Tenismanul constănțean Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au pierdut, joi dimineaţă, întâlnirea din sferturile de finală disputată împotriva dublului Jamie Murray (Marea Britanie) / Bruno Soares (Brazilia), cap de serie nr. 4, scor 6-7 (5/7), 4-6, şi au ratat calificarea în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells. Partida a durat o oră şi 35 de minute. Tecău (32 de ani, locul 15 ATP la dublu) şi Rojer (35 de ani, locul 20 ATP) au ajuns pentru prima dată în sferturi la Indian Wells, turneu dotat cu premii în valoare totală de 7.913.405 dolari. În precedentele participări, cei doi nu au reuşit să treacă de primul tur.
În semifinale, Jamie Murray și Bruno Soares (vor juca împotriva favoriţilor nr. 8, Lukas Kubot (Polonia) / Marcelo Melo (Brazilia).
Pentru parcursul de la Indian Wells, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer şi-au asigurat 180 de puncte în clasamentul ATP şi un cec în valoare de 48.010 de dolari.
La începutul lunii martie, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au obținut primul trofeu după o pauză de zece luni, câștigând turneul de la Dubai.