Telegraf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegraf

Externe 09 Octombrie 2014 / 00:00 331 accesări

IRLANDA

Român bătut

Un bărbat a fost arestat şi alţi doi sunt căutaţi de Poliţia irlandeză, după ce un român în vârstă de 29 de ani a fost urmărit până în locuinţa sa din Dublin, luni seara, şi bătut cu sălbăticie, relatează ”Irish Independent” în ediţia de ieri. Românul, care locuieşte la Dublin alături de alţi conaţionali, a suferit răni grave la faţă în urma agresiunii şi a fost găsit inconştient de serviciile de urgenţă. Cazul este investigat de Poliţia irlandeză, care a arestat un bărbat în vârstă de 35 de ani şi caută alţi doi suspecţi. Prietenii românului bătut au declarat că acesta nu vorbeşte limba engleză foarte bine şi ar fi putut fi confundat cu altă persoană. După ce agresorii au intrat în locuinţa românului, au furat o sumă de bani şi un telefon mobil.

FRANȚA

13 hoți români, condamnați

Tribunalul corecțional din Nantes a condamnat, marți, 13 hoți români. Suspecții au primit pedepse de la șase luni de închisoare cu suspendare până la șase ani de închisoare cu executare, iar presa franceză scrie că justiția a dat dovadă de severitate. Hoții, care operau în echipe de câte trei, nu se cunoșteau toți între ei, dar acționau la comanda aceluiași bărbat. În numai câteva seri, banda a dat peste 40 de spargeri. Faptele s-au petrecut în 2013. În cursul investigațiilor, jandarmii au interceptat o furgonetă care rula cu destinația România. Vehiculul era încărcat cu 200 de obiecte furate.

MAREA BRITANIE

Incident maritim

O platformă petrolieră din apropierea coastelor scoţiene a fost evacuată în noaptea de marţi spre miercuri, din cauza riscului de a fi lovită de o navă ce transporta deşeuri radioactive, după ce un incendiu a izbucnit la bordul acesteia. Paza de Coastă din arhipelagul Shetland a fost informată marţi seara de nava daneză „Parida“ că la bordul său a izbucnit un incendiu, în condiţii dificile pe mare. Incendiul a fost stins rapid, dar echipajul nu a reuşit să repornească motoarele. Nava a plutit în derivă spre coastele scoţiene şi în direcţia platformei petroliere Beatrice. Nava se afla la aproximativ 20 de kilometri de platformă, când un elicopter al Forţelor Aeriene britanice a evacuat, la miezul nopţii, toate cele 52 de persoane care lucrau acolo. Nicio persoană nu a fost rănită, a informat compania Woodgroup, responsabilă de platformă, evocând o evacuare din precauţie. Nava a fost remorcată şi a sosit în port ieri dimineaţă, la Moray Firth, a anunţat Paza de Coastă scoţiană. „Parida“ urma să ajungă de la Scrabster, extremitatea nordică a Scoţiei, la Anvers, în Belgia, transportând deşeuri radioactive de la centrala nucleară Dounreay, aflată în curs de dezmembrare. Este vorba despre material cu radioactivitate redusă, acoperit de o şapă de beton. Nu a existat niciun pericol pentru echipaj, iar încărcătura nu a fost ameninţată de foc, a precizat o purtătoare de cuvânt a centralei Dounreay, adăugând că nava „Parida“ este intactă şi nu prezintă niciun pericol pentru mediu. Ministrul scoţian al Mediului, Richard Lochhead, a calificat însă acest incident ca fiind grav.

CHINA

Pistă pentru avioane militare pe o insulă disputată

Beijingul a construit o pistă pentru avioane militare pe o insulă din Marea Chinei de Sud vizată de diferende teritoriale, o infrastructură care riscă să intensifice furia mai multor state din regiune. Această pistă, cu o lungime de 2.000 de metri şi destinată unor aeronave militare, a fost finalizată în arhipelagul Paracel, pe o insulă de doar doi kilometri pătraţi pe care China o numeşte Yongxing, a precizat, marţi seara, agenţia China Nouă. Insula, revendicată şi de Taiwan şi Vietnam, a devenit avanpostul ambiţiiilor maritime ale Beijingului, în contextul unei intensificări a tensiunilor dintre China şi vecinii săi. Marea Chinei de Sud este o zonă strategică, deoarece este traversată de căi maritime internaţionale. Această mare este bogată în peşte, iar pe fundul ei s-ar putea afla importante zăcăminte de gaze naturale şi petrol. Beijingul a ridicat totodată statutul administrativ al satului Sansha, o localitate de coastă de pe insula Yongxing. Satul a devenit oraş şi a fost desemnat centru administrativ al insulelor Paracel şi Spratley, alt arhipelag care face obiectul unor revendicări teritoriale conflictuale. Și alte acţiuni întreprinse recent de Beijing în Marea Chinei de Sud au declanşat furia Vietnamului şi Filipinelor. O platformă offshore instalată de Beijing la începutul lui mai, în această zonă, s-a aflat la originea unei grave crize cu capitala vietnameză Hanoi. Beijingul îşi revendică suveranitatea asupra întregii Mări a Chinei de Sud, inclusiv asupra zonelor din apropierea coastelor ţărilor din regiune, între care Vietnam, Filipine, Malaezia şi Brunei.

COREEA DE SUD

Pedeapsa capitală

Comandantul feribotului sud-coreean care a naufragiat în aprilie, provocând moartea a 300 de persoane, a declarat ieri, în cadrul procesului, că merită pedeapsa cu moartea, însă a respins acuzaţiile că i-a ”sacrificat” pe pasageri pentru a-şi salva viaţa. Feribotul „Sewol“ a naufragiat, la 16 aprilie, în largul coastelor de sud ale peninsulei coreene şi a provocat moartea a peste 300 de persoane, majoritatea elevi ai unui liceu, aflaţi într-o excursie. Ancheta a menţionat mai mulţi factori pentru producerea catastrofei, de la supraîncărcarea navei până la erori ale echipajului, inclusiv creşterea în mod ilegal a numărului de cabine. Nemulţumirea familiilor victimelor l-a vizat însă în special pe comandantul feribotului, care a fost filmat în timp ce părăsea ambarcaţiunea, în condiţiile în care pasagerii erau blocaţi în interior, după ce au primit ordinul să rămână în cabine. ”Le cer iertare sincer victimelor şi familiilor lor şi mă voi ruga pentru ei până la sfârşitul vieţii”, a declarat Lee Joon-Seok, în vârstă de 69 de ani, la tribunalul din Gwangju. Comandantul susţine că i-a ordonat unui membru al echipajului să le transmită pasagerilor că trebuie să-şi pună vestele de salvare şi să se arunce în mare, cu aproximativ cinci minute înainte de sosirea primei bărci de salvare la bordul căreia a urcat el. Înregistrările video realizate de elevii aflaţi la bord cu telefoanele mobile, descoperite după recuperarea cadavrelor, au surprins însă un mesaj transmis printr-o portavoce cu îndemnul de a nu părăsi cabinele, în condiţiile în care feribotul începea să se scufunde. Comandantul feribotului riscă pedeapsa cu moartea pentru omor involuntar. Niciun condamnat nu a fost însă executat în Coreea de Sud din 1997 încoace. ”Nu voi ieşi din închisoare înainte de a muri, dar nu le pot lăsa copiilor şi nepoţilor mei numele unui criminal”, a declarat el, la tribunal. Dintre cele 476 de persoane aflate la bordul feribotului, 325 erau elevi ai liceului Dawon. Doar 75 dintre aceştia au supravieţuit.

FRANȚA

Pierderi uriașe

Greva-record a piloţilor Air France, care a afectat compania pe parcursul a două săptămâni, luna trecută, ar putea avea un impact de ordinul a 500 de milioane de euro pentru anul 2014, a anunţat, ieri, grupul Air France-KLM. Conflictul, lansat de piloţii care s-au opus proiectului Air France de a se extinde în sectorul low cost, prin filiala Transavia, a provocat, în luna septembrie, o scădere cu 15,9% a traficului de pasageri şi cu 17,7% a traficului de mărfuri. Impactul grevei asupra rezultatelor financiare pentru cel de-al treilea trimestru este evaluat de conducerea grupului franco-olandez între 320 şi 350 de milioane de euro, dar suma riscă să crească, iar grupul se teme că până la sfârşitul anului se va confrunta cu o scădere a numărului de clienţi. De altfel, grupul Air France-KLM a observat, în perioada cuprinsă între începutul şi sfârşitul grevei (din 15 până în 18 septembrie), o rată a rezervărilor pentru lunile următoare mai redusă decât de obicei. În consecinţă, impactul grevei asupra încasărilor ar putea fi de ordinul a 500 de milioane de euro, potrivit grupului franco-olandez, care se aştepta anterior la un profit cuprins între 2,2 şi 2,3 miliarde de euro, estimare redusă între timp la o sumă cuprinsă între 1,7 şi 1,8 miliarde. Statul francez este acţionar în proporţie de aproximativ 16% al grupului Air France-KLM, numărul 2 european în transportul aerian după Lufthansa.



12