Tecău joacă împotriva lui Mergea, la Melbourne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Duel românesc, în sferturi, la Australian Open

Tecău joacă împotriva lui Mergea, la Melbourne

Sport 27 Ianuarie 2015 / 00:00 975 accesări

       Finalist în trei rânduri la Wimbledon, constănțeanul Horia Tecău îşi continuă cursa pentru câştigarea primului turneu de Mare Şlem din carieră, reuşind să se califice în sferturile de finală ale probei de dublu de la actuala ediţie a Australian Open, alături de partenerul său, olandezul Jean-Julien Rojer. Cei doi, favoriţi nr. 6 ai întrecerii de la Melbourne, au trecut, ieri, în optimile de finală de cuplul format din Eric Butorac (SUA) şi Sam Groth (Australia), cap de serie nr. 12, cu scorul de 3-6, 7-5, 7-6 (7/5), după un meci care a durat două ore și patru minute. Prezenţa în această fază reprezintă cea mai bună performanţă la un turneu de Mare Şlem obţinută de perechea-româno-olandeză, după ce anul trecut s-a oprit în turul secund la Melbourne, iar la celelalte trei turnee de Mare Şlem nu a trecut de optimi. Tenismanul constănţean se află astfel la un pas de a-şi egala cea mai bună performanţă din carieră la Australian Open, prezenţa în semifinale, obținută în 2012. Pentru a reuşi acest lucru, Tecău şi Rojer trebuie să treacă în sferturi de dublul format de Florin Mergea şi britanicul Dominic Inglot, cap de serie nr. 14, care a produs o surpriză imensă, tot ieri, eliminându-i pe marii favoriţi la câştigarea trofeului, fraţii Bob şi Mike Bryan, cu scorul de 7-6 (7/4), 6-3, într-o oră și opt minute. „A fost o experienţă incredibilă. Fraţii Bryan sunt legende la dublu şi este incredibil să îi poţi învinge”, a spus Mergea. Tecău şi Mergea au jucat împreună la juniori, câștigând de două ori titlul la Wimbledon, dar nu au făcut pereche la seniori decât în meciurile României din Cupa Davis. Cei s-au mai întâlnit în patru rânduri în trecut, constănţeanul impunându-se de trei ori, în timp ce adversarul său are un singur succes, în urmă cu şapte ani. Prin prezenţa în sferturi, Tecău şi Mergea şi-au asigurat câte 360 de puncte ATP şi un cec în valoare de 50.000 de euro.

MECI GREU PENTRU HALEP

După ce și-a atins cea mai bună performanță înregistrată la Australian Open, Simona Halep a jucat noaptea trecută, de la ora 2.00, pentru a accede, în premieră, în semifinale la Melbourne. Tenismena constănțeană, cap de serie nr. 3, a întâlnit-o, în sferturi, pe rusoaica Ekaterina Makarova, nr. 11 mondial și cap de serie nr. 10, în primul meci al zilei de pe „Rod Laver Arena”. „Am avut meciuri bune în prima săptămână şi sunt foarte bucuroasă că voi juca în a doua săptămână la Melbourne, la fel ca anul trecut. Aici am început să joc cel mai bun tenis al meu la nivel de Mare Șlem. Înseamnă mult pentru mine. Am mai multă încredere acum, înaintea sferturilor de finală”, a spus Halep, care a dezvăluit și motivul momentelor de nervozitate din timpul partidelor: „Sunt momente în meci când eşti frustrat, dar este normal. Trebuie să accept greşelile, pentru că este normal să le fac. Nu există perfecţiune. Aşa că încerc să mă concentrez pe fiecare punct şi să uit de greşeli. Încerc să fiu din ce în ce mai bună, de la meci la meci”.

Tot în noaptea de luni spre marți a evoluat și Florin Mergea, împreună cu olandeza Michaella Krajicek, cei doi întâlnindu-i, în turul secund al probei de dublu mixt, pe favoriții nr. 3, Kristina Mladenovic (Franța) și Daniel Nestor (Canada).



12