Teatrul „Mariinski“ din Sankt-Petersburg a prezentat, marţi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, celebra operă verdiană „Traviata“, care are la bază emoţionanta poveste a „Damei cu camelii“, aşa cum o prezintă Alexandre Dumas – fiul.
Soliştii şi orchestra teatrului din Sankt-Petersburg au avut de îndeplinit o misiune dificilă. Ei s-au prezentat în faţa publicului avînd ca puncte forte doar muzicalitatea orchestrei şi vocea soliştilor. Spectacolul, cu un număr impresionat de artişti, a fost lipsit de decorurile clasice menite să creeze farmecul unei poveşti cu îndrăgostiţi şi cu tragice răsturnări de situaţie. În final, însă, reacţia publicului, care a aplaudat minute în şir, în picioare, a confirmat succesul „Traviatei“ în variantă rusească. Apreciată în mod special de audienţă a fost evoluţia Oksanei Schilova - Violeta Valery, dar şi a baritonului Viktor Korotich - George Germont, tatăl lui Alfredo Germont. La pupitrul orchestrei s-a aflat Andry Yurkevych, iar regia spectacolului a fost semnată de Serghey Zuenko.
Potrivit directorului Casei de Cultură a Sindicatelor, Gheorghe Ungureanu, acest spectacol, adus în premieră la Constanţa, face parte din cadrul unui turneu în România, care a debutat, marţi, la malul mării. Teatrul „Mariinski“ din Sankt-Petersburg va mai prezenta spectacolul şi la Rîmnicu-Vîlcea, Timişoara sau Bucureşti.
În perioada următoarea, publicul constănţean este aşteptat în sala de spectacole a Casei de Cultură pentru cele două reprezentaţii ale piesei „Străini în noapte“ de Eric Assous, în regia lui Radu Beligan, cu Emilia Popescu şi Florin Piersic în rolurile principale. Spectacolele sînt programate în zilele de 27 şi 30 iulie. În toamnă, „Cazacii zburători“ vor poposi din nou pe scena instituţiei de cultură, cu un show de neuitat, iar în luna august sînt aşteptaţi să sosească, la Constanţa, Tudor Gheorghe, cu un spectacol de muzică uşoară şi Rodica Popescu-Bitănescu, cu piesa „Cinci femei de tranziţie“. Spectacolul poartă semnătura regizorală a îndrăgitei actriţe, iar costumele sînt create de Zina Dumitrescu.