Perechea formată din tenismanul constănțean Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a fost desemnată cap de serie nr. 1 în proba de dublu a turneului ATP de la Rotterdam, care se va desfășura săptămâna aceasta și va fi dotat cu premii în valoare totală de 1.597.155 euro. Cuplul româno-olandez va juca în runda inaugurală cu dublul alcătuit din Guillermo Garcia-Lopez (Spania) și Viktor Troicki (Serbia). Tecău și Rojer sunt deținătorii titlului la Rotterdam, după ce anul trecut i-au învins în finală pe Jamie Murray (Marea Britanie) și John Peers (Australia), cu 3-6, 6-3, 10-8. Cei doi au disputat finala de dublu și în 2014, când au pierdut în fața francezilor Mickael Llodra și Nicolas Mahut, cu 6-2, 7-6 (7/4). Tot la Rotterdam va participa și perechea formată din Florin Mergea și Rohan Bopanna, cap de serie nr. 4, care îi va întâlni în primul tur pe polonezii Lukasz Kubot și Marcin Matkowski.
COPIL A REVENIT ÎN TOP 200 ATP
După ce a ajuns în sferturile de finală ale turneului de la Sofia, Marius Copil a urcat 20 de locuri în clasamentul ATP dat publicității luni, revenind astfel în Top 200 ATP, pe locul 194, cu 270 de puncte. Cel mai bine clasat tenismen român rămâne Adrian Ungur, care se menține pe locul 183, cu 290p, în timp ce Victor Hănescu a ajuns pe locul 284, cu 175p, după o coborâre de șase poziții. Ultimul a revenit pe teren după o pauză de patru luni, calificându-se în ultimul tur al calificărilor de la turneul challenger de la Santo Domingo (Republica Dominicană), dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de dolari. Românul l-a învins pe Christopher Diaz-Figueroa (locul 490 ATP) cu 6-4, 6-4 și se va lupta pentru un loc pe tabloul principal cu Roberto Quiroz (locul 1.223 ATP). Hănescu va participa și în proba de dublu, alături de americanul Jamie Cerretani.
Primele trei locuri în ierarhia mondială de simplu sunt ocupate de următorii tenismeni: 1. Novak Djokovic (Serbia) 16.790p; 2. Andy Murray (Marea Britanie) 8.945p; 3. Roger Federer (Elveția) 8.795p.
În clasamentul ATP de dublu, Horia Tecău rămâne pe locul 3, cu 7.060 de puncte, în timp ce Florin Mergea și-a păstrat locul 12, cu 5.110p.
Citește și:
Marius Copil, eliminat în optimi la Sofia
Surpriză produsă de Marius Copil la Sofia
Tecău a coborât un loc în ierarhia ATP de dublu
Horia Tecău, învins în finala de dublu mixt la Australian Open