Teatrul politic este o sintagmă periculoasă şi înainte de a parcurge acest text, vreau să facem o convenţie: nu asimilaţi ideea de “politic” niciunei figuri, masculine sau feminine din realitatea imediată! Iar atunci când vorbim despre influenţa politicului în teatru, nu vă gândiţi la acea figură punând mâna pe telefon şi, într-o postură sfidător-arogantă, rezolvând lucruri, angajând nepoţele etc.

Cuvântul “politic” vine, din punct de vedere etimologic, de la “polis”, care înseamnă oraş. Astfel, politica înseamnă un conglomerat de activităţi executate de aleşi în slujba cetăţeanului respectivului oraş, oricare ar fi el. În Grecia antică, administraţia locală, avea, ca grijă principală, aducerea tuturor cetăţenilor la teatru. Celor mai săraci, li se plătea biletul pentru a nu rămâne pe dinafară. Spectacolele erau susţinute financiar de administraţie şi de familiile nobile ale Cetăţii, care se mândreau de-a lungul generaţiilor cu festivalurile patronate de ei. Astăzi se dau subvenţii pentru toate formulele de infrastructură social care vizează supravieţuirea, mai puţin în ceea ce priveşte individul şi teatrul, adică supravieţuirea spirituală.

Rolul teatrului este unul educativ, însă, ca să ajungă să-şi îndeplinească adevărata menire, are nevoie de suport administrativ, legislativ, instituţional, trebuie luat în considerare cu statut de utilitate publică. Astfel, politica, înţeleasă după cele mai sus, ar trebui să susţină teatrul cu tot ceea ce înseamnă el şi să se pună, împreună, în slujba cetăţeanului, pentru a-l ajuta să-şi depăşească temerile, să privească cu încredere în viitor, să râdă sau să plângă, după trebuinţă, să se elibereze de emoţie şi astfel să poată deveni o fiinţă raţională, capabilă de decizii şi de înţelegerea superioară a conceptelor administrative şi politice. Aşa funcţiona sistemul politic în Grecia antică – legile propuse de politicieni se discutau în agora - piaţa publică, iar teatrul era tribuna de la care vocea poporului grăia liber, combătând sau acceptând legile care îi priveau pe toţi. Iar politicienii ascultau de această voce şi dacă era cazul, modificau legi în aşa fel încât cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite (şi atunci, ca şi acum), să aibă de câştigat.

Astăzi, teatrul ca tribună care să implice şi să concilieze cele două categorii – publicul şi aleşii, şi-a pierdut mult din semnificaţie. Acum se poziţionează, pe alocuri, împotriva clasei politice, însă ecourile sunt slabe şi nu ar trebui să fie aşa. Ar trebui ca administraţia locală să fie prima care să aibă grijă de cea mai importantă componentă socială, teatrul şi să fie mai prezentă în prelungirea publică a acestuia, spectatorii.

Astăzi, la Constanţa, avem un festival cu un potenţial imens – cultural, turistic, social, economic etc. – Festivalul Internaţional de Teatru Independent, ajuns la cea de-a treia ediţie. Odată cu acest festival, ies la iveală, în plină lumină a necesităţii şi problemele infrastructurii culturale din oraşul nostru, la toate nivelurile. Nu există spaţii în care să se desfăşoare acest festival. Nu există deschidere şi implicare din partea autorităţii locale în sprijinirea acestui festival şi, extrem de important, nu există participare, căci oamenii noştri politici nu vin la teatru. Şi, dacă e să vorbim de statutul lor de persoane publice şi de exemplul pe care îl dau cetăţenilor, aici nu se mai pune problema de gust, ci de înţelegere a necesităţii de a avea o autoritate cu o înţelegere cultural asupra fenomenului. Ori, asta nu se poate întâmpla de la Bueno sau de prin destinaţiile exotice pe unde se preumblă aleşii noştri, ci din sala de teatru sau din spaţiul neconvenţional unde se desfăşoară actul artistic.

De asemenea, nu există o interfaţă între autoritatea locală, Primărie sau Consiliul Judeţean în cazul nostru, şi oamenii de cultură. Nici în Direcţia de Evenimente de la Primărie şi nici în Direcţia de Cultură de la CJC NU EXISTĂ oameni de cultură. Astfel, credem că este extrem de evidentă necesitatea înfiinţării unei asemenea structuri prin care oamenii de cultură să poată comunica cu autoritatea, oricare ar fi ea, căci lipsa de comunicare naşte monştri. Fiecare eveniment a devenit o zbatere continuă într-un ocean birocratic inept, astfel că, a face evenimente cultural ea devenit sinonim cu a fi jurist, avocat, specialist în diferite ramuri economice şi industriale cu nume de nepronunţat şi, de asemenea, în fenomenul absurdului, cu un stres imposibil de gestionat şi, adesea, reputaţii imposibil de reparat.

Toate acestea, precum şi multe altele, au fost discutate luni, 3 septembrie 2018, la conferinţa “Teatrul politic şi politica în teatru”, organizată în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa. Autorităţile despre care am făcut vorbire mai sus, adică Primăria şi Consiliul Judeţean şi, implicit, cei care se recomandă a fi înalţi funcţionari publici deţinători de funcţii în aceste instituţii au primit, fiecare, câte o invitaţie de participare la această conferinţă, pe care însă au ales să o ignore. Poate la următoarea conferinţă, la care, desigur, vor fi invitaţi, să găsească necesar să-şi facă apariţia. Până atunci însă, îi invităm la teatru!