Începînd cu perioada modernă şi pînă în prezent, pictorii români au abordat diferite tehnici, unele datorate noilor materiale apărute sau schimbărilor tehnologice. Diversitatea tehnicilor folosite de pictorii români, moderni şi contemporani se poate observa şi în lucrările prezente în expoziţiile permanente sau temporare ale Muzeului de Artă din Constanţa.

Theodor Aman şi alţi pictori contemporani lui obişnuiau să folosească culori de ulei foarte diluate, astfel încît straturile de culoare succesiv adăugate să nu aibă grosime şi ieşiri în relief. Culoarea era bine netezită prin modeleuri uşoare, iar cu pensule subţiri erau adăugate detalii minuţioase, cum ar fi broderii, obiecte decorative sau detalii de fizionomie. Aceste tehnici pot fi observate în lucrarea „Portret de femeie”, din patrimoniul instituţiei muzeale constănţene.

Culoarea de ulei a fost aşezată în timp, din ce în ce mai spontan, mai împăstat, mai neconvenţional. „Începînd cu George Demetrescu Mirea, s-a renunţat la delimitarea formei, iar culoarea este aşezată cu mişcări largi, energice, detaliile vestimentare fiind eliminate”, a explicat muzeograful Alexandra Radu, din cadrul Muzeului de Artă. Pictura „Portret de femeie” reflectă cel mai bine această modalitate de executare a lucrării.

În lucrarea „Vara”, prezentată, de obicei, în expoziţia permanentă a muzeului de la malul mării, Nicolae Grigorescu lasă vizibilă urma cărbunelui atunci cînd descrie tulpinile copacilor, astfel încît cele trei elemente de limbaj plastic, linie, punct, pată, sînt descrise diferenţiat.

Un alt pictor român important este Gheorghe Petraşcu, artist care a folosit, la realizarea lucrărilor de pictură, în locul pensulei, cuţitul de paletă, cu ajutorul căruia aşeza culoarea de ulei pe pînză. În pictura „Peisaj la Veneţia” se poate vedea cum suprafaţa este realizată prin juxtapuneri şi alăturări cromatice, cu precădere grave, metalice. În schimb, Theodor Pallady aşeza culoarea pe pînză în straturi uşoare, transparente, aproape ca şi în tehnica culorilor de apă. „Cărbunele rămîne vizibil acolo unde forma este construită, desenul fiind pe primul plan. Acest lucru se vede în pictura “Nud pe chaise-longue”, a precizat Alexandra Radu. Un lucru deosebit pentru pictura românească de la acea vreme a fost inserarea textului în imagine, lucru care apare la Nicolae Tonitza în lucrarea „Cafeneaua mică la Balcic”, textul devenind, astfel, semn plastic.

Ion Ţuculescu, considerat unul dintre cei mai neconvenţionali pictori români, folosea culoare aproape pusă din tub, aşezată pe pînză cu o spontaneitate şi, totodată, cu o exactitate demnă remarcat. Una dintre lucrările cele mai reprezentative din expoziţia permanentă a Muzeului de Artă este „Totem solar”. După ce adăuga stratul de culoare, Alexandru Ciucurencu redesena imaginea, folosind contururi negre, aşa cum se poate vedea şi în pictura „Fată dormind”.

Unii pictori de avangardă foloseau colajul, tehnică iniţiată de Georges Braque şi Pablo Picasso. Avangardiştii colau hîrtie, bilete folosite, părţi din hîrtie de tapet, fragmente din afişe şi postere, uneori chiar obiecte plate, cum ar fi bucăţi de rafie sau textile. Colajul poate fi observat şi în lucrarea „Madonă” de M. H. Maxy, din cadrul expoziţiei temporare „Culorile avangardei”.

Alina Gheorghiu, artist contemporan, a avut curajul să se exprime plastic pe suprafeţe ample, rotunde sau ovale, din hîrtie caşerată pe lemn. Lucrările din seria „Grădini suspendate” sînt realizate în tehnici de apă sau ulei, în contraste cromatice puternice sau monocrome. „În pictură, timpul poate schimba utilitatea materialelor şi tehnicilor folosite, dar nu şi perspectiva frumosului”, a concluzionat muzeograful Alexandra Radu.