Tecău, în sferturi la Bastad

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Tecău, în sferturi la Bastad

Sport 13 Iulie 2012 / 00:00 432 accesări

Perechea formată din constănţeanul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt, cap de serie nr. 1, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Bastad (Suedia), turneu dotat cu premii în valoare de 358.425 de euro, după ce a învins, miercuri seară, cu 6-4, 6-4, cuplul finlandez Harri Heliovaara / Jarkko Nieminen. Tecău şi Lindstedt, care au cucerit titlul anul trecut la SkiStar Swedish Open, vor întâlni, astăzi, în sferturi, perechea formată din australianul Colin Ebelthite şi britanicul Jamie Murray. Dacă vor învinge, Tecău şi Lindstedt îi vor avea ca adversari în semifinale pe Paul Hanley (Australia) şi Julian Knowle (Austria), favoriţii nr. 3. De asemenea, perechea formată din Adrian Ungur şi Filippo Volandri (Italia) s-a calificat în semifinalele probei de dublu de la Bastad, după ce a învins, ieri, în sferturi, cu 6-3, 6-1, după 49 de minute de joc, cuplul alcătuit din Federico Delbonis (Argentina) şi Albert Ramos (Spania). În semifinale, Ungur şi Volandri îi vor întâlni pe Bruno Soares (Brazilia) şi Alexander Peya (Austria), favoriţi nr. 2.

Adrian Ungur şi Horia Tecău vor face pereche la Jocurile Olimpice de la Londra.



12