Tecău s-a retras din turneul de la București

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy

Tecău s-a retras din turneul de la București

Sport 23 Aprilie 2015 / 00:00 535 accesări

Mare favorit al publicului și deținătorul trofeului în proba de dublu, alături de olandezul Jean-Julien Rojer, tenismanul constănțean Horia Tecău a fost nevoit să se retragă de la actuala ediție a BRD Năstase Ţiriac Trophy, turneu dotat cu premii în valoare totală de 494.310 euro și care are loc, în această săptămână, la Arenele BNR din București. Sportivul în vârstă de 30 de ani s-a ales cu o tendinită după ce a participat la turneele din circuitul nord-american, dar s-a înscris în proba de dublu a turneului de la București cu speranţa că va putea să-şi apere trofeul cucerit în ultimii trei ani. „Am fost nevoit să mă retrag din cauza unei probleme la braţul drept, o tendinită care a apărut în cadrul turneului de la Monte Carlo, unde am jucat meciul din turul al doilea, care a fost foarte solicitant. De la acel meci nu am jucat deloc până la antrenamentul de ieri, când am încercat să mă pregătesc timp de douăzeci de minute, însă nu m-am simţit destul de bine. Am făcut efortul necesar pentru a mă reface, împreună cu fizioterapeuţii ATP. Organizatorii m-au ajutat, au pus meciul cât mai târziu posibil, însă nu am avut suficient timp să mă refac”, a spus Tecău. Cei doi erau principalii favoriţi ai probei de dublu la București și au fost fi înlocuiţi de perechea alcătuită din Dusan Lajovic (Serbia) și Diego Schwartzman (Argentina), care a întâlnit aseară, în primul tur, cuplul format din Patrick Grigoriu și Costin Pavăl, pe care l-a învins cu scorul de 6-4, 2-6, 10-6. În urma retragerii lui Tecău, principalii favoriţi ai probei de dublu de la BRD au devenit Florin Mergea şi partenerul său indian Rohan Bopanna, care au ajuns în turul secund fără joc, în urma retragerii perechii Marcos Baghdatis și Mikhail Youzhny.

Tot în proba de dublu, Marius Copil și Adrian Ungur, beneficiarii unui wild card, s-au calificat în sferturile de finală, după ce au învins, în primul tur, un cuplu mult mai bine cotat, Chris Guccione (Australia), locul 43 ATP la dublu și Andre Sa (Brazilia), poziţia 57 ATP la dublu. Copil, locul 481 ATP la dublu, şi Ungur, poziţia 164 ATP la dublu, au câștigat cu scorul de 6-1, 6-2, după 50 de minute. Pentru calificarea în sferturi, Copil şi Ungur vor primi 45 de puncte ATP şi un cec în valoare de 3.960 de euro.

În turneul de simplu, tenismanul ceh Lukas Rosol, cap de serie nr. 4 şi locul 33 ATP, s-a calificat, ieri, în sferturi. Rosol l-a învins, în turul al doilea, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, după două ore şi 37 de minute, pe sârbul Dusan Lajovic, poziţia 82 în ierarhia mondială. În sferturi, Rosol îl va întâlni pe spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, al cincilea favorit al competiţiei şi locul 45 ATP, care a trecut, cu scorul de 7-5, 6-2, de cipriotul Marcos Baghdatis, poziţia 59 în clasamentul mondial. Un alt tenisman ceh, Jiri Vesely, cap de serie nr. 7 şi locul 46 ATP, s-a calificat, tot ieri, în sferturi, după ce a câștigat, în turul secund, cu scorul de 6-3, 6-1, după o oră şi zece minute, întâlnirea cu tunisianul Malek Jaziri, poziţia 89 în ierarhia mondială. În sferturi, Vesely îl va înfrunta pe croatul Ivo Karlovic, al treilea favorit al competiţiei şi locul 22 ATP, învingător în duelul cu un alt tenisman croat, Borna Coric, poziţia 55 în clasamentul mondial, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-4.



12