Un taximetrist constănţean s-a ales cu dosar penal după ce, ieri după- amiază, a condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi a provocat o tamponare. Poliţiştii spun că Techin Isa, în vârstă de 50 de ani, angajat al firmei „Săgeata”, se afla la volanul maşinii de serviciu, un Fiat, iar, la un moment dat, acesta a scăpat autoturismul de sub control şi a lovit două maşini parcate, un Audi şi un Opel. Din fericire, în urma coliziunii, nimeni nu a fost rănit. Poliţiştii care s-au deplasat la locul accidentului l-au testat pe şoferul vinovat cu aparatul Drager şi au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost escortat apoi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde i s-au recoltat probe biologice. Reprezentanţii firmei la care lucrează Techin Isa spun că acesta nu se afla în timpul orelor de program în momentul în care a provocat tamponarea. „În jurul orelor 13.30 şi-a încheiat tura şi a plecat. Urma să pregătească maşina pentru a doua zi. Nu ştiu ce a făcut mai apoi, dar am înţeles că s-ar fi întâlnit cu un amic. În funcţie de ceea ce vor constata organele abilitate, vom lua măsuri împotriva lui. El a mai lucrat o dată la societatea noastră, apoi s-a angajat la o firmă de pază şi când aceasta a dat faliment s-a întors. Ne-a rugat să-i oferim un loc de muncă pentru că nu reuşea să se angajeze nicăieri”, a declarat un reprezentant al firmei la care bărbatul lucrează, care nu a dorit să-şi decline identitatea. Taximetristul este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta va fi nevoit să suporte din propriul buzunar plata daunelor provocate.