Publicul constănţean a beneficiat, sîmbătă seară, la Teatrul Naţional Constanţa, de o experienţă mai puţin obişnuită, ei urmărind avampremiera piesei de teatru "Inimi ciactrizate" direct de pe scenă. Renunţînd la scaunele confortabile din sală, spectatorii au urmărit opera teatrală de la doar cîţiva centimetri de actori, luînd parte direct la suferinţele personajelor principale, ba chiar simţind pe piela lor cum este să nu te poţi mişca confortabil. De fapt, o experienţă unică au trăit şi actorii, ei fiind nevoiţi să joace, mai bine de două ore, încorsetaţi în gips şi întişi pe tărgi, fără a-şi putea mişca deloc corpul.

Inspirat după romanul cu acelaşi nume, "Inimi cicatrizate", scris de romancierul român de origine evreiască, Max Blecher, spectacolul a pus accentul pe atmosfera apăsătoare din sanatoriul Berck din Franţa, cel în care a fost internat şi autorul operei. De fapt, Emanuel, personajul principal, este Blecher, atît spectacolul, cît şi romanul, fiind autobiografice. Cu un decor simplu, dar în acelaşi timp foarte elaborat, sugerînd interiorul unui sanatoriu, piesa a reuşit să trezească în mintea spectatorilor semne de întrebare, dar şi sentimentul de mulţumire pentru că îşi pot simţi şi mişca mîinile, picioarele, gîtul, întregul corp.

Descoperind că suferă de o boală incurabilă, morbul lui Pott, tuberculoză la coloana vertebrală, Emanuel este nevoit să se interneze în sanatoriul Berck. Aici descoperă că mai sînt şi alţi oameni care suferă de aceeaşi boală, chiar şi copii, dar care nu s-au resemnat şi continuă să lupte cu moartea. La început, Emanuel este uimit să descopere că în sanatoriu sînt şi oameni sănătoşi, care preferă spaţiul închis al clinicii, însă, odată cu trecerea timpului, personajul principal devine preferatul asistenţilor, ba chiar se îndrăgosteşte de o fostă pacientă, Solange, alături de care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste. Din păcate pentru cei doi îndrăgostiţi, boala are un cuvînt greu de spus, iar idila lor se termină trist, Emanuel optînd pentru singurătate. De fapt, în clinica franceză fiecare bolnav are lumea sa - Emanuel iubeşte marea şi îi place să meargă pe plajă atunci cînd vremea este frumoasă, Evei, asistenta, îi place să danseze şi adoră gramofonul lui Quintonce, cel mai vechi pacient din clinică, iar Isei îi place să joace cărţi, pentru că fiecare punct cîştigat înseamnă, pentru ea, zile de viaţă. Cu toate acestea, ei ştiu că zilele le sînt numărate, şi chiar dacă nu mor fizic, cedează psihic. "Este o atmosferă de spital, unde oamenii se duc să moară, chiar dacă nu fizic, cel puţin spiritual. Toate personajele sînt imobilizate, au un picior, gîtul sau tot corpul încorsetate în gips, iar boala nu îi lasă să se vindece. Ei nu mor de boala de care suferă, ci pentru că stau întinşi pe targă sau ţintuiţi într-un scaun cu rotile şi cedează psihic. În sanatoriu se creează o lume a celor suferinzi şi chiar dacă unii dintre pacienţi s-au vindecat, ei preferă să se reîntoarcă, pentru că acolo se simt în largul lor", a explicat Marian Adochiţei, actorul care a dat viaţă personajului principal.

După o lună de repetiţii intense, actorii Naţionalului constănţean au reuşit să transmită mesajul regizorului, acela că noi, oamenii, sîntem prizonierii propriilor noastre colivii, în care ne-am închis de bună voie. "Prin montarea acestei piese aduc în prim plan dorinţa şi nevoia de comunicare a oamenilor, care nu poartă dialoguri, ci doar discută", a explicat Radu Afrim. Din distribuţia teatrului psihologic au făcut parte Marian Adochiţei, Nicoleta Lefter, Emilian Oprea, Georgiana Mazilescu, Mihai Smarandache, Cristina Oprean, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Dan Zorilă, Remus Archip, Diana Lupan, Bogdan Bucătaru, Diana Cheregi, Loredana Marilena Luca, Alexandru Mereuţă, Ionuţ Tunescu şi Sorina Urzică.