ISRAEL
Militari răniți
Doi militari israelieni au fost răniţi într-o explozie care a avut loc ieri, în zona Înălţimilor Golan, pe segmentul de frontieră cu Libanul. Deflagraţia a vizat un vehicul al armatei israeliene care patrula pe linia frontierei, în zona platoului Golan. Doi militari israelieni au fost răniţi în atac, iar armata israeliană a ripostat, lansând obuze de artilerie în Liban. Incidentul a avut loc în zona Muntelui Dov (Fermele Shebaa), într-un perimetru aflat sub control israelian, dar revendicat de Siria şi Liban. Mişcarea şiită Hezbollah este activă în această regiune și a revendicat atentatul de ieri.
SUA
Cu heroina la grădiniță
O fetiţă de 4 ani a dus sute de pacheţele de heroină la o grădiniţă din SUA şi le-a distribuit colegilor, crezând că sunt bomboane, anunţă autorităţile americane, citate de ziarul ”Seattle Post-Intelligencer”. Incidentul a avut loc la o grădiniţă din statul american Delaware. Numeroşi copii au fost transportaţi la spital din raţiuni de precauţie, Poliţia stabilind că niciunul dintre pacheţelele de heroină nu fusese deschis. Mama fetiţei, Ashley Tull, în vârstă de 30 de ani, din orăşelul Selbyville, a fost pusă sub acuzare pentru periclitarea vieţii unui copil şi deţinere de droguri. Femeia a fost eliberată în schimbul unei cauţiuni de 6.000 de dolari. Poliţia a stabilit că punga cu heroină a fost luată de acasă de copil, din greşeală. În pungă erau aproape 250 de pacheţele de heroină.
GERMANIA
Grevă feroviară
Conductorii de tren din cadrul companiei publice Deutsche Bahn au anunţat declanşarea unei greve de nouă ore, începând de ieri seară, de la ora locală 21.00, până în această dimineaţă, la ora locală 6.00. Sindicatul conductorilor de locomotivă (GDL) a solicitat, între altele, creşterea salariilor cu 5% şi reducerea cu două ore a programului săptămânal de muncă. La grevă au fost îndemnaţi să ia parte controlorii şi angajaţii din serviciile de catering din trenuri. Două greve de avertisment de trei ore au mai avut loc la începutul lunii septembrie, perturbând traficul de mărfuri şi călători. În 2012, precedentele negocieri între sindicatul GDL şi compania publică Deutsche Bahn s-au finalizat cu un acord prevăzând o creştere a salariului cu 6,2% pentru doi ani. Greva Deutsche Bahn are loc într-un context tensionat, în condiţiile în care piloţii din cadrul companiei Lufthansa au iniţiat mai multe mişcări de protest, pe fondul conflictului cu privire la pensionare. Ei au anunţat pentru astăzi și mâine o nouă grevă, a cincea de la sfârşitul lui august, de această dată în domeniul transportului de mărfuri.
RUSIA
Protestele nocturne, interzise
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat, luni, amendamentele la legea federală cu privire la adunări, mitinguri, marşuri şi manifestaţii, conform cărora astfel de acţiuni sunt interzise în intervalul orar 22.00 - 7.00, relatează postul rus de televiziune Rossia 24. Potrivit amendamentelor la articolul 9 al acestei legi, o manifestaţie nu poate începe mai devreme de ora locală 7.00 şi nu se termină mai târziu de ora 22.00. Conform presei ruse, excepţie fac evenimentele culturale şi manifestările publice consacrate unor date semnificative din istoria Rusiei.
ISRAEL
Acuzații grele
Rusia ajută regimul Bashar al-Assad în operaţiunile de spionaj împotriva Israelului şi a insurgenţilor sirieni, afirmă opoziţia siriană, după ocuparea unei baze a armatei siriene, conform publicaţiei israeliene ”Haaretz”. Armata Siriană Liberă (ASL), formată de opoziţia care luptă împotriva regimului de la Damasc, a prezentat, într-o înregistrare video, documente din baza Tel Al-Hara, situată în partea siriană a platoului Golan, la frontiera cu Israelul. În înregistrare sunt prezentate şi fotografii care surprind ofiţeri ai serviciilor secrete siriene şi ruse colaborând în operaţiuni de spionaj împotriva insurgenţilor sirieni şi împotriva Israelului. Printre documentele filmate sunt hărţi, inscripţii şi instrucţiuni în limbile rusă şi arabă, inclusiv simbolul Direcţiei ruse pentru Informaţii Militare (GRU). Baza militară Tel Al-Hara aparţine armatei siriene şi este situată în partea siriană a platoului Golan, în apropierea punctului de trecere Quneitra, la frontiera cu Israelul. Unitatea militară a fost ocupată duminică de membri ai Armatei Siriene Libere, după lupte cu armata siriană şi cu grupuri teroriste, inclusiv cu Frontul Al-Nusra, filiala siriană a reţelei al-Qaida. Rusia susţine regimul Bashar al-Assad în confruntările cu insurgenţii, iar în portul sirian Tartus, la Marea Mediterană, există o bază navală rusă înfiinţată în 1971. Siria se confruntă, începând din martie 2001, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia Stat Islamic. Bilanţul confruntărilor depășește 190.000 de morţi.
GRECIA
Primul submarin 100% elen
Primul submarin construit integral în Grecia, „Pipinos“, a fost lansat la apă, luni, la Skaramangas, un port situat la vest de Atena, relatează ziarul ”Ekathimerini”. Potrivit publicaţiei, la această lansare au fost prezenţi, între alţi demnitari, premierul Antonis Samaras, vicepremierul Evangelos Venizelos şi ministrul Apărării, Dimitris Avramopoulos. Submarinul, o navă diesel-electrică Tip 214, este primul din cele trei submersibile de acest tip comandate de Marina elenă şi care vor fi construite lângă Atena, de Hellenic Shipyards, controlat de Abu Dhabi. El urmează să se alăture flotei greceşti în prima jumătate a lui 2015. De asemenea, la sfârşitul lui octombrie urmează ca submarinul „Okeanos“ (Tip 209) să fie modernizat şi transformat într-unul de Tip 214. Al treilea submarin, „Matrozos“, tot de Tip 214, urmează să fie lansat la sfârşitul anului. Cele trei submersibile se vor alătura primei unităţi, „Papanikolis“, lansată în 2010, construită de şantierul naval Howaldtswerke-Deutsche Werft GmbH (HDW) de la Kiel, în Germania. Costul construirii celor două unităţi şi modernizării celei de a treia a fost estimat la 75 de milioane de euro.
NORVEGIA
Atenție, reni radioactivi!
Niveluri de radioactivitate cu mult mai mari decât cel normal au fost depistate în rândul unor erbivore din Norvegia, în special la reni, dezvăluie un studiu publicat luni, relatează site-ul TheLocal.no. Potrivit site-ului, după aproape 30 de ani de la explozia de la Centrala Atomoelectrică de la Cernobîl, în această toamnă s-a constatat cel mai înalt nivel de radioactivitate în rândul erbivorelor din această ţară din ultimii ani. În septembrie, la reni de la Våga reinlag AS, în parcul Jotunheimen (centru), nivelul de Cesiu-137 radioactiv măsurat a atins 8.200 de becquereli pe kilogram. Ca termen de comparaţie, cel mai înalt nivel înregistrat în septembrie 2012 la reni, în aceeaşi zonă, a fost de 1.500 de becquereli pe kilogram. În cadrul cercetării din acest an s-a măsurat şi nivelul de radioactivitate în rândul oilor din Norvegia. Cel mai înalt nivel, de 4.500 de becquereli pe kilogram, a fost înregistrat atât în sud-vestul ţării, la Valdres, cât şi în sud-est, la Gudbrandsdalen. Limita de radiaţie este de 600 de becquereli pe kilogram în cazul cărnii de oaie vândute pentru consum uman. Anul acesta a existat o cantitate extrem de mare de ciuperci. În plus, sezonul ciupercilor a durat mult timp. Iar ciupercile au crescut până la altitudini foarte mari pe munţi. Specia Cortinarius Caperatus, comestibilă atât pentru oameni, cât şi pentru animale, a reprezentat o problemă, deoarece poate absorbi o cantitate importantă de radiaţii, potrivit site-ului. Radioizotopul Cesiu-137 are un timp de înjumătăţire de 30 de ani, ceea ce înseamnă că, în doi ani, jumătate din praful radioactiv care a ajuns în Norvegia după catastrofa din 1986 a dispărut. Nivelul radioactivităţii din mediul înconjurător scade rapid. O parte este spălată, dar cea mai mare parte rămâne în sol. Doar o mică parte se află în circulaţie, prin intermediul lanţului alimentar. Explozia de pe 26 aprilie 1986 a Reactorului 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl, la aproximativ 100 de kilometri nord de Kiev, a contaminat Ucraina, Rusia şi Belarus, pe atunci republici în cadrul fostei Uniuni Sovietice, dar şi o bună parte a Europei. Mii de lichidatori au fost trimişi atunci, fără echipamente de protecţie, la locul accidentului, pentru a stinge incendiul şi a acoperi reactorul afectat. Comitetul Ştiinţific ONU pentru efectele radiaţiilor recunoaşte doar 31 de decese în rândul operatorilor şi pompierilor legate în mod direct de catastrofă, în contextul în care Greenpeace estimează la cel puţin 10.000 morţile imputabile contaminării radioactive.
DANEMARCA
Referendum pentru Europol
Danemarca a anunţat, ieri, organizarea unui referendum în 2015, cu privire la rămânerea în cadrul Europol (Oficiul European de Poliţie), renunţând la opţiunea retragerii din colaborarea în domeniul juridic şi al afacerilor interne în cadrul UE. Copenhaga ar putea fi nevoită să părăsească Europol din toamna anului viitor, din cauza derogărilor de la aplicarea prevederilor Tratatelor UE, a afirmat premierul Helle Thorning-Schmidt, într-un discurs susţinut în Parlament. Referendumul urmează să permită ţării aplicarea legislaţiei europene de la caz la caz, pentru a rămâne în cadrul Europol, a adăugat şeful Guvernului. În 1992, alegătorii danezi au respins Tratatul de la Maastricht, însă l-au aprobat anul următor, după ce au obţinut derogări cu privire la moneda euro, apărarea UE, cooperarea în domeniul judiciar şi cetăţenia europeană. Referendumul va fi organizat după alegerile legislative, care vor avea loc cel mai târziu în septembrie 2015. Sondajele arată că Guvernul de centru-stânga ar putea pierde alegerile, pe fondul unei creşteri economice slabe şi a austerităţii bugetare. Opoziţia de la Copenhaga a salutat anunţul cu privire la organizarea referendumului. O eventuală ieşire din Europol ar avea consecinţe grave pentru capacitatea Poliţiei daneze de a combate criminalitatea internaţională.
CHINA
Seism
Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade a avut loc ieri după-amiază în provincia chineză Yunnan, anunţă Institutul american de geofizică USGS. Cutremurul a avut loc la ora locală 21.49, la adâncimea de 5,6 kilometri. Epicentrul seismului a fost la 19 kilometri vest-sud-vest de localitatea chineză Weiyuan, la 160 de kilometri nord de Jinghong şi la 220 de kilometri sud-vest de Longquan. Deocamdată nu există informaţii privind eventuale victime sau daune materiale.