Telegraf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegraf

Externe 01 Septembrie 2014 / 00:00 493 accesări

FRANȚA

Bloc prăbușit la Paris

Un imobil cu patru etaje s-a prăbuşit ieri dimineaţă la Rosny-sous-Bois, în regiunea pariziană, după o explozie provocată probabil de o acumulare de gaze, omorând un copil şi o bătrână şi rănind alte 12 persoane. Patru dintre răniţi sunt în stare gravă, a declarat prefectul din Seine-Saint-Denis, Philippe Gally, în timp ce alte victime se aflau în continuare sub dărâmături. Pompierii au scos apoi de sub dărâmături doi adulţi aflaţi în viaţă, dar caută în continuare cinci adulţi şi cinci copii daţi dispăruţi. Este o explozie provocată cel mai probabil de o scurgere de gaze, a afirmat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, care s-a deplasat la locul tragediei. ”Trebuie totuşi să rămânem prudenţi, nu există în prezent nicio certitudine cu privire la originea acestei explozii”, a adăugat el. Prăbuşirea clădirii s-a produs la periferia estică a Parisului, cu puţin înainte de ora 8.00.

ALGERIA

Avion ucrainean prăbușit

Un avion civil ucrainean cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Sahara algeriană, în apropiere de aeroportul din Tamanrasset, şi toţi pasagerii au murit, a anunţat Ministerul algerian al Transporturilor. Un echipaj format din şapte persoane se afla la bordul acestui avion cargo, un Antonov 12 care plecase de la Glasgow (Scoţia) şi transporta material petrolier spre Guineea Ecuatorială, a precizat sursa citată. Aparatul de zbor s-a prăbuşit sâmbătă, la ora locală 2.40, după o escală tehnică pe aeroportul din Tamanrasset, un oraş situat la 2.000 de kilometri sud de Alger. Operaţiunile de căutare, lansate după prăbuşirea într-o zonă montană, au permis descoperirea epavei avionului, a indicat Prefectura departamentului. O comisie de anchetă şi o celulă de criză au fost înfiinţate la Ministerul Transporturilor pentru a determina cauzele prăbuşirii avionului cargo ucrainean.

PAKISTAN

Confruntări violente

Cel puţin 230 de persoane au fost rănite sâmbătă la Islamabad, capitala Pakistanului, în cursul unor ciocniri între poliţie şi manifestanţi antiguvernamentali. Mii de susţinători ai opozanţilor Imran Khan, un fost jucător de cricket devenit politician, şi Tahir ul-Qadri, un lider religios stabilit în Canada, campează de la 15 august la Islamabad, pentru a cere demisia premierului Nawaz Sharif, pe care îl acuză de comiterea unor fraude electorale. Sâmbătă seara, cei doi opozanţi şi-au îndemnat susţinătorii reuniţi în faţa Parlamentului să meargă la reşedinţa oficială a premierului. Manifestanţii au folosit chiar şi o macara pentru a deplasa containerele care blocau accesul la reşedinţa lui Sharif. Pentru a-i opri pe manifestanţi, Poliţia pakistaneză a făcut uz de gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc. Ieri, ciocnirile s-au extins la Lahore, capitala provinciei Punjab, cea mai populată din ţară.

SIRIA

Răpire revendicată

Frontul al-Nosra, aripa siriană a rețelei teroriste al-Qaida, a revendicat răpirea a peste 40 de membri originari din Fiji ai Forţei ONU din Platoul Golan, reţinuţi de patru zile, potrivit centrului american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE. Această grupare, care luptă alături de rebeli împotriva regimului lui Bashar al-Assad, a dat asigurări că soldaţii sunt trataţi bine, într-un comunicat reprodus de SITE, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Al-Nosra publică fotografiile a 45 de membri ai UNDOF (Forţa ONU de Supraveghere a Dezangajării Militare dintre Siria şi Israel) luaţi ostatici de joi. ONU a vorbit despre 44 de soldaţi răpiţi, afirmând că sunt reţinuţi de grupări rebele, dar fără a preciza care. SUA au acuzat Frontul al-Nosra, înscris pe lista neagră a organizaţiilor teroriste străine. În comunicatul său, Frontul al-Nosra afirmă că a reţinut militarii ca ”represalii faţă de complicitatea ONU cu regimul criminal al lui Bashar al-Assad, angajat într-un război de peste trei ani împotriva rebelilor”. Membrii Forţei ONU au fost capturaţi în urma unor confruntări violente între armată şi grupări rebele, inclusiv al-Nosra, în apropiere de Quneitra, în zona de dezangajare delimitată în 1974, unde patrulează UNDOF. Alţi 75 de militari ai Forţei ONU, originari din Filipine, care erau blocaţi din cauza luptelor, au putut părăsi zona şi sunt teferi. Un prim grup de 35 de soldaţi filipinezi a fost evacuat sâmbătă din locul unde se afla, cu ajutorul unor vehicule blindate ale ONU, după ce rebelii sirieni i-au atacat pe camarazii lor situaţi într-un obiectiv la patru kilometri distanţă. Ceilalţi 40 de soldaţi s-au confruntat cu rebelii sirieni într-un schimb de focuri de şapte ore, dar în final au reuşit, în cursul nopţii, să ajungă pe jos la un alt obiectiv al ONU, situat la doi kilometri distanţă. Ei au fost ulterior transportaţi la tabăra Ziuani, în spatele liniilor ONU.

MAREA BRITANIE

Manifestație pacifistă

O mie de militanţi pacifişti şi care se opun armelor nucleare au manifestat, sâmbătă, la Newport, oraş din sudul Ţării Galilor unde se va desfăşura summitul NATO, joi şi vineri. La apelul unor asociaţii precum Stop Războiului şi Campania pentru Dezarmare Nucleară (CDN), manifestanţii, veniţi din Marea Britanie, SUA, Franţa şi Belgia, au defilat calm pe străzile din centrul oraşului. Manifestanţii au făcut apel la încetarea războaielor din Irak şi Ucraina, la încetarea înarmării Israelului şi la eliberarea Palestinei. Peste 150 de şefi de stat şi miniştri sunt aşteptaţi la summitul NATO, în momentul în care relaţiile dintre Rusia şi occidentali sunt deosebit de tensionate din cauza crizei din Ucraina. La doi ani după ultimul summit al NATO, de la Chicago, marcat de manifestaţii zilnice, reuniunea de anul acesta se va desfăşura într-un complex hotelier luxos, Celtic Manor, proprietatea unui miliardar britanic, în apropiere de Newport. Aproximativ 9.500 de poliţişti vor fi mobilizaţi cu această ocazie, iar garduri cu o lungime de peste 15 kilometri au fost deja ridicate în jurul locurilor strategice din Newport şi Cardiff. Organizatorii speră astfel să evite manifestările violente care au marcat summitul G20 de la Londra, din 2009, când un bărbat a murit după ce a fost lovit de un poliţist. Ieri, oponenţii NATO au organizat, tot la Newport, un contrasummit, în unul dintre parcurile oraşului.

BELGIA

Somație

Belgia a fost somată să desemneze, în următoarele trei zile, unul sau mai mulţi candidaţi pentru Comisia Europeană, a anunţat, ieri, premierul Elio Di Rupo, la finalul unui summit european la Bruxelles. Această ţară este singura care nu i-a prezentat un candidat lui Jean-Claude Juncker, preşedintele viitoarei CE, din cauza eşecului formării unui Guvern în urma alegerilor de la 25 mai. Noua Comisie urmează să fie învestită la 1 noiembrie, iar Juncker trebuie să anunţe atribuirea portofoliilor în jurul datei de 10 septembrie, după ce va discuta săptămâna aceasta cu fiecare candidat, potrivit unei surse europene. În acest context, Juncker a cerut ca unul sau mai mulţi candidaţi să fie prezentaţi în următoarele trei zile, acuzând Belgia că paralizează Europa, împiedicându-l să-şi formeze echipa, a afirmat Di Rupo, care gestionează în prezent afacerile curente. Personalităţile evocate sunt ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe, liberalul francofon Didier Reynders, şi eurodeputatul creştin-democrat flamand Marianne Thyssen. Dar alegerea candidatului depinde de compromisurile politice şi lingvistice din cadrul viitoarei coaliţii. Candidatura lui Marianne Thyssen ar facilita sarcina lui Juncker, care vrea să aibă cel puţin nouă femei în echipă. Dacă noua comisie nu va avea suficiente femei, ea riscă să fie respinsă de Parlamentul European la votul de învestitură din octombrie.



12