„Teatrul între viaţă şi ludic”, la ora premierii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Teatrul între viaţă şi ludic”, la ora premierii

Cultură 12 August 2010 / 00:00 484 accesări

Festivalul Naţional de Teatru Antic pentru Elevi „Teatrul între viaţă şi ludic”, eveniment ajuns la cea de-a III-a ediţie, îşi desemnează, astăzi, câştigătorii, la cele două secţiuni: Spectacol şi Monolog. Festivitatea de premiere are loc de la ora 10.00, pe scena Teatrului de Vară din cadrul Palatului Copiilor, unde, timp de două zile, marţi şi miercuri, cei aproximativ 100 de elevi-actori au încercat să convingă publicul şi juriul de talentul lor.

La căderea serii, marţi, Festivalul Naţional de Teatru Antic şi-a ridicat cortina, lăsând publicul în compania eroilor mitologiei greco-romane şi nu numai. Deschiderea oficială a avut loc în prezenţa directorului Palatului Copiilor, Ihan Mustafa, care le-a urat bun-venit invitaţilor şi a directorului festivalului, prof. Roxana Mitan, coordonatoarea trupei „Tomitana”. Torţele au fost aprinse, iar pe scenă au fost aduse chiar şi ofrande divinităţilor păgâne - vin, miere, lapte - de către componenţii trupei „Şapte”, de la Palatul Copiilor din Cluj Napoca. Chiar dacă prima seară a fost marcată de unele incidente, cum ar fi mica pană de curent ce a lăsat în beznă „Adunarea femeilor”, de Aristofan, la care s-au adăugat pauzele cam mari dintre reprezentaţii, entuziasmul şi talentul adolescenţilor au dat o notă de prospeţime şi vigoare manifestării.

„Ajax”, de Sofocle (trupa „Tomitana” - Palatului Copiilor Constanţa), spectacolul original „Blestemul Tantalizilor” (Palatului Copiilor Cluj Napoca – „Şapte”), „Soldatul fanfaron”, de Plaut (Palatul Copiilor Arad - „Teatrix”), „Adunarea femeilor”, de Aristofan (Palatul Copiilor Oradea), „Aşa s-a născut Dumnezeu”, după Sartre (Clubul Copiilor Năvodari) şi „Sfârşitul neaşteptat al marelui Avikia” (Clubul Copiilor Sighişoara) au fost titlurile propuse spre delectare, anul acesta, de către elevii-actori. La acestea s-au adăugat şi cele 12 monologuri.

Juriul celei de-a III-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru Antic pentru Elevi „Teatrul între viaţă şi ludic” este format din: inspectorul şcolar de specialitate pentru limba română şi limba latină, Cristina Ivan, artista lirică Adina Sima, de la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” şi actriţa teatrului din Târgu Mureş, Paula Prodan. Manifestarea este finanţată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi figurează în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale - domeniul cultural-artistic.



12