22 Decembrie 2024, 18:06
Perechea formată din tenismanul constănţean Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a ratat prezenţa în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului Western & Southern Open, care se desfăşoară în acest an la New York. Turneul este dotat cu premii în valoare totală de 4.222.190 dolari.
Miercuri seară, în sferturile de finală, Tecău şi Rojer au pierdut întâlnirea cu americanii Steve Johnson şi Austin Krajicek, cu scorul de 4-6, 5-7.
Tecău şi Rojer vor primi un cec în valoare de 41.000 de dolari şi câte 180 de puncte ATP.