Taximetriştii constănţeni au intrat pe mâna poliţiştilor, care le-au pregătit o dublă acţiune: una dis de dimineaţă, împreună cu inspectorii Registrului Auto Român (RAR), şi una după-amiază, împreună cu inspectorii Primăriei Constanţa. Poliţiştii au aplicat sancţiuni pentru abateri de la legislaţia rutieră în timp ce inspectorii RAR au controlat starea tehnică a maşinilor. În urma controalelor, echipele comune au aplicat 17 amenzi în valoare de 1.900 lei şi au reţinut cinci certificate de înmatriculare de la şoferii care nu au putut face dovada că au inspecţia tehnică făcută la zi. După amiază, echipei mixte s-au alăturat şi inspectori ai Primăriei Constanţa, care au verificat dacă taximetriştii pot face dovada autorizării pentru transportul în regim de taxi şi dacă deţin toată documentaţia prevăzută de legislaţie. Pe toată perioada controlului, inspectorii Primăriei au descoperit că doi taximetrişti nu aveau la ei documentaţia, motiv pentru care au fost sancţionaţi pentru lipsa documentelor şi un altul a fost sancţionat pentru că nu avea maşina colată în galben în totalitate, aşa cum prevede legea.