Telefoanele mobile pot fi o bombă cu ceas pentru sănătate, au avertizat experţi britanici, care cer autorităţilor să avertizeze populaţia în legătură cu acest pericol, potrivit ediţiei de ieri a cotidianului ”Daily Mail”. Peste 200 de studii academice au demonstrat legătura dintre utilizarea telefoanelor mobile şi probleme grave de sănătate, cum ar fi tumorile cerebrale, potrivit unui grup format din importanţi oameni de ştiinţă. Într-un raport publicat marţi, aceştia afirmă că guvernul nu acordă suficientă atenţie riscurilor grave pe care le reprezintă pentru sănătate utilizarea acestor dispozitive - în special pentru copii, ale căror cranii mai mici şi mai subţiri sunt mai sensibile la radiaţii. Deşi experţii admit că o legătură clară nu este dovedită, ei susţin că şcolile, magazinele de telefoane şi sistemul de sănătate ar trebui implicate într-o campanie pentru reducerea utilizării telefoanelor mobile. Unul dintre autorii raportului, neurochirurgul Kevin O\'Neill de la Charing Cross Hospital din Londra, a declarat că perioada de latenţă pentru tumorile cerebrale este de 30 de ani, astfel încât consecinţele folosirii telefonului pot să nu fie imediat evidente. Cu toate acestea, criticii avertizează că oamenii de ştiinţă nu au găsit suficiente dovezi iar o campanie de acest gen ar provoca panică.