Taximetriştii vor elibera un bon fiscal şi pentru bacşişul primit de la client

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Taximetriştii vor elibera un bon fiscal şi pentru bacşişul primit de la client

Economie 22 Aprilie 2015 / 16:44 348 accesări

Aparatul de marcat montat pe taximetre va trebui modificat astfel încât acesta să emită, în afara bonului fiscal emis conform distanţei parcurse şi tarifului perceput pe kilometru, şi un bon fiscal pentru bacşişul dat de client taximetristului, a afirmat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. La finalul şedinţei de miercuri în care Guvernul a impus fiscalizarea bacşişului şi înregistrarea acestuia pe bon fiscal separat, jurnaliştii l-au întrebat pe ministrul Finanţelor dacă măsura va fi aplicată şi în cazul celor care livrează pizza la domiciliu, altor servicii de curierat la domiciliu sau taximetriştilor, iar el a răspuns afirmativ. "La taxi, are aparat de marcat şi poate să marcheze diferenţa", a spus Teodorovici. Atenţionat de jurnalişti că, în prezent, aparatul de taxat emite chitanţă ca urmare a unui produs între numărul de kilometri parcurşi şi tariful pe kilometru, ministrul a explicat că trebuie aduse modificări. "Poate fi modificat încât să permită şi o astfel de tastare a bacşişului lăsat de client", a afirmat Teodorovici. Pentru celelalte categorii menţionate de jurnalişti, ministrul nu a oferit o explicaţie referitoare la modul în care măsura se va putea aplica.



12