Ministerul Integrării Europene, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei, derulează, în această perioadă, o campanie de conştientizare şi informare a funcţionarilor publici şi populaţiei, intitulată "E.U. nu dau şi nu iau şpagă", cu privire la fenomenul corupţiei. Primăria Municipiului Constanţa pune la dispoziţia cetăţenilor şi funcţionarilor din aparatul propriu, în aceste zile, în cadrul "Centrului de informare cetăţeni", materialele campaniei: o insignă inscripţionată cu numele campaniei, o “bancnotă” specimen de zero lei şi pliante intitulate “Te mănîncă să dai? Mai gîndeşte-te!“ şi “Te mănîncă să iei? Ţi-o iei!“. “Noi nu ne-am confruntat cu probleme legate de şpagă şi sperăm nici să nu avem astfel de probleme. Sînt convinsă că această campanie va fi un succes“, a declarat şeful Serviciului Centrului de Informare Cetăţeni, Elena Rusu.
În 2005, în răspunsurile la chestionarul pentru “Barometrul privind Corupţia Globală”, pe care organizaţia Transparency International îl realizează în fiecare an, 22% din români au afirmat că au dat şpagă în cursul anului. Dintre aceştia, numai 20% au afirmat că mita le-a fost cerută direct, 80% considerînd-o implicită şi oferind-o din proprie iniţiativă. În cadrul campaniei, cetăţenii şi funcţionarii sînt informaţi că “Şpaga înseamnă puşcărie“ şi că, indiferent de nivelul la care este exercitată, corupţia pune în pericol integrarea României în UE, afectînd dezvoltarea economică, dar şi contribuabilii europeni, prin riscul permanent de fraudare a fondurilor. Cetăţenii cărora li s-a cerut şpagă au trei variante: să facă o plîngere penală, să facă un denunţ sau să facă o sesizare telefonică sau în format electronic. În cazul în care nu se constată flagrantul, darea sau luarea de mită sînt greu de demonstrat. Neexistînd martori, fapta este greu de dovedit, iar persoana a cărei imagine a fost prejudiciată poate să deschidă acţiune civilă pentru calomnie sau insultă. Prefectura Constanţa se alătură, în perioada 28-29 iunie, campaniei "E.U nu dau şi nu iau şpagă", distribuind cetăţenilor, prin intermediul serviciilor publice din cadrul instituţiei, pliante, insigne şi bancnote anti-şpagă.