AFGANISTAN
Confruntări sângeroase
Cel puţin 22 de poliţişti afgani au fost ucişi ieri, într-o ambuscadă a insurgenţilor talibani, în provincia Sar-e-Pul din nordul Afganistanului, anunţă oficiali locali, precizând că 23 de rebeli au fost omorâţi în schimburile de focuri. Ambuscada a avut loc pe drumul care face legătura între localităţile Laghman şi Alaf Safid. 22 de poliţişti au fost ucişi, opt au fost răniţi, iar şapte au fost luaţi prizonieri, a declarat guvernatorul provinciei, Abdul Jabar Haqbin. Aproximativ zece vehicule de poliţie au fost incendiate în cursul ambuscadei. Trupele combatante ale NATO vor fi retrase din Afganistan la sfârşitul anului. Aproximativ 12.500 de militari străini vor rămâne în Afganistan, în 2015, cu misiuni de antrenament şi securitate.
SOMALIA
Atentat
Șase persoane și-au pierdut viața, duminică seara, în explozia unui vehicul-capcană ce era staționat în apropierea unui cunoscut hotel din capitala somaleză Mogadishu, a anunțat Poliția locală, atribuind atacul rebelilor islamiști.
ITALIA
Intemperii
Ploile abundente care au afectat, în ultimele zile, Italia, Spania şi Franţa au provocat, ieri, blocarea a două trenuri la Genova, inundaţii la metroul din Madrid şi pagube în sudul Franţei. Două trenuri au rămas blocate în zona Genova, ieri, din cauza inundaţiilor care afectează acest oraş încă de săptămâna trecută, relatează agenţia italiană ANSA. Viiturile au afectat oraşul în noaptea de joi spre vineri, provocând moartea unei persoane şi lăsând oraşul acoperit cu un strat gros cu noroi. Liniile de cale ferată au fost inundate în oraşele Campo Ligure şi Rossiglione, în timp ce autorităţile au lansat o operaţiune pentru preluarea pasagerilor cu autobuze, dar aceasta este complicată deoarece multe drumuri sunt inundate. Tronsonul feroviar dintre Genova şi Milano a fost închis după ce un râu a ieşit din matcă. Ploile abundente din ultimele zile au provocat probleme şi la Madrid, unde sistemul de metrou a fost inundat, relatează site-ul TheLocal.es. Inundaţiile nu au ocolit nici Franţa, unde furtunile de la sfârşitul săptămânii trecute au provocat pagube în partea de sud, relatează TheLocal.fr. Astfel, numeroase case şi drumuri au fost inundate, în timp ce serviciile de urgenţă sunt asaltate de sute de apeluri. Duminică seara, prefectura din Gard a anunţat că situaţia este critică şi a confirmat că şcolile vor rămâne închise. Departamentele Ardèche, Drôme, Bouches-du-Rhône, Var și Vaucluse se aflau ieri sub cod portocaliu, din cauza furtunilor şi ploilor abundente.
SUA
Arestați pentru rasism
Duminică, 17 persoane au fost arestate la Saint Louis (Missouri) pentru că au refuzat să se disperseze în urma unei manifestaţii împotriva rasismului şi violenţei poliţiştilor, organizată în weekend. Mii de persoane au participat, începând de vineri, la manifestaţii pe străzile din Saint Louis, sub sloganul ”Weekend-ul rezistenţei”, după ce un tânăr de culoare, Michael Brown, în vârstă de 18 ani, a fost împuşcat de un poliţist alb la Ferguson, o suburbie a oraşului Saint Louis, în august. Manifestanţii au fost plasaţi în arest preventiv. Ei au încercat să organizeze o acţiune de ocupare în parcarea unui minimarket. Moartea lui Michael Brown a provocat două săptămâni de violenţe urbane la Ferguson, o suburbie cu populaţie majoritar afroamericană. Tensiunile au crescut din nou miercuri, după uciderea, tot de către un poliţist alb, a unui tânăr de culoare, în apropierea locului în care a fost ucis Michael Brown. Moartea lui Brown a declanşat o dezbatere la nivel naţional asupra rasismului şi a determinat justiţia americană să deschidă o anchetă internă vizând Poliţia din Ferguson.
FRANȚA
Manifestație la Calais
Sute de persoane, printre care numeroşi poliţişti, au manifestat ieri, la Calais, în nordul Franţei, pentru a cere suplimentarea forţelor de poliţie, în contextul afluxului de imigranţi care încearcă să ajungă în Marea Britanie trecând prin acest oraş-port. Numărul imigranţilor care se stabilesc în Calais şi în apropierea oraşului, în speranţa că vor găsi o modalitate de trecere în Marea Britanie, majoritatea originari din Sudan şi Eritreea, este estimat la 1.500 de prefectura din Pas-de-Calais. Thierry Depuyt, lider al sindicatului regional al poliţiştilor, afirmă însă că numărul imigranţilor este în realitate între 2.000 şi 2.500 de persoane. Manifestanţii, printre care agricultori şi locuitori din Calais, au blocat traficul spre Boulogne-sur-mer cu peste o sută de vehicule, între care o sută de autoturisme, zece camioane şi 30 de tractoare. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a anunţat la 26 septembrie că majoritatea imigranţilor care se îndreaptă periodic spre Calais provin din ţări aflate în război şi sunt eligibili pentru obţinerea statutului de refugiaţi. Agenţia ONU a recunoscut însă că puţini dintre aceştia au în vedere să depună o cerere de azil în Franţa, invocând faptul că unii dintre membrii familiilor lor s-au stabilit în Marea Britanie. În consecinţă, UNHCR i-a îndemnat pe partenerii europeni ai Franţei să-i primească pe imigranţii care au ”legături strânse” pe teritoriul lor.
CHINA
Confruntări la Hong Kong
Manifestanţi pro-democraţie înfruntau ieri, la Hong Kong, zeci de bărbaţi mascaţi, în principalul loc al mişcării de protest, fiind despărţiţi rapid de către poliţie. Confruntările s-au produs în mijlocul unui bulevard larg, ocupat, după ce persoane care purtau măşti chirurgicale pentru a nu fi identificate au încercat să forţeze şi demonteze baricade instalate de manifestanţi în cartierul Admiralty, în care sunt concentrate sediile ministerelor. Şoferi de taxi, sătui de blocaje, s-au alăturat protestelor faţă de manifestanţi, claxonând şi adresând invective. Utilaje de ridicare au fost trimise, de asemenea, la locul ocupat, pentru a îndepărta baricade, a anunţat un fotograf AFP. Aceste incidente au avut loc la câteva ore după ce sute de poliţişti au demontat baricade, în mai multe locuri, atât la Admiralty, cât şi în cartierul comercial Mongkok, aflat în zona continentală a Hong Kong-ului, profitând de numărul mic de manifestanţi care au petrecut noaptea de duminică spre luni afară.