Tecău şi Rojer vor juca în sferturile Mastersului la Paris

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Tecău şi Rojer vor juca în sferturile Mastersului la Paris

Sport 01 Noiembrie 2018 / 16:03 429 accesări

Perechea formată din tenismanul constănțean Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de dublu ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii în valoare totală de 4.872.105 euro. În turul secund, Tecău şi Rojer au eliminat, cu scorul de 7-6 (7/5), 5-7, 10-8, dublul alcătuit din columbienii Juan Sebastian Cabal şi Robert Farah, favoriții numărul 4 la câștigarea turneului. Prin prezența în sferturi, Tecău şi Rojer şi-au asigurat un cec în valoare de 36.150 euro şi 180 de puncte ATP la dublu. Pentru a se califica în semifinale, Tecău şi Rojer vor înfrunta vineri perechea alcătuită din Raven Klaasen (Africa de Sud) și Michael Venus (Noua Zeelandă), cap de serie numărul 6.



12