Tecău, în semifinale la BRD Năstase-Ţiriac Trophy

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tecău, în semifinale la BRD Năstase-Ţiriac Trophy

Sport 26 Aprilie 2013 / 00:00 378 accesări

Tenismanul Victor Hănescu (55 ATP) s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale BRD Năstase-Ţiriac Trophy, după ce l-a învins în turul secund pe rusul Mihail Iujnâi (30 ATP), cap de serie nr. 4. Românul, care se află la cea mai bună performanţă la Bucureşti, s-a impus cu 6-4, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră şi 19 minute. Pentru un loc în semifinale, Hănescu va juca împotriva germanului Florian Mayer, locul 29 ATP şi cap de serie nr. 5, care a trecut în turul al doilea de belgianul David Goffin, cu 7-6 (7/2), 1-6, 6-3. Pentru calificarea în sferturile de finală, Hănescu şi-a asigurat 50 de puncte ATP şi un cec în valoare de 12.040 de euro. În schimb, Hănescu a ratat prezenţa în semifinalele probei de dublu, unde a făcut pereche cu luxemburghezul Gilles Mueller, cei doi fiind învinşi de principalii favoriţi ai întrecerii, Horia Tecău şi belarusul Max Mirnîi, cu 7-6 (7/1), 6-2. Constănţeanul şi colegul său de dublu şi-au asigurat un cec în valoare de 6.400 de euro şi 90 de puncte ATP şi se vor duela pentru un loc în finală cu dublul alcătuit din Andreas Seppi (Italia) şi Viktor Troicki (Serbia), care a trecut, ieri, de Martin Emmrich (Germania) şi Jarkko Nieminen (Finlanda), cu 6-2, 7-6 (7/3). Tecău este deţinătorul titlului în proba de dublu, după ce anul trecut s-a impus alături de suedezul Robert Lindstedt. Într-un alt sfert de finală, Lukas Dlouhy (Cehia) şi Oliver Marach (Austria) au învins cuplul format din Dominic Inglot (Marea Britanie) şi Lukas Rosol (Cehia), cu 6-2, 6-4, şi vor juca în semifinale cu Santiago Gonzalez (Mexic) şi Scott Lipsky (SUA). În celelalte meciuri de simplu din optimi s-au înregistrat următoarele rezultate: Guillermo Garcia (Spania) - Sergiy Stakhovsky (Ucraina) 1-6, 6-3, 6-4 şi Janko Tipsarevic (Serbia, cap de serie nr. 1) - Santiago Giraldo (Columbia) 6-3, 6-3.



12