25 Noiembrie 2024, 15:52
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Roger (România/Olanda) a învins, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-2, cuplul Jonathan Erlich/Rajeev Ram (Israel/SUA) şi s-a calificat în finala turneului de la Washington, cu premii totale de 1,4 milioane de dolari. Calificarea în finală este recompensată cu un cec în valoare totală de 42.180 de dolari şi 300 de puncte ATP. În ultimul act al competiţiei americane, Tecău şi Roger vor întâlni perechea Sam Groth/Leander Paes (Australia/India).