Taximetrist jefuit de un marinar sirian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Taximetrist jefuit de un marinar sirian

Eveniment 19 Iunie 2012 / 00:00 676 accesări

Poliţiştii de frontieră au reuşit să dea de urma unui cetăţean străin care a furat din maşina unui taximetrist câteva sute de euro. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, la sfârşitul săptămânii trecute, un taximetrist a reclamat prin 112 că un cetăţean străin i-a furat 700 de euro, într-un moment de neatenţie, din torpedoul maşinii. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de frontieră, ajutaţi de ofiţeri din cadrul Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari, au stabilit că autorul acestui furt este cetăţeanul sirian Salim Arnaout, de 25 ani, marinar pe nava Lady Rasha, sub pavilion Tanzania, ancorată în portul Midia. În timpul audierilor efectuate în prezenţa comandantului navei, marinarul şi-a recunoscut fapta, înapoind integral prejudiciul persoanei vătămate. Marinarul sirian este cercetat în prezent pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. (F.C.)

Taguri articol


12