Cu ani în urmă, pe vremea cînd majoritatea cititorilor acestei rubrici nici nu erau născuţi, romanicerul italian Curzio Malaparte a publicat o carte cu un titlu senzaţional, anume „Tehnica loviturii de stat”. Cînd am recitit, din întîmplare, ediţia în limba română, am descoperit în volumul cu pricina aproape toate amănuntele controversate ale Revoluţiei noastre din decembrie 1989. Mutatis mutandis, cred că actualul preşedinte al României ar putea deveni autorul unui manual, să zicem, despre „tehnica manipulării politice şi electorale”! Aşa am văzut eu lucrurile după întîlnirea de la Tuşnad cu Viktor Orban şi aşa le-a comentat presa, însă cu unele nuanţe semnificative.

De fapt, totul a început de la acuzaţia mai veche a lui Traian Băsescu, în legătură cu presupusa complicitate între presă şi unii politicieni. Crin Antonescu, invitat la un talk-show, acum cîtăva vreme, a comentat surprins că nu se aştepta la aşa ceva din partea unui probabil candidat prezidenţial, mai ales într-un an electoral. În plus, el a încercat să-i „dezvinovăţească” pe ziarişti, dar a făcut-o oarecum stîngaci, într-un efort evident de „captatio benevolentiae”, susţinînd că presa îşi face doar datoria, ca un „cîine de pază al democraţiei”, şi l-a luat pe Băsescu în colimator, nu numai pentru exagerările sau abuzurile sale, ci şi pentru acuzaţiile trîntite „în nas” jurnaliştilor pe nedrept. Din acest punct al scurtei analize pe care o fac, nici nu mai contează cine are dreptate, ci care sînt consecinţele electorale şi de imagine ale acestui fenomen.

Bolnav de „scenarită”, ca de obicei, Ion Cristoiu şi-a expus magistral punctul de vedere, de data asta reuşind să ghicească perfect manipularea băsesciană. Deşi este un personaj politic greu de ignorat, Băsescu joacă pe muchie de cuţit şi provoacă presa, pentru a-şi asigura prima pagină, aproape în fiecare zi. Aşa a făcut şi la Tuşnad, unde Ion Cristoiu presupune că a fost consiliat şi de serviciile speciale, deoarece manipularea a fost perfectă. Atît Viktor Orban, cel mai probabil viitorul prim ministru al Ungariei, după următoarele alegeri, cît şi actualul preşedinte al României, sînt oameni de dreapta şi le convin de minune „întîmplări” electorale precum cea din secuime. Toţi maghiarii din Ardeal şi din Ungaria au văzut că Orban susţine autonomia secuilor, iar toţi românii din ţară au văzut refuzul lui Băsescu şi au auzit huiduielile asistenţei. A fost o piesă de teatru regizată impecabil! Ba, mai mult, ca un semn de recunoştinţă din partea viitorului premier maghiar, Orban a făcut declaraţia senzaţională că, dacă ar trăi în Ardeal, l-ar vota pe Băsescu în turul al doilea al prezidenţialelor româneşti, ceea ce reprezintă o invitaţie pe faţă adresată maghiarilor din ţara noastră… În timpul acesta, a mai comentat Cristoiu, iar eu subscriu la această observaţie, Geoană şi Antonescu n-au avut nicio ieşire publică şi nicio vizibilitate! Din păcate, aşa este, şi tot din păcate, aşa se lasă românii duşi de nas încă o dată.

În pofida eventualelor agramatisme, Traian Băsescu ar putea cu adevărat deveni autorul unui manual de diversiuni şi tehnici de manipulare politică sau electorală, dar pentru a conduce o ţară nu-ţi trebuie doar viclenie, ci şi onoare şi caracter… Seretlek!