Tecău şi Rojer s-au calificat în semifinalele turneului de la Rotterdam

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tecău şi Rojer s-au calificat în semifinalele turneului de la Rotterdam

16 Februarie 2017 / 18:50 392 accesări

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer (România/Olanda) s-au calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ATP 500 de la Rotterdam, disputat pe suprafaţă rapidă în sală şi dotat cu premii totale în valoare de 1.854.365 de euro. În sferturile de finală, perechea româno-olandeză a trecut, scor 6-4, 6-4, într-o oră şi nouă de minute de joc, de spaniolii Feliciano Lopez (35 de ani, 11 ATP la dublu) şi Marc Lopez (34 de ani, locul 10 la dublu), care au fost cotaţi cu şansa a doua la câştigarea turneului. Tecău (32 de ani, locul 18 ATP la dublu) şi Rojer (35 de ani, locul 28 ATP la dublu) şi-au asigurat un cec în valoare de 91.680 de euro şi 180 de puncte în ierarhia mondială, în urma calificării în semifinale. În această fază a competiţiei, Tecău şi Rojer vor evolua împotriva perechii câştigătoare dintre Wesley Koolhof/Matwe Middelkoop (Olanda) şi Lukasz Kubot/Marcelo Melo (Polonia/Brazilia).



12