Primăria oraşului Techirghiol pregăteşte un proiect de hotărîre ce vizează vînzarea unor terenuri prin licitaţie publică, terenuri ce vor fi destinate construirii de vile turistice. Primarul oraşului, Adrian Stan, a declarat că doreşte ca din fondurile obţinute din vînzarea acestor terenuri să poată realiza alte proiecte pentru comunitate. „Aveam în spatele sanatoriul Techirghiol un teren pe care se adunau gunoaiele. L-am parcelat şi l-am împărţit în 109 loturi cu suprafeţe între 600 şi 1.000 de metri pătraţi. În şedinţa de la sfîrşitul săptămînii vom aproba PUZ-ul pentru această zonă“, a declarat primarul din Techirghiol. El a mai spus că, după aprobarea PUZ-ului, în funcţie de cum vor decide consilierii locali. „Preţurile pentru un metru pătrat în noua zonă vor oscila între 22 şi 32 de euro, licitaţia urmînd să aibe loc undeva în jurul datei de 20 iulie“, a precizat Adrian Stan. Primarul a afirmat că prin vînzarea terenurilor, se doreşte ca în spatele Sanatoriului Techirghiol să se dezvolte o nouă zonă turistică. „Vrem ca persoanele care cumpără terenuri să amenajeze case de vacanţă sau, de ce nu, mici pensiuni. Eu sper să obţinem din vînzarea terenurilor aproximativ 2 milioane de euro, bani pe care îi vom folosi pentru alte proiecte de la nivel local“, a adăugat Adrian Stan.