Generaţii întregi de copii, acum bunici şi părinţi, i-au trecut pragul, dornici de a evada din cotidian, de a trăi şi retrăi bucuria (re)întâlnirii cu personaje magice de poveste. Acum, când spectacolele sale se joacă cu casa închisă, Teatrul pentru Copii şi Tineret continuă să fie un etalon de frumos şi de trăire curată pentru micuţii spectatori care fie îi trec sfioşi pragul - cei mai mici - fie se bucură că revin într-un spaţiu familiar, unde visele devin realitate, forţele creatoare se dezlănţuie şi unde respiră acelaşi aer cu personajele pozitive sau negative animate de actori. Această instituţie-etalon pentru viaţa culturală constănţeană se pregăteşte să aniverseze 55 de ani în slujba muzei Thalia.
ANIVERSARE ÎN... FAMILIE Deşi criza economică afectează bugetul, inclusiv pe cel al instituţiilor de cultură, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret, Lică Gherghilescu, nu va lăsa ca data de 14 decembrie să treacă nemarcată, pregătind o aniversare restrânsă, „în familie”. În urmă cu 55 de ani, la această dată, pe 14 decembrie 1956, Teatrul de Păpuşi Constanţa (n.r. denumirea de atunci) ridica cu generozitate cortina pentru un public entuziasmat, căruia îi prezenta prima sa premieră: spectacolul compus „Peştişorul de aur”, dramatizare de Romulus Alexandrescu, după Puşkin şi „Prima lecţie”, de Ana Ioniţă şi Gabriel Ionescu. Evenimentul inaugural a avut loc în sala „Studio” a Teatrului Dramatic, iar abia după trei ani, în 1959, sediul instituţiei s-a mutat în sala „Elpis”, prima sală de teatru din Constanţa, cunoscută şi azi de toţi dobrogenii drept Teatrul „Elpis”. Timp de zece ani, spectacolele Teatrului de Păpuşi au purtat amprenta creativă a lui Claudiu Cristescu, fondatorul şi animatorul acestei trupe, alături de talentata scenografă Lucia Trotonghi Cristescu.
„METAMORFOZELE UNUI VIS” O pleiadă impresionantă de actori, regizori şi scenografi, nume grele ale teatrului pentru copii, s-a succedat de atunci şi până în prezent, în slujba instituţiei de cultură constănţene al cărei renume a trecut graniţele ţării şi care este condusă, cu deosebită dragoste şi pricepere, de Lică Gherghilescu.
Despre poveştile acestui templu al artelor, despre cei care i-au păşit pe scenă sau în culise, despre prestigiosul Festival Internaţional „Săptămâna Teatrelor de Păpuşi”, dar şi despre premiile obţinute la festivaluri de prestigiu, din ţară şi străinătate „vorbeşte” în cartea sa secretarul literar al Teatrului de Stat, Anaid Tavitian şi un „slujitor” nepreţuit al teatrului pentru copii. Volumul cu titlul sugestiv „Metamorfozele unui vis” va fi lansat chiar la ceas aniversar, pe 14 decembrie.