Teatru în engleză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Teatru în engleză

Cultură 23 Mai 2013 / 00:00 322 accesări

Prichindeii care învaţă să se exprime, la grădiniţă sau la şcoală, în limba lui Shakespeare, au posibilitatea să-şi etaleze cunoştinţele de engleză în cadrul Concursului de teatru pentru preşcolarii şi şcolarii mici din Constanţa, „English Trough Drama”. Competiţia va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret.

Piesele interpretate de copii pe scenă vor fi evaluate de către un juriu format din reprezentanţi ai Cambridge ESOL, Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa şi ai Neptun TV. Votul juriului va reprezenta 60 % ca pondere în clasamentul final, restul de 40 % constând în votul online al susţinătorilor echipelor, în perioada 27 mai - 6 iunie, prin autentificare pe site-ul www.englezaconstanta.ro. Câştigătorii competiţiei vor fi anunţaţi pe acelaşi site, începând cu data de 9 iunie.

Premiul pentru echipele câştigătoare constă în câte un curs de vară, de o săptămână, în perioada 5-10 august, în Centrul Helen Doron Constanţa. (M.S.)

Taguri articol


12