A vrut să-şi vadă fiul în vârstă de doi ani şi jumătate, care locuieşte împreună cu mama şi cu bunicii materni, însă vizita în casa foştilor socri a avut un final neaşteptat. Florin Celestin Vlad, de 40 de ani, din Constanţa, taximetrist, a divorţat de soţia sa în vara anului 2012 şi a obţinut dreptul de a-şi vedea copilul. În seara de 8 august 2013, el a mers la locuinţa foştilor socri cu intenţia de a-şi scoate fiul la plimbare. La un moment dat, bărbatul a devenit agresiv, a început să înjure şi să ameninţe că-şi va lua băiatul şi nu-l va mai aduce înapoi. În această situaţie, foştii socri au refuzat să-şi lase nepotul să plece cu tatăl său şi au încercat să i-l smulgă din braţe. Vlad s-a opus şi aşa a pornit scandalul. „Am sunat la 112 şi a venit un echipaj, însă nici poliţiştii nu s-au înţeles cu el. Au chemat întăriri şi fostul ginere, cu cel mic în braţe, se lupta cu poliţiştii. Am reuşit să luăm copilul şi apoi el i-a lovit pe poliţişti”, a declarat fostul socru al taximetristului, Agop Chivorchian. Procurorii spun că unul dintre agenţii de poliţie a fost lovit în faţă şi a avut nevoie de două-trei zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite, iar altul a fost îmbrâncit şi s-a rănit la genunchi. Într-un final, scandalagiul a fost imobilizat şi încătuşat. A doua zi, Florin Celestin Vlad a fost arestat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi ultraj şi, ulterior, a fost trimis în judecată.
APĂRAT DE FOSTA SOŢIE Părinţii fetei spun că fostul ginere nu s-a aflat la prima abatere şi că fiica lor, Alina Vlad, a trecut prin multe momente nefericite în timpul căsniciei. Deşi femeia a recunoscut că fostul soţ i-a rupt nasul şi a umplut-o de vânătăi, ea i-a luat apărarea, susţinând că Florin Celestin Vlad nu i-ar fi agresat pe poliţişti. Mai mult, Alina Vlad a spus că o parte din vină ar avea-o părinţii ei, care nu ar fi fost de acord cu această relaţie şi nu l-ar fi văzut cu ochi buni pe fostul ginere încă de la început. „Mama i-a spus să nu mai vină la noi să vadă copilul, ci vizitele să aibă loc în parc sau în altă parte, şi atunci el s-a enervat şi i-a spus că o să ia băiatul şi nu o să-l mai aducă înapoi. În tot scandalul provocat, un poliţist îl trăgea de un braţ, celălalt de un alt braţ, apoi un altul a scos aparatul cu electroşocuri. Nici nu a avut cum să-i lovească”, a declarat fosta soţie. Conform anchetatorilor, Florin Celestin Vlad este recidivist, el ispăşind opt ani de închisoare pentru tentativă de omor, victima fiind chiar propria lui mamă.