Telegraf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegraf

Externe 03 Noiembrie 2014 / 00:00 586 accesări

IRAK

Baie de sânge

Cel puţin 24 de persoane au fost ucise într-o serie de atacuri comise la Bagdad şi în zona sa, sâmbătă, cu câteva zile înainte de o mare sărbătoare religioasă şiită care generează temeri în privinţa multiplicării atentatelor. Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi 53 rănite într-un atentat sinucigaş cu camion-capcană comis împotriva unei bariere instalate la intrarea din partea de sud a capitalei irakiene. Acest atac, cel mai sângeros comis în cursul zilei, a fost singurul din această zonă. Dar un responsabil medical a dat asigurări că un al doilea atentat cu maşină-capcană a avut loc în oraşul Youssifiya, la 25 de kilometri sud de Bagdad. Un alt vehicul-capcană a explodat la Bagdad, pe strada Palestinei, în apropiere de un cort din care erau distribuite gustări pelerinilor şiiţi. Sute de mii de şiiţi sunt în drum spre oraşul sfânt Kerbala, la sud de Bagdad, cu ocazia sărbătorii anuale Ashura. Pelerinii sunt adeseori vizaţi de atentate în cursul acestei sărbători în care jelesc uciderea imamului Hussein, una dintre cele mai venerate figuri de către musulmanii şiiţi. Pericolul este şi mai mare în acest an, după ofensiva grupării sunnite ultraradicale Stat Islamic (SI), care a ocupat, începând din iunie, teritorii vaste în cinci provincii irakiene.

SUA

Polițist atacat cu toporul

Un ofiţer din cadrul Poliţiei Metropolitane din Washington a fost atacat vineri de un bărbat cu un topor, au anunţat autorităţile americane, acesta fiind cel de-al doilea astfel de atac din ultimele zece zile. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 3.00, în timp ce poliţistul se afla în maşina de serviciu, în cartierul Brookland din Washington, în apropierea campusului Universităţii Catolice, a informat Poliţia. Atacatorul a lovit cu toporul în geamul maşinii, la numai câţiva centimetri de capul poliţistului. Ofiţerul atacat, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, nu a fost rănit cu toporul, dar l-a urmărit pe suspect şi s-a rănit la umăr într-o luptă cu agresorul, care a reuşit să fugă, a precizat Poliţia. Motivul atacului nu este deocamdată cunoscut, iar agresorul, un afroamerican, este dat în urmărire.

Comandantul Poliţiei Metropolitane, Cathy Lanier, i-a avertizat pe poliţişti să fie vigilenţi, pe fondul îngrijorărilor provocate de recentele atacuri care au vizat poliţişti sau militari la New York şi în Canada.

În urma atacului de la Washington, Departamentul de Poliţie din New York a dat ordin ca poliţiştii să meargă câte doi în misiunile de patrulare şi chiar să petreacă pauzele de masă împreună.

La 23 octombrie, un bărbat a atacat cu un topor patru poliţişti din New York, rănind doi dintre ei, după care a fost împuşcat mortal de ceilalţi doi ofiţeri. Cu o zi înainte, Michael Zehaf-Bibeau, un bărbat convertit la Islam, în vârstă de 32 de ani, a împuşcat mortal un militar canadian, la Memorialul Eroilor din Ottawa, după care a deschis focul în sediul Parlamentului canadian, unde a fost neutralizat de agenţii de securitate.

FRANȚA

Proteste violente

Cel puţin cinci persoane au fost rănite sâmbătă la Nantes, în vestul Franţei, în incidente violente produse în timpul unui protest, la şase zile după moartea unui tânăr ecologist în cursul unor confruntări cu forţele de ordine. Trei manifestanţi au fost răniţi la picioare, unul de o lovitură cu bastonul şi ceilalţi doi de grenade cu bile de cauciuc. Doi membri ai forţelor de ordine au fost de asemenea răniţi uşor. Confruntările au continuat după-amiază în centrul oraşului, între sute de manifestanţi şi poliţie. Forţele de ordine au fost atacate de unii protestatari cu sticle şi rachete de semnalizare şi au răspuns cu grenade lacrimogene şi asurzitoare şi cu gloanţe de cauciuc, rănind un manifestant la spate. Manifestaţia, la care au participat aproximativ 800 de persoane, a fost organizată împotriva violenţelor Poliţiei, la apelul mişcărilor radicale anticapitaliste. Protestul a avut loc după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, un tânăr militant ecologist în vârstă de 21 de ani, Remi Fraisse, a murit în cursul unor confruntări cu forţele de ordine, la locul unde urma să fie construit un baraj contestat, la Sivens, în sud-vestul ţării. Acest deces, care a provocat un şoc naţional, este primul în timpul unei manifestaţii reprimate de Poliţia metropolitană din Franţa după 1986. Conform rezultatelor anchetei, Remi Fraisse a murit în urma exploziei unei grenade ofensive lansate de jandarmi.

FIJI

Seism puternic

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 pe scara Richter, produs la o adâncime de 434 de kilometri, a fost înregistrat la ora 18.57 GMT, sâmbătă, în Fiji, un arhipelag din Oceanul Pacific, a anunţat Institutul american de Geofizică USGS. Nicio alertă de tsunami nu a fost lansată, potrivit centrului american de avertizare din Hawaii. Epicentrul cutremurului a fost înregistrat la 140 de kilometri nord-est de Ndoi, o insulă din Fiji. Arhipelagul Fiji este situat pe Cercul de foc al Pacificului, afectat frecvent de cutremure şi erupţii vulcanice.

CANADA

Pedeapsă-record

Un bărbat care a ucis trei poliţişti în iunie, la Moncton, principalul oraş din provincia canadiană New Brunswick, a fost condamnat vineri la o pedeapsă de 75 de ani de închisoare, un verdict fără precedent în Canada de la abolirea pedepsei cu moartea. Justin Bourque, în vârstă de 24 de ani, a pledat „vinovat“ pentru cinci capete de acuzare, dintre care trei pentru crimă cu premeditare şi două pentru tentativă de crimă vizând forţele de ordine aflate în exerciţiul funcţiunii. Scuzele tardive ale acuzatului nu au schimbat un verdict prevăzut de lege. Pentru fiecare dintre aceste crime, acuzatul a primit 25 de ani de închisoare, pedepse cumulative şi fără posibilitatea de a cere eliberarea condiţionată. Justin Bourque nu va putea cere eliberarea sa înainte de a împlini 99 de ani. La 4 iunie, Justin Bourque a împuşcat mortal trei poliţişti şi a rănit alţi doi. Tânărul a reuşit să fugă, dar a fost capturat după 30 de ore, în oraşul cu 70.000 de locuitori. Avocatul lui Bourque a apreciat că, după această dramă, canadienii ar trebui să stabilească tipurile de arme care pot fi cumpărate la liber, precum şi persoanele abilitate să folosească astfel de arme, în condiţiile în care clientul său îşi cumpărase arma de război de la un magazin.

COREEA DE NORD

Submarin lansat

Coreea de Nord a lansat un submarin capabil să transporte rachete balistice, un nou pas în programul Phenianului de dezvoltare a armamentului nuclear. Surse din Guvernul sud-coreean au declarat că Phenianul a importat un submarin diesel din clasa Golf, din perioada sovietică, şi l-a modificat, potrivit agenţiei de ştiri Yonhap. Submarinele din această serie mai sunt cunoscute sub denumirea Proiectul 629. Acestea au un motor hibrid, diesel-electric, şi pot transporta rachete balistice şi rachete de tip Scud. Submarinele din clasa Golf au fost folosite de forţele sovietice în perioada 1958-1990, după care au fost scoase din uz. Descrise ca o tehnologie maritimă învechită într-un raport al Centrului Internaţional de Strategie şi Evaluare, aceste submarine pot reprezenta, totuşi, un pericol pentru Coreea de Sud, Japonia şi forţele americane din regiune. Mai multe submarine din clasa Golf ar fi fost achiziţionate din Rusia, în 1993, de entităţi străine. Noul submarin al nord-coreenilor, având o lungime de 67 de metri, poate transporta rachete cu raza maximă de acţiune de 1.420 kilometri. Distanţa minimă dintre Sinpo, Coreea de Nord, unde a fost observat acest submarin, şi Japonia este de 650 de kilometri. Deşi Seulul susţine că Phenianul nu are deocamdată rachete balistice cu lansare de pe submarine, există indicii conform cărora au fost înregistrate progrese în acest domeniu. Mai multe surse au informat că Phenianul a efectuat teste cu rachete balistice recent. La 28 octombrie, expertul american Joseph S. Bermudez Jr. a declarat că nord-coreenii dispun de o rampă de lansare a rachetelor balistice de pe submarine, în zona Sinpo. Coreea de Nord are între 70 şi 90 de submarine, toate fiind nave din epoca sovietică scoase din uz. Majoritatea au capacităţi limitate şi nu pot fi echipate cu rachete balistice, dar noul submarin poate transporta cel puţin trei rachete.

GRECIA

Proteste anti-austeritate

Aproximativ 25.000 de persoane au manifestat sâmbătă, la Atena, împotriva măsurilor de austeritate, la apelul Pame - Frontul Muncitorilor, apropiat de Partidul Comunist. ”Nu suntem cifre, merităm condiţii de viaţă umane”, au scandat manifestanţii în piaţa Syntagma din faţa Parlamentului de la Atena. O mie de organizaţii sindicale care reprezintă sectoarele public şi privat din toată Grecia s-au reunit sâmbătă pentru a denunţa că, ”pe lângă cei 1,5 milioane de şomeri oficiali, există peste 500.000 de angajaţi care nu sunt plătiţi de mai multe luni”. Sindicatele din sectoarele privat şi public Gsee şi Adedy au făcut apel la o grevă generală la 27 noiembrie, pentru a denunţa continuarea măsurilor de austeritate în proiectul de buget pentru 2015. Grecia şi-a luat angajamentul în faţa creditorilor săi de a continua să aplice planul de redresare a finanţelor. Proiectul bugetului de stat pe 2015, care urmează să fie prezentat Parlamentului până la sfârşitul lunii, prevede reduceri fiscale, dar continuă în manieră generală politica de austeritate şi reducerea cheltuielilor publice. Peste 20.000 de manifestaţii au fost înregistrate de poliţie în Grecia începând din 2010, dar protestele s-au redus în ultimii doi ani, pe fondul unei stabilităţi economice şi politice.

MAREA BRITANIE

Avertisment

Cetăţenii britanici ar putea fi vizaţi de terorişti care vor să se răzbune pentru participarea Marii Britanii la atacurile aeriene împotriva grupării Stat Islamic, a avertizat Ministerul de Externe de la Londra. Avertismentul autorităţilor precizează că britanicii care locuiesc sau călătoresc în străinătate trebuie să fie vigilenţi, din cauza unei ameninţări din partea unor grupări sau indivizi motivaţi de conflictul din Irak şi Siria. Ministerul de Externe îi sfătuieşte pe cetăţenii britanici să evite orice călătorie în Siria şi îi avertizează pe cei aflaţi deja în această ţară să plece. De asemenea, ministerul îi sfătuieşte pe cetăţeni să evite orice călătorie în nordul şi vestul Irakului precum şi deplasările neesenţiale în restul ţării. Parlamentul britanic a aprobat, în septembrie, participarea ţării la raidurile aeriene împotriva grupării teroriste Stat Islamic în Irak. Marea Britanie a ridicat, în august, nivelul alertei teroriste de la substanţial la sever, ceea ce înseamnă că un atac este foarte probabil.

ISRAEL

Critici indirecte

Fostul preşedinte israelian Shimon Peres a criticat indirect, sâmbătă, Guvernul condus de Benjamin Netanyahu şi i-a cerut să prezinte un plan de pace cu palestinienii, în faţa a peste 10.000 de persoane adunate la Tel Aviv pentru comemorarea asasinării fostului premier Yitzhak Rabin. ”Cei care au renunţat să caute pacea sunt naivi care trăiesc în iluzie şi nu sunt patrioţi”, a afirmat Shimon Peres, care a obţinut, în 1994, Premiul Nobel pentru Pace, alături de Yitzhak Rabin şi liderul palestinian Yasser Arafat, decedat în 2004. ”Este păcat că singura iniţiativă de pace este arabă. Unde este iniţiativa de pace israeliană? La nivel mondial, timpul este în defavoarea noastră”, a avertizat fostul preşedinte, care a pronunţat primul său discurs public de când a părăsit Preşedinţia, în iulie. Shimon Peres se referea la planul de pace al Arabiei Saudite, care a fost, în 2002, la originea unui plan de pace arab, ce propune o normalizare a relaţiilor între statele arabe şi Israel, în schimbul retragerii israeliene din teritoriile ocupate din 1967. Yitzhak Rabin a fost asasinat la 4 noiembrie 1995, la Tel Aviv, de un extremist de dreapta care intenţiona astfel să protesteze faţă de acordurile pentru autonomia palestiniană semnate între Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, condusă atunci de Yasser Arafat. Shimon Peres, care era ministru de Externe în 1995, se afla alături de Yitzhak Rabin cu câteva minute înainte ca premierul să fie împuşcat mortal în timp ce părăsea locul unde se desfăşurase un miting împotriva violenţei şi pentru pace. Reuniunea de sâmbătă seara s-a desfăşurat în acelaşi loc.



12