Telegraf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegraf

Externe 12 Noiembrie 2014 / 00:00 472 accesări

ITALIA

Inundații

Două persoane au fost date dispărute în urma inundaţiilor produse în Liguria, în nord-vestul Italiei, unde armata a trimis trupele, ieri, pentru a ajuta echipele de intervenţie şi pompierii. S-au înregistrat 200 de milimetri de precipitaţii în 12 ore, într-o zonă deja afectată de recentele ploi abundente, a subliniat şeful Protecţiei Civile. Mai multe localităţi situate la aproximativ 20 de kilometri sud de Genova, capitala regiunii, au fost afectate de alunecări de teren, iar două persoane în vârstă au fost date dispărute, în timp ce zeci de alte persoane au fost evacuate. Intemperiile au afectat şi alte regiuni din ţară, printre care Piemont, unde lacul Maggiore a inundat mai multe cartiere din Verbania şi Sardinia, unde numeroase curse aeriene au înregistrat întârzieri. Protecţia Civilă se aşteaptă la apariţia unor situaţii dificile şi în Toscana. Italia se confruntă de o lună cu fenomene meteorologice extreme. În urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren, o persoană a murit la Genova, o victimă a fost înregistrată în Trieste şi alte două la Grosseto. Mai multe oraşe, inclusiv capitala Roma, au decis, săptămâna trecută, închiderea şcolilor, din cauza riscului de inundaţii, în timp ce o furtună puternică a provocat pagube materiale în Sicilia.

R. MOLDOVA

Altercație pe aeroport

Veterani moldoveni din războiul de pe Nistru au încercat luni să-l împiedice pe liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk, să intre în aeroportul de la Chişinău, pentru a pleca către Moscova, şi s-au încăierat cu gărzi de corp ale liderului separatist. Potrivit unor oficiali, aproximativ 20 de veterani i-au blocat lui Şevciuk intrarea în zona VIP a Aeroportului Internaţional şi s-au încăierat cu gărzile de corp ale acestuia. Poliţia de frontieră a intervenit şi a reuşit să-i despartă, iar Şevciuk a fost condus la avion pe o ieşire de serviciu. Mai mulți bodyguarzi ai liderului separatist au fost conduși la Inspectoratul de Poliţie din sectorul Botanica. Cel puţin unul dintre ei a fost văzut lovind un veteran. Incidentul are loc după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, grăniceri transnistreni au reţinut, mai multe ore, un grup de liberali care au făcut campanie electorală pentru alegerile legislative de la 30 noiembrie, la Grigoriopol, în Transnistria. Regiunea separatistă moldoveană Transnistria şi-a proclamat independenţa faţă de R. Moldova în 1990. Aproximativ 1.500 de persoane au fost ucise într-un război între separatişti şi forţele moldovene, în 1992. Transnistria nu este recunoscută internaţional, dar vrea să facă parte din Rusia.

SUA

Furt de date la poşta americană

FBI a anunţat luni că a deschis o anchetă asupra unor acte de piraterie şi furt de date ce au vizat angajaţi ai poştei americane şi, fără îndoială, clienţi ai acesteia. Poşta americană a anunţat că a luat la cunoştinţă, recent, de intruziunea unor hackeri în unele dintre sistemele sale de informare şi cooperează în cadrul anchetei deschise de poliţia federală. Aproximativ 800.000 de persoane remunerate de poşta americană, inclusiv subcontractanţi, ar putea fi afectate de aceste acte de piraterie, potrivit unui purtător de cuvânt al întreprinderii publice. Potrivit ”Washington Post”, atacul ar fi fost comis de hackeri chinezi, o dezvăluire făcută în momentul în care preşedintele american, Barack Obama, se află la Beijing pentru summitul Asia-Pacific (APEC) şi urmează să discute, între altele, pe tema pirateriei informatice. În acest caz, hackerii au obţinut, se pare, informaţii despre datele de identificare ale unor angajaţi, a precizat United States Postal Service (USPS). De asemenea, hackerii ar fi pătruns în sistemul de plată al unor oficii poştale, ceea ce i-ar afecta pe unii dintre clienţi. Însă, potrivit USPS, nu există nicio dovadă că ar fi fost furate numerele cardurilor de credit aparţinând unor clienţi.

FRANȚA

Protest inedit

Un avion de mici dimensiuni, care avea o banderolă pe care scria ”Hollande, demisia!”, a survolat, ieri, un memorial din nordul Franţei, consacrat Primului Război Mondial, care urma să fie inaugurat de preşedintele Francois Hollande. Avionul privat... protestatar a fost îndepărtat din zonă de un elicopter al forţelor de ordine. Protestul a fost revendicat de David van Hemelryck, liderul unui grup care îl contestă pe preşedintele Franţei din anul 2013, când au fost organizate manifestaţii împotriva legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. După ce a participat, ieri dimineaţă, la ceremonia tradiţională organizată pe 11 noiembrie pe bulevardul Champs-Elysées din Paris, în memoria armistiţiului din anul 1918, Hollande a sosit după-amiază în localitatea Notre-Dame-de-Lorette, unde a inaugurat un monument în memoria celor 580.000 de militari ucişi în Primul Război Mondial.

COREEA DE SUD

Sentință definitivă

Căpitanul feribotului sud-coreean care a naufragiat în aprilie, acuzat că a abandonat peste 300 de pasageri care au murit, a fost condamnat ieri la 36 de ani de închisoare. Lee Joon-seok, în vârstă de 69 de ani, nu a fost condamnat la moarte, aşa cum cerea Parchetul în acest proces-maraton de cinci luni, în cursul căruia s-au prezentat la bară supravieţuitori care au depus mărturii înfiorătoare şi copleşitoare împotriva ofiţerului. Dintre cei 476 de pasageri de pe „Sewol“, 304 au murit, 250 fiind elevi de la acelaşi liceu. Căpitanul feribotului a părăsit în grabă nava, în timpul naufragiului, pe 16 aprilie, în largul punctului situat în extremitatea sudică a Peninsulei Coreene, iar sute de persoane au rămas blocate pe vas. În cursul dezbaterilor, căpitanul, a cărui fugă pe o navă de salvare a fost filmată, a declarat că merită pedeapsa capitală, dar a subliniat că nu a avut intenţia să sacrifice viaţa pasagerilor. Alţi trei ofiţeri, pentru care Ministerul Public a cerut închisoarea pe viaţă, au primit pedepse cuprinse între 15 şi 30 de ani de închisoare. De asemenea, alţi 11 membri ai echipajului au primit până la 20 de ani de închisoare în acest dosar. Epilogul judiciar al catastrofei a coincis cu încheierea operaţiunilor de căutare submarină, anunţul oficial în acest sens fiind făcut cu câteva ore înainte de pronunţarea verdictului, în condiţiile în care corpurile a nouă pasageri dispăruţi nu au fost descoperite. Ancheta a evidenţiat o serie de factori pentru a explica producerea catastrofei, de la supraîncărcarea feribotului la incompetenţa echipajului sau mărirea ilegală a numărului de cabine în ambarcaţiune. Emoţia provocată de acest proces a fost atât de ridicată în Coreea de Sud încât numeroase persoane s-au întrebat în ce măsură acuzaţii vor avea parte de un proces echitabil.

R. MOLDOVA

Gaze rusești mai ieftine

Compania rusă de gaze Gazprom a redus cu 45 de dolari pe mia de metri cubi prețul la livrările sale de gaze pentru R. Moldova pe anul viitor, conform actului adițional semnat ieri, la Chișinău, de vicepreședintele concernului energetic rus, Aleksandr Medvedev, și vicepremierul moldovean Adrian Candu, ministru al Economiei. Astfel, R. Moldova va importa, anul viitor, gaze rusești la prețul de 332 de dolari pe mia de metri cubi, relevă Ria Novosti. Vicepreședintele Gazprom a venit special la Chișinău pentru a semna prelungirea contractelor de furnizare a gazelor pentru R. Moldova pe 2015 și privind tranzitul de gaze rusești pe teritoriul republicii, pentru această perioadă. Este pentru prima oară în ultimii ani când semnarea contractului respectiv are loc înainte de sfârșitul lunii noiembrie. R. Moldova, unde vor avea loc alegeri parlamentare la 30 noiembrie, cărora le este atribuită o importanță geopolitică de mulți observatori, plătește în prezent 370 de dolari pe mia de metri cubi de gaze. Ea importă anual circa trei miliarde metri cubi de gaze, din care consumă doar un miliard, restul fiind destinat regiunii transnistrene.

IRAN

Acord nuclear cu Rusia

Rusia şi Iranul au semnat ieri, la Moscova, un acord privind construirea a două noi reactoare nucleare ruse la centrala nucleară iraniană Bushehr. Contractul a fost semnat între compania Atomenergoproekt (NIAEP), o filială a Atomstroiexport care a construit centrala Bushehr, şi firma iraniană Nuclear Power Production and Development (NPPD). În plus faţă de reactoarele de la Bushehr, alte patru reactoare ruse ar putea fi construite în alte locuri din Iran, conform acordului semnat între directorul Agenţiei ruse pentru Energie Atomică, Serghei Kirinenko, şi omologul său iranian, Ali Akbar Salehi. În virtutea protocolului, combustibilul nuclear destinat noilor reactoare va fi produs de partea rusă şi va fi returnat în Rusia, pentru tratare şi stocare. Bushehr, situată pe litoralul Golfului Persic, este o centrală de 1.000 de megawaţi construită parţial de Rusia şi predată oficial Iranului în septembrie 2013.



12