Proaspăt finalist pentru a doua oară consecutiv în proba de dublu de la Wimbledon, alături de suedezul Robert Lindstedt, Horia Tecău a sosit miercuri la Constanţa, într-o minivacanţă de două zile, pentru a-şi reîncărca bateriile înaintea celei de-a doua părţi a sezonului. „Când vin la Constanţa, primul drum este acasă, să-mi văd familia. Apoi, merg să văd marea şi plaja. Au trecut ani buni de când stau mai mult peste hotare, dar am păstrat o relaţie specială cu locul unde m-am născut. Când vin şi văd cartierul în care am crescut, îmi revin în minte anii copilăriei, cea mai frumoasă perioadă din viaţă. Am ajuns acasă miercuri după-amiază, iar seara am ieşit cu fratele meu, Andrei, la o terasa pe ţărmul mării. Pe drumul prin staţiune am revăzut terenurile de tenis şi m-au năpădit amintirile. Am bătut zgura ore întregi în fiecare zi, iar după antrenament mergeam întotdeauna să alerg la ţărmul mării. Acasă, simt că mă relaxez cu adevărat, mai ales că-mi văd familia şi prietenii, ies din mediul competiţional, marcat de mult stress şi din programul bătut în cuie, cu meciuri şi antrenamente. Este plăcut să mai faci şi altceva, să uiţi de tenis, dar după câteva zile ţi se face dor şi începi treaba cu şi mai multă plăcere. De la finală nu am mai făcut niciun antrenament. Să joci pe iarbă, trei din cinci seturi, este extrem de solicitant, mai ales că anul acesta a plouat cam mult şi programul a fost comprimat. S-a adunat oboseala şi uzura, iar corpul meu avea nevoie de o pauză de câteva zile”, a spus tenismanul în vârstă de 26 de ani, aflat pe locul 11 în clasamentul ATP la dublu.
Sportivul constănţean, care se antrenează de aproape un deceniu peste hotare, s-a declarat încântat de felul în care arată staţiunea Mamaia: „Am fost în partea nouă, spre capătul staţiuni, şi nu diferă cu nimic faţă de plajele din Barcelona sau Florida, dar am înţeles că în rest seamănă cu staţiunea copilăriei mele. Locul meu preferat rămâne South Beach Miami, unul plin de energie, cu magazine, terase şi oameni care fac sport. Toată lumea este în mişcare şi pur şi simplu te încarci cu energie”.
PREGĂTIT DE LUPTĂ. Aflat la un pas de a depăşi recordul lui Ilie Năstase, pentru a deveni cel mai bine clasat jucător roman din istorie în clasamentul de dublu, Tecău este conştient că va fi extrem de dificil să se menţină la acelaşi nivel. „Am făcut un pas mare către lumea bună a tenisului mondial. Anul trecut, finala a fost o rampă de lansare, care ne-a săltat mult în clasamentul ATP. De data aceasta, nu a mai fost o surpriză, ci o confirmare, care ne-a săltat aproape de primele zece locuri din lume. În plus, când ajungi acolo, în elită, eşti tratat altfel, şi de către organizatori, şi de ceilalţi jucători, chiar şi de public. Am simţit-o pe pielea mea şi acasă, pentru că m-au oprit mulţi oameni şi m-au felicitat. Calificarea spre Turneul Campionilor a fost unul dintre obiectivele pe care mi le-am propus să le realizez, dar nu mi-am fixat un termen exact. Totul a început ca un vis şi o motivaţie, dar faptul că mă apropii de îndeplinirea lui mă face să simt că munca mi-a fost răsplătită şi îmi dă încredere şi linişte. Mi-am dat seama de un lucru: cu cât suntem mai sus, cu atât trebuie să muncim mai mult. Eşti obligat să tragi tare, să vii cu ceva nou în joc, pentru că toţi vor să te învingă. În plus, când totul merge bine şi câştigi, ai şi mai multe meciuri de jucat. Dispare timpul liber, dar victoriile aduc satisfacţii”, a declarat constănţeanul, care speră să câştige în acest an “BRD Năstase Ţiriac Trophy”, cel mai puternic turneu din România: „Mergem în Suedia, acasă la Robert, la Bastad, iar în septembrie venim împreună la Bucureşti. Am confirmat deja participarea”.