Tenismanul constănţean Horia Tecău ocupă în continuare, cu 5.150 de puncte, locul 11 în clasamentul ATP la dublu, dat publicităţii ieri. La simplu, Adrian Ungur ocupă locul 105, cu 532p, după o urcare de un loc. Celălalt român din primii 200, Victor Hănescu, a coborât un loc, până pe poziţia 116, cu 485p. Elveţianul Roger Fedrer se menţine pe primul loc în clasamentul ATP de simplu, cu 11.435p, urmat de sîrbul Novak Djokovic, cu 11.270p, şi spaniolul Rafael Nadal, cu 8.905p. Câştigătorul titlului olimpic, britanicul Andy Murray, a rămas pe locul 4, cu 8.120p.
La feminin, Monica Niculescu continuă să fie cel mai bine clasată româncă în topul WTA dat publicităţii ieri, în care se află pe locul 34, cu 1.640p. Niculescu este urmată de Sorana Cîrstea, care se menţine pe 38, cu 1.496p. Şi constănţeanca Simona Halep se menţine pe locul 48, cu 1.255p. În schimb, Alexandra Cadanţu a căzut de pe 65 pe 68, cu 947p, la fel ca şi Irina-Camelia Begu, care a coborât de pe 80 pe 83, cu 810p. În Top 200 se mai află alte patru românce: Edina Gallovits-Hall a urcat de pe 143 pe 135, cu 519p, Mihaela Buzărnescu a coborât un loc şi este pe 161, cu 393p, Alexandra Dulgheru se menţine pe 167, cu 374p, iar Mădălina Gojnea a coborât de pe 194 pe 197, cu 314p. În clasamentul de dublu, Niculescu se menţine pe 30, cu 2.415p, iar Begu se menţine pe 35, cu 2.205p. Maria Şarapova (Rusia), finalistă la Jocurile Olimpice, a urcat pe locul 2, cu 8.720p, în timp ce câştigătoarea de la Londra, Serena Williams (SUA), se menţine pe locul 4, cu 8.045p. prima poziţie este ocupată de Victoria Azarenka (Belarus), cu 8.820p, iar pe locul 3 se află Agnieszka Radwanska (Polonia), cu 8.260p.