Te-ai săturat de lucrări edilitare de mântuială? Sancționează-le!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se schimbă regulile

Te-ai săturat de lucrări edilitare de mântuială? Sancționează-le!

Administrație 06 Mai 2018 / 16:24 457 accesări

Nu sunt puțini constănțenii care s-au plâns că în oraș se sapă mai ceva ca în șantierele siturilor arheologice. Nici bine nu se asfaltează într-un loc că a doua zi se sparge covorul asfaltic pentru a se remedia avariile la rețelele de utilități. De parcă asta n-ar fi fost destul, de prea multe ori se întâmplă ca, după încheierea unor lucrări de utilitate publică (electricitate, apă, telecomunicații etc.), drumurile să rămână într-o stare mai proastă decât străzile de pământ de la țară. Acest lucru este cauzat de cele mai multe ori de nepăsarea firmelor care efectuează lucrările și care utilizează principiul „merge și așa”, dar și de pasivitatea autorităților care nu fac mare lucru ca să controleze șimai ales să remedieze situația. Iar cei care au cel mai mult de suferit din acest motiv sunt șoferii, pentru care orice deplasare devine o aventură care se termină în service. De aceea sunt necesare reguli stricte și sancțuni dure pentru cei care nu respectă niște norme de bun simț. În acest sens, Primăria Constanța vrea să modifice actualul regulament privind normele pentru lucrările tehnico-edilitare care se execută pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța și utilizarea tramei stradale în zona pietonală a autovehiculelor care transportă materiale de construcție. Proiectul privind schimbările prevăzute în regulament a fost lansat spre consultare publică. Documentul cuprinde un nou articol ce reglementează modul în care vor fi constatate și sancționate neregulile.

MODIFICĂRI LA CAPITOLUL DE SANCȚIUNI

Potrivit proiectului, la capitolul de sancțiuni va fi adăugat un nou articol în regulament care prevede faptul că agentul constatator se ocupă de constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor. Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, caz în care procesul-verbal de constatare a contravențiilor se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii acestuia, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori. Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 2.500 de lei, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute în H.C.L. Totodată, se poate achita în 48 ore jumătate din cuantumul minim al amenzii. Obstrucţionarea controlului efectuat în conformitate cu reglementările prezentei hotărâri, prin orice mijloace sau metode, precum şi refuzul prezentării documentelor solicitate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 1.500 de lei pentru persoanele fizice şi de la 1.500 de lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice, dacă faptele nu se încadrează în alte prevederi legale.

SPUNE-ȚI PĂREREA!

Proiectul de hotărâre poate fi consultat la sediul Poliției Locale Constanța, din strada Amzacea nr. 13, pe site-ul oficial la adresa www.primaria-constanta.ro, la secțiunea „Transparență decizională”. Până la data de 14 mai se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice. Acestea pot fi transmise în scris, prin poștă, la sediul Poliției Locale din str. Amzacea nr.13. De asemenea, opiniile se mai pot trimite prin fax, la nr. 0241/484.220 sau prin email, la adresa mugurel.petcu@primaria-constanta.ro. Materialele transmise vor purta mențiunea „Recomandare la proiectul privind modificarea și completarea HCL nr. 189/30.06.2017 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru lucrările tehnico–edilitare care se execută pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța și utilizarea tramei stradale în zona pietonală a autovehiculelor care transportă materiale de construcții”.



12