Finalişti la ultimele două ediţii de la Wimbledon, constănţeanul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt îşi continuă povestea frumoasă la al treilea turneu de Grand Slam al anului, reuşind să se califice în optimile de finală ale probei de dublu la ediţia din acest an. Cei doi, favoriţi nr. 5, au trecut, sâmbătă, de cuplul thailandez format din fraţii Sanchai şi Sonchat Ratiwatana, cu 6-2, 7-6 (7/3), 7-6 (7/2). Astăzi, Tecău şi Lindstedt îi vor înfrunta, pentru un loc în sferturi, pe belgienii Steve Darcis şi Olivier Rochus. Tot sâmbătă, perechea formată din Irina-Camelia Begu şi Monica Niculescu, cap de serie nr. 15, a abandonat în turul al doilea al probei de dublu. Begu şi Niculescu au abandonat după 45 de minute de joc, după ce adversarele lor, Su-Wei Hsieh (Taiwan) şi Sabine Lisicki (Germania) au câştigat primul set cu 6-3 şi conduceau în al doilea cu 2-0.
PARTIDĂ MARATON. Meciul dintre croatul Marin Cilic, cap de serie nr. 16, şi americanul Sam Querrey, încheiat sâmbătă după cinci ore şi 31 de minute de joc, este al doilea cel mai lung din istoria turneului de la Wimbledon. Cilic s-a calificat în optimile de finală după ce s-a impus cu 7-6 (8/6), 6-4, 6-7 (2/7), 6-7 (3/7), 17-15. Croatul va juca în optimile de finală cu britanicul Andy Murray, al patrulea favorit al competiţiei, care a trecut de cipriotul Marcos Baghdatis. Cel mai lung meci din istoria turneului de la Wimbledon a avut loc în 2010, atunci când americanul John Isner l-a învins pe francezul Nicolas Mahut după 11 ore şi cinci minute, scorul în setul decisiv fiind 70-68.
PERFORMANŢĂ RARISIMĂ. Tenismena Iaroslava Şvedova (Kazahstan) a reuşit o performanţă rară în tenis, ea câştigând un set fără să piardă niciun punct, sâmbătă, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, în faţa italiencei Sara Errani, nr. 10 mondial. Şvedova, nr. 65 mondial, a câştigat primele 24 de puncte ale meciului şi şi-a adjudecat setul în 17 minute. Ea s-a impus în faţa lui Errani în două seturi, 6-0, 6-4. Este pentru a doua oară în era Open când este câştigat un set fără să se piardă vreun punct, atât la masculin cât şi la feminin. Singurul sportiv care a reuşit anterior această performanţă este americanul Bill Scanlon. El s-a impus, în 1983, la turneul Delray Beach, în faţa brazilianului Marcus Hocevar, scor 6-2, 6-0.