Taximetrist băut?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Taximetrist băut?!

Eveniment 10 Ianuarie 2015 / 00:00 1462 accesări

Are în mâini viețile clienților care se urcă în mașina lui, însă se pare că această răspundere nu a contat prea mult pentru un tânăr taximetrist din Constanța. El a fost oprit în trafic, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.00, de oamenii legii. Un agent din cadrul Secției 4 Poliție și un militar al Grupării Mobile de Jandarmi "Tomis" Constanța l-au tras pe dreapta pe taximetrist, la intersecţia străzilor Corbului și I.L. Caragiale, pentru un control de rutină. Oamenii legii au constatat că șoferul miroase a alcool și au cerut intervenția unui echipaj din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Constanța. În momentul în care agenții de la Rutieră au sosit la locul indicat, bărbatul, Cătălin G., de 33 de ani, a refuzat să fie testat cu aparatul Drager. Conform procedurii, oamenii legii au încercat să îl escorteze pe suspect la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă taximetristul s-a opus din nou. Polițiștii i-au întocmit individului dosar penal pentru refuzarea recoltării de probe biologice.

Taguri articol


12