Astăzi ar fi trebuit să ne bucurăm şi să aniversăm 20 de ani de existenţă. Din păcate, evenimentele care se petrec la nivel naţional ne opresc să apărem astăzi într-o ediţie festivă a ziarului. Pe 16 ianuarie 1992, presa din Constanţa se îmbogăţea cu un nou cotidian, „Telegraf”, care, în timp, s-a dovedit a fi cel mai redutabil, un lider de piaţă incontestabil. Ca orice început, a fost dificil. Dar… opreliştile au fost depăşite. Cu muncă, effort, şi, nu în ultimul rând, cu… suflet. În urmă cu 20 de ani, prima ediţie a cotidianului „Telegraf” se deschidea cu.... Traian Băsescu, pentru ca astăzi, în loc să ne bucurăm de aniversare, deschidem ziarul cu... Traian Băsescu. În cei 20 de ani de existenţă, cotidianul „Telegraf” a fost lăudat, dar a fost şi criticat, fapt ce denotă că, în tot acest timp, a încercat să rămână echidistant şi să le ofere constănţenilor informaţiile de care au nevoie. Şi, citându-l pe primul redactor-sef al cotidianului „Telegraf”, primarul Radu Mazăre, „ziarul „Telegraf” înseamnă a face şi nu a distruge”.

Timp de 20 de ani cotidianul „Telegraf” a fost o adevărată rampă de lansare pentru mulţi jurnalişti. Unii dintre ei au rămas în breaslă, alţii au ajuns în politică, alţii în lumea afacerilor, însă toţi îşi amintesc de unde au plecat. Vom încerca în această săptămână să-i întrebăm pe cât mai mulţi ce a însemnat pentru ei cotidianul „Telegraf”, atât pe cei care au lucrat în cadrul redacţiei, cât şi pe cei care, într-un fel sau altul, au avut legătură cu cotidianul „Telegraf”. În ediţia de astăzi vă vom prezenta editorialul din prima ediţie a cotidianului „Telegraf”, care, din pură coincidenţă, îl are ca personaj principal pe Traian Băsescu. De asemenea, tot în ediţia de astăzi vor vorbi despre „Telegraf” fondatorii cotidianului.

“Rapidul Traian băsescu

Ce e, cin’ să fie oare?” ciripiră două vrăbiuţe de Poarta 6, dotate cu cizme de optşpe mii. ”Uite, mamă, a trecut acceleratu’” făcu George cu o voce peltică şi graseiată. ”Ba nu, loază” zise mă-sa tăios, ”e rapidu’ lu’ dom’ Băsescu”, şi aşa-l pomeniră, în veci şi-n vecii vecilor.

...Fiindcă nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la mersul cu trenu’, îmi vine să strîng de gît pe cineva. Spun că nu ştiu alţii cum sînt, fiindcă fiinţe mai miloase simt, dimpotrivă, o nevoie acută de a arunca în aer Gara de Nord. Ori de a-l împuşca în cap pe Ministrul Transporturilor, Traian Băsescu, sau oricine ar fi el în acel moment. Găselniţa de încercare întru spălarea ruşinii ne-a blagoslovit tocmai pe noi în prag de iarnă că, deh, vine lumea la plajă: rapidu’ Traian băşeşte! El purcede din Bucureşti spre a face două ore jumătate pînă la mare şi tot El se duce, făcînd cu un sfert de oră mai mult, că nu-i de la Crăciun pîn’ la Paşti, cît e de la Paşti la Crăciun. Nu-i vorbă, rapidul Traian băsescu, inaugurat de însuşi naşul său într-o zi blagoslovită, în care un sfert din traficul feroviar naţional a fost paralizat, să treacă fantoma de zi cu bine. Şi tot gîndul mă duce spre o nuvelă de geniu a lui Ioan Groşan, cu trenul fantastic puţind a trandafiri şi a calorifere încinse... Ori a geamuri sparte şi uşi lipsă, a ”naş” nespălat şi oneros, a scumpete aberantă şi nejustificată, a holuri şi closete fetide, de ce fe re.

Nu-i vorbă, rapidu’ Traian băsescu. S-a tras lumină-n sat, e clasa-ntîi şi băieţii cu tăvi plimbă cafele. Sîrmarii feresc sîrmele mai greu, din cauza vitezei, la Ciulniţa aventurierii se aruncă din podu’ gării pe tren, s-ajungă mai repede în Capitală. Ţigăncile cu saci şi babele cu raţe-n traistă stau pe tampoane, să nu supere pe boieri. Şi, dacă sîntem cuminţi, la vară, cînd s-o băga şi apă, rapidu’ se suspendă, din cauză de aglomeraţie. Altfel, nu-i vorbă, rapidu’ Traian băsescu.” 16 ianuarie 1992

Sorin-Lucian IONESCU

- primul secretar general de redacţie al cotidianului Telegraf şi fost redactor-şef adjunct:

“Acest editorial a apărut pe 16 ianuarie 1992, în primul număr al nou apărutului cotidian Telegraf Constanţa, ÎN URMĂ CU EXACT 20 DE ANI, ÎMPLINIŢI ASTĂZI! Întâmplător sau nu - dar cu siguranţă fatalmente - este vorba... tot de Traian Băsescu!? Nimeni nu bănuia atunci (dar absolut nimeni) că acest personaj controversat şi sinistru va mai fi de actualitate şi după douăzeci de ani, darămite că va deveni preşedinte al României!? La fel de fatal, subiectul în sine al textului - deşi s-a mai îmbunătăţit câte ceva din ”aventurile” transportului feroviar - este la fel de actual: în aceşti douăzeci de ani, ani buni, drumul cu trenul între Bucureşti şi Constanţa a durat şi 6 (şase!) ore. Deci, deloc ca în romanul idilic al lui Al. Dumas, vremurile ne găsesc tot cu personajul amintit şi cu aceleaşi carenţe. Regretele noastre sincere (şi eterne), Traian Băsescu! Dar, La Mulţi Ani, Telegraf - următoarea aniversare ”scăpăm” de el în mod sigur!

Pe la sfârşitul anului 1991, moda furibundă a hebdomadarelor de succes de după ‘89 începuse să pălească. Săptămânalul CONTRAST, editat la Constanţa, dar distribuit în toată ţara, îşi trăia ultimele momente, datorate în primul rând falimentarului şi păgubosului sistem de stat de difuzare a presei. Aceeaşi echipă, formată din Sorin Strutinsky, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi încă foarte puţini, am avut curajul să ne lansăm în aventura unui cotidian regional, să scriem zi de zi ”altfel” decât fostele organe de partid, care au continuat să apară şi după Revoluţie. Succesul a fost acelaşi cu cel al Contrastului, deşi n-a fost uşor: toată redacţia eram vreo 7-8 inşi, iar noi, conducerea ziarului, făceam ”teren” şi scriam cot la cot cu reporterii. Au fost vremuri superbe, când făceam mai mult jurnalism de opinie, decât strict de informaţie. Pentru o vreme, am fost goniţi din singura tipografie (fesenistă) de la Constanţa, surghiuniţi tocmai la Slobozia, unde lucram şi locuiam pe rând, cu săptămânile. ”Telegraf” a fost primul cotidian din România care a scris vreodată despre renaşterea în ţară a francmasoneriei, care a promovat neechivoc instituţia monarhică, care a declanşat scandalul ”Măi, animalule!” şi multe, multe altele. După 20 de ani, când alte ziare renunţă la tipar, ”Telegraf” este cel mai important cotidian regional din România, citit online în toată lumea. Sunt onorat ca, după atâta vreme, să scriu din nou în Telegraf.

La mulţi ani, Telegraf!”

“Ziarul „Telegraf” înseamnă a face şi nu a distruge””

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, membru fondator şi fost redactor-şef al cotidianului „Telegraf”:

„Văd că ne bântuie Băsescu. De 20 de ani ne bântuie Băsescu. M-a bântuit şi pe mine, îi bântuie şi pe români. Culmea este că aniversarea asta vine acum, în momentele în care românii sunt în stradă. Văd în prima pagină a primului număr al cotidianului „Telegraf” un material „Rapidu’ Traian băsescu”, care a deschis ziarul acum 20 de ani. M-a urmărit ca ciuma bubonică de 20 de ani, din păcate nu numai pe mine, ci pe toţi. Nu pot să vorbesc despre „Telegraf” fără să spun două cuvinte despre ce este acum în stradă. Este ceea ce mă aşteptam să fie şi ce spun de un an. Nu putem să scăpăm de această ciumă decât în stradă. Foarte bine. Bravo românilor! Revenind la „Telegraf”, a fost un proiect de suflet. Sigur eram mai puţin profesionişti, dar mult mai dedicaţi, mult mai încrezători în viitorul nostru, al copiilor noştri şi al ţării. Acum, după 20 de ani, pot să spun că nu mai sunt la fel de încrezător. Nu mai sunt la fel de entuziast, dar cred că vom răzbi până la urmă. Ziarul Telegraf nu este doar un ziar. El, în Constanţa, a reprezentat o gândire şi o echipă care s-a extins şi la televiziune, şi la Primărie, şi la Consiliul Judeţean. Ziarul „Telegraf” a însemnat dorinţa de a face ceva. Sigur, nu au ieşit toate lucrurile cum am dorit. Sigur că ar fi trebuit făcut mai mult, dar ziarul „Telegraf” înseamnă a face şi nu a distruge”.

Începutul unei aventuri… în presă

Directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie al cotidianului Telegraf şi al Neptun TV, Sorin Strutinsky, membru fondator:

“Primul gând, când am văzut primul număr al cotidianului „Telegraf”, a fost numărul de pagini. Al doilea gând a fost săptămânalul „Contrast”, care a fost izvorul acestui cotidian. Îmi amintesc, discutând despre „Telegraf”, că este urmarea săptămânalului „Contrast”. A fost o asociere între cei care editau pe atunci săptămânalul „Contrast” şi trustul de presă „Expres”, mai precis împreună cu domnul Cârciog, cu care am colaborat de-a lungul tuturor acestor ani, dar care, în 2011, a trecut în nefiinţă. Dacă nu era dânsul, nu ajungeam aici, pentru că, la vremea respectivă, Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu s-au opus. Întâlnirea cu Cârciog, în octombrie 1991, a fost ca urmare a faptului că, în săptămânalul „Contrast”, tipărit la Bucureşti, aveam o pagină de mijloc despre mineriada din septembrie. A fost impresionat de calitatea muncii noastre, a dorit să ne cunoască, ne-a cunoscut, am pus la cale să finanţăm acest ziar. În 1990, în ianuarie, am fost obligaţi să facem un fel de comerţ ca să putem finanţa “Contrast”. Aşa am ajuns să vindem legume şi fructe cu toţii, pentru a face rost de banii cu care s-a scos primul număr al săptămânalului „Contrast”. Revenind la “Telegraf”, trebuie menţionat că în Constanţa nu am putut tipări ziarul din cauza monopolului celor de la „Dobrogea Nouă” şi ulterior „Cuget Liber”, care nu ne permiteau tiparul, fiind obligaţi să tipărim ziarul, ani la rând, la Slobozia. La primele trei numere ale cotidianului „Telegraf” am stat împreună cu Radu Mazăre, nu mai ştiu dacă era şi Sorin Lucian Ionescu. Acolo, în camera de hotel, improvizasem un secretariat de redacţie cu o domnişoară din Slobozia. Eram cu toţii în camera de hotel, cu acele fax-uri termosensibile. La numărul doi sau trei, nu îmi mai aduc exact aminte, din cauza faptului că unul dintre fax-uri a stat lângă un calorifer, am fost obligaţi să rescriem mai mult de jumătate din materiale. Acum, că mă uit pe primul număr, îi văd ca semnatari pe Radu Mazăre, pe Sorin Lucian Ionescu. Văd că pe atunci aveam flotă, pentru că scriam unde se află navele româneşti, ce mai cară. Era totuşi un ziar de doar patru pagini, atât cât am putut noi la vremea respectivă. A fost foarte greu, pentru că se transmiteau materialele foarte greu, nu ieşeau bine, nu exista internet, erau doar fax-uri, dar am reuşit. Nu ne-a fost uşor, dar am avut o mare satisfacţie. Şi, după 20 de ani, pot spune că este la fel de greu. Constrângerile economice care existau atunci, într-o formă sau alta, au revenit. Gradul de impozitare era mai mic atunci, acum vedem că, în fiecare zi, Guvernul îşi pune tot mai mult amprenta pe fiscalitate. Este din ce în ce mai greu, criza economică îşi spune şi ea cuvântul, fiind foarte greu să acoperim costurile, dar rezistăm în continuare. Am avut şi ani mai buni, înainte de criză. Promitem să rămânem în continuare pe piaţă. 20 de ani… este deja o marcă. Numele de „Telegraf” a fost dat de un ziarist de mare prestigiu, care a trecut şi el în nefiinţă, în urmă cu doi ani, Vlad Stan. El împreună cu Petre Mihai Băcanu au condus „România Liberă” foarte mulţi ani. Pe mine, Vlad Stan m-a ajutat foarte mult să învăţ tehnoredactarea. Ca fondatori ai cotidianului „Telegraf”am fost eu, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, care nu apare în caseta tehnică pentru că nu avea voie, el fiind atunci preşedintele Ligii Studenţilor, Constantin Cumpănă şi mulţi alţii. Amintesc sutele de angajaţi care au lucrat în decursul anilor la cotidianul „Telegraf”. O persoană care şi-a pus amprenta pe dezvoltarea ziarului a fost Carmen Cumpănă, care a condus agenţia de publicitate ani la rând, datorită căreia a existat un nucleu foarte puternic. Îmi pare rău că şi Carmen a trecut în nefiinţă, pentru că a fost un mare sprijin. Nu trebuie să-i uităm şi pe cei care se află acum la conducerea ziarului şi toţi angajaţii care muncesc la un produs destinat constănţenilor.”

Fenomen(al)ul TELEGRAF

Fost şef al secţiei Eveniment, Constantin Cumpănă:

“Cotidianul „Telegraf“ a fost recunoscut şi declarat - la scurt timp după promovarea sa pe piaţa mass-media din Constanţa - ca fiind unul dintre cele mai bune cotidiane locale din România. În contextul socio-politic şi administrativ al anilor ’90, ziarul “Telegraf” a fost considerat un FENOMEN şi a avut o contribuţie majoră la consolidarea democraţiei în această zonă a ţării atât în plan social, politic, administrativ, economic, financiar şi juridic, dar şi în plan cultural, istoric, religios şi altele (sănătate, turism, sport, cultură etc). Ştirile, informaţiile, anchetele, investigaţiile, reportajele şi interviurile publicate în acest cotidian au surprins şi cuprins atât activităţile şi acţiunile tuturor instituţiilor publice, partidelor, sindicatelor şi ale altor forme de organizaţii din Constanţa şi România, dar şi ale societăţilor de stat şi private. Implicarea puternică a ziarului în viaţa cetăţii tomitane, dar mai ales în problemele cotidiene ale constănţenilor, a făcut ca, în scurt timp de la apariţie, ziarul să fie cunoscut nu numai în Constanţa şi zona Dobrogei, ci şi în România, ecoul articolelor reverberând chiar în Europa şi peste Ocean.

Ziariştii de la “Telegraf” şi-au cucerit cititorii prin corectitudinea, exactitatea, promptitudinea, concizia, acurateţea şi stilul articolelor publicate, atrăgându-şi astfel nu numai aprecierea şi respectul celor cu care intrau în contact, dar impunând chiar teamă celor care se îndepărtau sau se detaşau de cele legale. Popularitatea ziarului a crescut enorm în timp, acesta devenind “drogul” zilnic al constănţenilor, oamenii fiind convinşi că, adresându-se “ziariştilor de la Telegraf”, aceştia îi vor contacta, problemele lor vor fi cunoscute şi, în cea mai mare parte, rezolvate. Încrederea constănţenilor în “Telegraf” devenise atât de mare şi puternică încât, nu de puţine ori, apelau la intervenţia ziariştilor înainte de a se adresa unor instituţii abilitate - Poliţie, Pompieri, Salvare -, iar “telegrafiştii” nu i-au dezamăgit niciodată.

În acest fel, ziarul s-a impus şi a devenit o oglindă fidelă a vieţii cotidiene din Constanţa, oamenii - mai ales - şi problemele cetăţii fiind în centrul atenţiei ziariştilor de la “Telegraf”.

- a fost primul ziar din România şi din Europa de Est care a publicat listele de informatori ai Securităţii, presa internaţională consemnând acest fenomen;

- a fost stindardul luptei împotriva corupţiei şi combaterii fenomenului infracţional, pe drept cuvânt ziariştii de la “Telegraf” fiind numiţi “aceşti arhangheli ai dreptăţii” (unele anchete fiind solicitate şi publicate în cotidiane centrale, vezi “Evenimentul zilei”);

- a dezvăluit în premieră naţională că în România se practica pirateria de presă, multe dintre ştirile din “Telegraf” fiind copiate de diferiţi colaboratori ai ziarelor centrale şi redate în paginile acestora;

- a combătut înfiinţarea şi desfăşurarea jocurilor de întrajutorare, având o contribuţie majoră la conştientizarea cetăţenilor asupra pericolului acestora şi la desfiinţarea unora dintre acestea;

- a publicat în premieră naţională şi mondială diferite ştiri (cazul scufundării navelor “Paris” şi “You Xiu”, al prăbuşirii elicopterului de la Tuzla etc.);

- în urma anchetelor şi investigaţiilor efectuate şi publicate a atras atenţia instituţiilor abilitate, contribuind la anchetarea, arestarea şi trimiterea la închisoare a unor infractori, dar şi la eliberarea din penitenciar a unor cetăţeni care au fost închişi abuziv;

- a avut în componenţa redacţională doi ziarişti condamnaţi pe nedrept, pentru aşa-zise infracţiuni de calomnie şi insultă (proces câştigat la Strasbourg în dauna Statului român);

- a dezvăluit cazurile de contrabandă cu ţigări de la Agigea, Vadu (filmul documentar pe acest subiect - realizat de TV Neptun Constanţa - a fost apreciat cu calificativul “cel mai bun film de anchetă” din anul 1995, fiind premiat în cadrul Galei Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România) şi altele;

- a criticat extrem de dur, dar obiectiv, administraţia locală şi instituţiile publice (Primăria, Prefectura, Consiliul Judeţean, RATC, RAJA, RADET, Spitalul Municipal, Spitalul Judeţean, Direcţia Judeţeană de Sănătate, Direcţia Veterinară etc.), contribuind la îmbunătăţirea activităţii acestora şi, implicit, a traiului decent al locuitorilor cetăţii;

- a evidenţiat manifestările culturale şi sportive şi a promovat valorile autentice din aceste domenii;

Redacţia cotidianului “Telegraf” a fost o adevărată familie şi a constituit o şcoală pentru unii dintre ziarişti, mulţi dintre aceştia consacrându-se ulterior în domeniu şi evidenţiindu-se în redacţiile unor publicaţii locale şi naţionale, în cadrul unor televiziuni şi chiar în publicistică. Meritul deosebit pe care cotidianul “Telegraf” l-a avut şi a fost, cu siguranţă, punctul forte al echipei redacţionale, a fost APROPIEREA DE OAMENI, implicarea în problemele lor şi ale cetăţii.

Poate şi acesta a fost motivul pentru care, în vara anului 1994, o mulţime de oameni s-a strâns în faţa redacţiei şi a scandat minute în şir: “”Telegraf” să ne trăieşti, cel mai bun ziar tu eşti!”“.

”Telegraf” este copilul meu de suflet”

Jurnalist-scriitor Claudiu-Valeriu Contevici (Claudiu Val) - Leeds, Marea Britanie:

Dacă apariţia “Telegraf”-ului a fost pentru presa şi societatea românească un şoc, o boare de aer proaspăt şi un “alt” mod de a face ziaristică, ea a însemnat, totodată, o minunată întâmplare a vieţii mele profesionale. Dintr-un anonim muncitor portuar, “Telegraf”-ul m-a propulsat până la premiul Naţional al Asociaţiei Presei Sportive din România pentru întreaga carieră (2007), m-a ajutat să dobândesc alte câteva premii, să scriu câteva cărţi de sport şi să lansez competiţii, dintre care una, numită chiar “Trofeul Telegraf”, este cea mai veche din ţară.

Cotidianul sărbătorit azi a fost rampa mea de lansare, cadrul în care m-am manifestat pe deplin, în care m-am simţit ca peştele în apă. Sigur, m-au ajutat enorm valoroşii mei colegi şi minunaţii oameni din sportul constănţean, talente şi caractere în acelaşi timp, dar fără spaţiul tipografic şi încrederea acordate de ziar, “Claudiu Val” n-ar fi existat. Nu voi uita niciodată, fiindcă e un moment decisiv în viaţa mea, interviul-test susţinut la angajare, la care am prezentat opt articole scrise într-o efemeră publicaţie locală. Redactorul-şef le-a citit şi mi-a influenţat decisiv destinul, în doar câteva cuvinte:

“Eu nu mă pricep la sport, dar de azi vei ţine rubrica sportivă. Din moment ce semnezi, răspunzi pentru ce scrii, fiindcă angajezi ziarul!”

...”Telegraf” este copilul meu de suflet. Cum se întâmplă ades, el nu mi-a adus mereu doar satisfacţii, dar nu te poţi supăra pe un copil, fie el şi de suflet. La împlinirea a 20 de ani, doresc ziarului tot ce e mai bine pentru el, ziariştii şi cititorii constănţeni! În semn de iubire, şi conform promisiunii făcute harnicelor şi talentatelor colege de la Secţia Cultură, anunţ aici, în premieră, apariţia, luna viitoare, a primului meu roman, “Dragostea şi Securitatea”, în care se vorbeşte mult despre Constanţa şi ...ziarul “Telegraf”!

Te iubesc, “Telegraf”! La mulţi ani!

“Două decenii de când am visat să schimbăm împreună lumea ...”

Ziarist Marius PETRESCU:

Exclamaţia nostalgică din acest titlu am folosit-o şi la aniversarea celor 20 de ani de la apariţia săptămânalului “Contrast”. Nu mă pot abţine să nu o repet, căci melancolia mea este la fel de mare şi acum, când a venit rândul cotidianului “Telegraf” să aniverseze două decenii de la apariţie. De fapt, cele două publicaţii sunt strâns legate, fiindcă redacţiile lor au avut acelaşi nucleu de bază, adică un grup de prieteni inimoşi, care au visat cu adevărat că pot schimba împreună lumea pe care o începeam atunci...

Pentru mine, Telegraful acelor ani a fost cel mai liber ziar la care am lucrat vreodată, iar cei care mă cunosc bine ştiu că nu exagerez, având în vedere numeroasele gazete la care am colaborat după prăbuşirea comunismului. Tocmai această experienţă mă îndreptăţeşte să fac mărturisirea de faţă în deplină cunoştinţă de cauză şi cu mâna pe inimă! Uneori, când îmi aduc aminte de acele timpuri, când încă mai credeam că tot ce zboară se mănâncă, îmi place să mă laud, măcar în sinea mea, dacă nu în public, cum îndrăznesc acum, cu modesta contribuţie pe care am avut-o la asocierea dintre regretatul Mihai Cârciog, veche cunoştinţă din lumea literară şi prietenii mei mai tineri Sorin Strutinsky, Radu Mazăre şi Nicu Constantinescu, asociere managerială ce a avut drept rezultat apariţia cotidianului “Telegraf” cu cinci luni înaintea Evenimentului Zilei. Succesul a fost fulgerător, mai ales că în acei ani Telegraful beneficia de difuzare naţională, ceea ce a permis o creştere spectaculoasă a tirajului! Dar la aceste avantaje conjuncturale se adăuga elementul cel mai preţios, anume calitatea profesională remarcabilă a redactorilor şi reporterilor ce alcătuiau una dintre cele mai tinere redacţii din presa românească a acelei epoci, o redacţie în care eu, alături de la fel de regretaţii Corneliu Dida şi Bebe Draia, făceam figuri de “seniori - dinozauri”, pentru că, după gluma unui amic scriitor, trecusem “de la tinere speranţe, la bătrâne promisiuni”...

Ca şi în cazul Contrastului, la Telegraf eu aduceam experienţa câştigată într-o lungă viaţă literară “de raftul al doilea” şi calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor. De asemenea, tot ca şi la Contrast, eu am fost, în prima perioadă, corespondent de Bucureşti sau, în răstimpul de doi ani petrecuţi la Paris, corespondentul occidental al ziarului. După revenirea din Franţa, m-am stabilit temporar la Constanţa, unde mi-am întemeiat o nouă familie. În acei ani, sub şefia de redacţie a lui Sorin Lucian Ionescu, am devenit şef de secţie la “Cultură-Monden”, atât la Telegraf, cât şi la TV Neptun, şi am fost numit redactor şef al săptămânalului “Telegraf Magazin”. După mutarea definitivă la Bucureşti, împreună cu familia, a urmat o perioadă de întrerupere a colaborării mele, pe care am reluat-o abia în 2008. Însă prietenia cu vechii mei colegi sau cu patronii a continuat neîntrerupt, în toţi aceşti aproape 22 de ani...

Se cuvine să mărturisesc că legătura sufletească pe care am avut-o cu acest grup de ziarişti minunaţi, cu idei sclipitoare şi foarte talentaţi, dintre care unii ne-au părăsit definitiv, din păcate, rămâne de neuitat pentru mine şi dintr-un alt motiv, cât se poate de omenesc şi de simplu: soţia mea de azi mi-a fost mai întâi colegă la Contrast şi Telegraf! Însă lecţia de prietenie pe care am trăit-o împreună cu aceşti oameni dragi sufletului meu este una dintre cele mai frumoase experienţe de viaţă pe care mi le-a dăruit Dumnezeu.

Încă o dată, La mulţi ani! prieteni, la aniversarea celor două decenii de când am visat să schimbăm lumea împreună! Poate chiar am şi reuşit să o schimbăm, măcar cu un milimetru simbolic...