GERMANIA Tragedie la cumpărături Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa şi cinci au fost rănite după ce o macara a căzut ieri peste un magazin Aldi din Bad Homburg, oraş situat în apropiere de Frankfurt, în vestul Germaniei. Doi dintre răniţi sunt în stare gravă, iar autorităţile verificau ...
R. MOLDOVA Spirite încinse în Parlament Parlamentarii moldoveni, reuniţi ieri în şedinţă, au fost la un pas de a se lua la bătaie, după ce deputaţii comunişti au cerut o pauză chiar în timpul prezentării efectuate de un coleg liberal-democrat. Disputa a început în momentul în care grupul ...
Guvernul turc a respins categoric perspectiva unei amnistii generale pentru rebelii kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) pentru a revigora procesul de pace. „Declaraţia premierului Erdogan este foarte clară. Amnistia generală nu se află în programul nostru”, a declarat purtătorul de ...
Turcia a solicitat Alianţei Nord-Atlantice prelungirea cu un an a staţionării pe teritoriul său a bateriilor de rachete sol-aer Patriot, operaţionale de la începutul acestui an, pentru a contracara orice ameninţare venită dinspre Siria. ”Alianţa Atlantică a evaluat periodic situaţia, precum şi ...
Anularea interdicţiei de a purta vălul islamic pentru funcţionarele turce a coincis cu concedierea unei prezentatoare de televiziune pentru că a purtat un decolteu prea adânc, coincidenţă care a redeschis dezbaterea privind tendinţa Guvernului islamist de a impune principii morale. La câteva zile după ce ...
Turcia a anulat, ieri, dispoziţia care interzicea funcţionarelor turce să poarte vălul islamic la locul de muncă, o măsură ce face parte dintr-o serie de reforme salutate de premierul Recep Tayyip Erdogan. „Am abrogat o dispoziţie arhaică ce se împotrivea spiritului Republicii. Este un pas spre ...
O pictură în ulei considerată foarte rară, realizată de ultimul calif din dinastia conducătoare a Imperiului Otoman, care nu a mai fost expusă în public de multe decenii, a fost vândută cu 1,6 milioane de lire turceşti, circa 804.000 dolari, la o licitaţie organizată duminică. Un colecţionar privat a ...
Ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, a relansat, ieri, ideea unei reformări a dreptului de veto în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, promovând o renunţare la un asemenea drept în cazul unei crime în masă. „Atunci când Consiliul de Securitate va fi chemat să se pronunţe asupra ...
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, dacă partidul său de sorginte islamică îi va cere acest lucru. „Pentru moment, nu este nimic sigur. Dacă aş fi luat o decizie definitivă în această privinţă, aş fi ...
Amnesty International (AI) a denunţat încălcări ale drepturilor omului la scară foarte largă în Turcia, în timpul dispersării violente a manifestaţiilor antiguvernamentale din luna iunie. „Dreptul la reuniune paşnică a fost încălcat sistematic, la fel ca şi drepturile la viaţă, libertate, de a ...
Biserica Apostolică Armeană a decis canonizarea colectivă a celor 1,5 milioane de armeni victime ale genocidului din timpul Imperiului Otoman. Decizia a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute, cu ocazia adunării episcopilor armeni reuniţi în plen la Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, pentru ...
Prim-ministrul turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat ieri mult-aşteptatul pachet de reforme democratice menit să demonstreze că statul turc respectă drepturile omului şi societatea multiculturală. Se vor ridica, de exemplu, o serie de restricţii privind folosirea limbii kurde în public, dar va fi posibilă ...
Poliţia turcă a intervenit din nou, joi seară, la Istanbul pentru a împrăştia, cu ajutorul gazelor lacrimogene şi tunurilor cu apă, mii de persoane care manifestau pentru a denunţa moartea unui tânăr protestatar, luni. Pentru a doua seară consecutiv s-au înregistrat incidente între forţele de ordine şi ...
O nouă navă de război rusească, „Nikolai Filcenkov“, va fi trimisă spre coastele siriene, după ce la bordul ei va fi îmbarcată o încărcătură specială în portul Novorosiisk, de la Marea Neagră, potrivit unei surse militare citate de Interfax. Rusia, ale cărei nave de război şi-au menţinut ...
Crucişătorul „Moskva“ din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră, denumit de NATO „ucigaşul de portavioane”, a fost redirecţionat în estul Mării Mediterane, deşi planul iniţial prevedea să acosteze în portul Mindelo din Capul Verde, a relatat, ieri, agenţia rusă de presă Interfax ...
Rusia a trimis, duminică, o navă militară de recunoaştere în estul Mării Mediterane, SUA dislocând în acelaşi timp, în zonă, o navă de transport, în contextul pregătirilor armatei americane pentru o posibilă intervenţie militară în Siria. Potrivit agenţiei Interfax, care citează, sub rezerva ...