Telegraf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegraf

Externe 18 Septembrie 2014 / 00:00 509 accesări

CHINA

Tragedie rutieră

Opt oameni au murit într-un oraş din nord-estul Chinei, după ce un camion cu materiale de construcţii a izbit o staţie de autobuz. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care autocamionul vine cu viteză într-o intersecţie, acroşează câteva maşini, după care intră în refugiul de călători. Opt oameni au murit pe loc, iar alţi şase, între care şi şoferul, au ajuns la spital. Potrivit autorităţilor, tragedia s-a produs pentru că frânele camionului au cedat, iar şoferul nu a mai reuşit să menţină controlul maşinii.

SPANIA

Doi morţi din cauza legionelozei

O epidemie de legioneloză a provocat moartea a două persoane şi a infectat alte două în nord-estul Spaniei, au anunţat, marţi, serviciile regionale de sănătate. 12 bărbaţi şi şase femei, cu vârste cuprinse între 45 şi 94 de ani, au fost infectaţi de legioneloză, începând din 5 septembrie, în oraşul Sabadell, în apropiere de Barcelona, anunţă un comunicat al Departamentului Sănătăţii din Catalonia. Doi dintre pacienţi, care prezentau factori de risc şi mai multe patologii serioase mai vechi, au murit, se arată în comunicat, fără a fi precizată identitatea pacienţilor decedaţi. Alţi 17 bolnavi sunt trataţi în spital, în timp ce trei au fost externaţi. Legioneloza a fost descoperită în 1976, la Convenţia Legiunii Americane, în timpul căreia au murit 29 de persoane, în urma unei infecţii care a provocat febră mare, tuse seacă, o congestie a plămânilor şi pneumonie. Boala se propagă adeseori prin inhalarea vaporilor de apă contaminată în aparatele de aer condiţionat şi ventilatoare şi se tratează cu antibiotice. Persoanele care au vârsta de peste 50 de ani sunt deosebit de vulnerabile, dar infecţia nu se transmite de la om la om. Serviciile de sănătate au afirmat că încă nu au identificat sursa infecţiei.

SUA

Incendii extreme

Două sute de case au ars în incendiile din California. Flăcările s-au întins pe mai mult de cinci mii de hectare şi au provocat pene de curent şi evacuarea a sute de locuinţe. Zeci de elicoptere şi avioane au fost trimise în ajutorul celor peste 2.500 de pompieri care luptă cu flăcările. Sunt 12 focare de incendiu răspândite pe o suprafaţă de peste cinci mii de hectare. Potrivit autorităţilor locale, incendiile au provocat pene de curent în toată regiunea, iar sute de case au fost evacuate preventiv. Specialiştii spun că răspândirea focului este favorizată de temperaturile mari şi de secetă. California se confruntă de câteva luni cu cele mai mari incendii de vegetaţie din ultimii 100 de ani.

COREEA DE SUD

American arestat

Un cetăţean american ce încerca să traverseze înot râul de la frontiera dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord a fost arestat de autorităţile sud-coreene, a anunţat, ieri, Ministerul Apărării de la Seul. Potrivit agenţiei Yonhap, americanul le-ar fi spus anchetatorilor că intenţiona să-l întâlnească pe liderul nord-coreean, Kim Jong-un. Niciun reprezentant al ambasadei SUA în Coreea de Sud nu a putut fi contactat imediat pentru a comenta acest caz. Potrivit unei surse guvernamentale citate de Yonhap, bărbatul, de aproximativ 30 de ani, a fost găsit de o patrulă de grăniceri, întins şi epuizat, pe malul sudic al râului Han, la frontiera dintre Nord şi Sud.

GRECIA

Politician condamnat

Un candidat al partidului neonazist Zori Aurii la alegerile legislative din 2012 a fost condamnat, marţi, la un an de închisoare cu suspendare, pentru că a afirmat într-un documentar că vrea... să-i transforme pe imigranţi în săpun şi să facă lămpi din pielea lor. Alexandros Plomaritis a fost filmat în documentarul ”The Cleaners”, plimbându-se pe străzile cartierului din Atena unde candida la legislative şi explicându-şi intenţiile. El a argumentat, la tribunalul din Atena unde a compărut, că nu se referea la imigranţi, ci la stângişti şi că era vorba de o conversaţie particulară, de glume între prieteni. Alexandros Plomaritis nu a fost ales la finalul acelui scrutin legislativ, care a permis partidului Zori Aurii să intre în Parlamentul grec cu 18 deputaţi. Documentarul, realizat de un student la cinematografie, Constantinos Georgousis, a circulat destul de discret în Grecia. Săptămâna trecută, Parlamentul grec a adoptat, după mai multe tergiversări, o lege care întăreşte sancţiunile penale în cazuri de incitare la ură de rasă, care vor putea fi pedepsite cu trei ani de închisoare cu executare, în loc de doi ani, ca până în prezent.

SUA

Peste 45 de milioane de oameni sub pragul sărăciei

Numărul persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei în SUA era, în 2013, de 45,3 milioane, reprezentând o rată a sărăciei de 14,5%, care a înregistrat o uşoară scădere în decurs de un an, potrivit unui raport al recensământului american. Este vorba despre prima scădere - de 0,5% pe an - a ratei sărăciei înregistrată din 2006 încoace, dar traducerea ei în cifre absolute variază un pic, potrivit autorilor raportului dat publicităţii marţi. Venitul mediu pe gospodărie a crescut uşor, la 51.939 de dolari pe an, faţă de 51.759 de dolari în 2012, dar este în scădere cu 8% în comparaţie cu 2007, înainte de recesiune. Pentru familii, rata sărăciei scade uşor, la 11,2% (9,1 milioane de familii), dar aproape una din trei familii este o gospodărie condusă de o femeie singură. Numărul copiilor care trăiesc sub pragul sărăciei scade, de asemenea, pentru prima dată în 14 ani, la 14,7 milioane (19,9%), faţă de 16,1 milioane (21,8%) câţi erau înregistraţi anul trecut. Pragul sărăciei pentru o familie de patru persoane este stabilit la un venit anual de 23.834 de dolari. În privinţa asigurării de sănătate, numărul de persoane care nu deţin niciun fel de astfel de asigurare era în 2013 de 42 de milioane (13,4%). Reforma preşedintelui Obama care-i obligă pe toţi americanii să se asigure a intrat deplin în vigoare în ianuarie 2014, deci nu a avut un impact semnificativ asupra datelor din 2013.

GUAM

Seism puternic

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade s-a produs ieri la aproximativ 40 de kilometri nord-vest de insula Guam din Pacific, conform unui anunț făcut de US Geological Survey. Seismul s-a produs la o adâncime de peste 160 de kilometri. Centrul de avertizare de tsunami din Pacific a anunțat că nu există niciun motiv de îngrijorare, pentru că seismul s-a produs la o adâncime foarte mare. Nu au fost semnalate victime sau pagube materiale.

CHINA

Vreme extremă

Fenomene meteo extreme au loc de o parte şi de alta a Pacificului. În China, aproape o sută de mii de oameni au fost evacuaţi din calea taifunului Calmegi. Două persoane au murit, iar zeci de localităţi au fost devastate. Şi în Mexic, mii de turişti încearcă disperaţi să părăsească ţara, din cauza uraganului Odille, iar autorităţile au început evacuarea lor cu elicopterele. Peste un milion de persoane au fost afectate de ploile torențiale, care au provocat inundații și alunecări de teren pe coasta de vest a Mexicului.

ISRAEL

Mai mulți coloniști în Cisiordania

Numărul coloniştilor israelieni instalaţi în Cisiordania ocupată a atins, în iunie, 382.031 de persoane, crescând cu peste 7.500 faţă de acum şase luni, a anunţat, marţi, principala mişcare a coloniştilor. În ianuarie, numărul coloniştilor era de 374.469, a anunţat Consiliul Yesha, care semnalează o creştere de 2% în şase luni, aproape dublul creşterii demografice în teritoriul israelian, care atinge 1,9% pe an. Potrivit Yesha, cea mai mare colonie este Beitar Illit, la sud-vest de Ierusalim, care numără 63.087 de locuitori. Coloniilor din Cisiordania li se adaugă aproximativ 200.000 de israelieni instalaţi în Ierusalimul de Est, ocupat şi anexat de Israel încă din 1967. Comunitatea internaţională nu recunoaşte anexarea Ierusalimului de Est şi consideră ilegale, în baza dreptului internaţional, coloniile din teritoriul ocupat. Continuarea procesului de colonizare în teritoriile ocupate sau anexate este considerată o piedică majoră pentru eforturile mobilizate de decenii în vederea soluţionării conflictului israeliano-palestinian. Cu toate acestea, la sfârşitul lui august, Israelul a decis să confişte 400 de hectare de teren în apropiere de colonia Gva'ot şi în împrejurimile oraşului Betleem, în Cisiordania ocupată, ca reacţie la uciderea a trei israelieni în iunie.

IRAN

Nivel inacceptabil

Nivelul actual al capacităţii Iranului de a îmbogăţi uraniu este inacceptabil, afirmă principalul negociator american în dosarul nuclear iranian, Wendy Sherman. ”După luni de negocieri intense, au fost identificate anumite chestiuni-cheie privind programul nuclear iranian. Dar suntem încă departe de alte probleme centrale, inclusiv privind nivelul capacităţii Iranului de îmbogăţire a uraniului. Acest nivel este inacceptabil”, a apreciat Sherman. Marile puteri din grupul P 5+1 (SUA, Rusia, Franţa, Marea Britanie, China şi Germania) şi Iranul se pregătesc pentru noi discuţii pe tema controversatului program nuclear iranian. Occidentul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare, sub paravanul unui program nuclear civil, dar regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.



12