ITALIA
Copil român accidentat mortal
Un copil român în vârstă de 3 ani a murit în sudul Italiei, după ce a fost lovit de un autoturism, anunţă Poliţia italiană. Accidentul a avut loc marţi seară, în orăşelul Termoli, situat în regiunea Molise, din sudul Italiei. O româncă în vârstă de 25 de ani şi băieţelul acesteia, în vârstă de 3 ani, mergeau pe marginea unui drum naţional. Cei doi au fost loviţi de un vehicul marca Nissan Micra, condus de un italian de 26 de ani. Copilul a murit pe loc. Românca a fost rănită, dar nu este în stare gravă. Anchetatorii cred că şoferul a avut o clipă de neatenţie, pe fondul vitezei excesive. Cei doi pietoni circulau pe marginea drumului, în afara carosabilului; erau dincolo de linia continuă care demarca partea carosabilă, a comunicat Poliţia italiană.
ISRAEL
Dinte pentru dinte
Un tânăr palestinian de 17 ani a fost răpit în Ierusalimul de Est anexat şi ocupat de către Israel, după care a fost ucis într-o presupusă acţiune de răzbunare, în urma uciderii celor trei adolescenţi israelieni în Cisiordania, a anunţat, ieri, postul militar de radio din Israel. Adolescentul a fost răpit în cartierul palestinian Shuafat, iar cadavrul i-a fost descoperit câteva ore mai târziu, într-o zonă din Ierusalimul de Vest. Poliţia israeliană a precizat că un adolescent arab a fost văzut în timp ce era urcat cu forţa într-o maşină, în Ierusalimul de Est, sectorul cu populaţie majoritar arabă al oraşului. Confruntări au izbucnit ieri dimineaţă în tabăra de refugiaţi de la Shuafat, între palestinieni şi forţele de securitate israeliene. Zeci de mii de israelieni au asistat, marţi, la funeraliile celor trei tineri răpiţi şi asasinaţi în Cisiordania ocupată de către Israel. Cadavrele a trei elevi de la o şcoală religioasă din coloniile evreieşti, Eyal Yifrach, în vârstă de 19 ani, Naftali Frankel şi Gilad Shaer, ambii de 16 ani, au fost găsite luni, în apropiere de localitatea Halhul, nu departe de drumul pe care au fost văzuţi ultima dată făcând autostopul, în sudul Cisiordaniei. Israelul a acuzat mişcarea islamistă palestiniană Hamas că este vinovată de uciderea celor trei tineri.
FRANŢA
Român ghinionist
Pompieri, poliţişti şi personal de la o firmă au rămas mobilizaţi în jurul unei cisterne încărcate cu 13.000 de litri de produs neidentificat ce prezenta scurgeri, la Bourgoin-Jallieu, în sud-estul Franţei, şoferul român fiind audiat în noaptea de marţi spre miercuri, relatează Ledauphine.com. Potrivit site-ului, alerta a fost dată marţi seară, la ora locală 19.20, după ce s-au constatat scurgeri din cisternă, pe care a şoferul a parcat-o în faţa uzinei PCAS, în apropierea cazărmii pompierilor, pe strada Frères-Lumière din comună, în departamentul Isère. Celule de intervenţie chimică au fost trimise rapid să intervină, de la cazărmile din Bourgoin-Jallieu, Vienne şi Seyssinet-Pariset, iar circulaţia a fost interzisă pe strada respectivă. Nu se cunosc alte detalii.
ITALIA
Drama imigranţilor
Cel puţin 74 de imigranţi sunt daţi dispăruţi în Marea Mediterană, în sudul Italiei, după ce o ambarcaţiune care venea din nordul Africii s-a scufundat, 27 de persoane fiind salvate de echipaje ale Pazei de Coastă italiene, relatează site-ul TGcom24. Ambarcaţiunea cu imigranţi s-a scufundat ieri dimineaţă în Canalul Sicilia, din sudul Italiei. Biroul ONU pentru Refugiaţi a deschis o anchetă în acest caz.
COREEA DE NORD
Proiectile lansate
Phenianul a lansat către mare două proiectile cu rază scurtă de acţiune, a anunţat, ieri, Coreea de Sud, în ajunul unei vizite la Seul a preşedintelui chinez, Xi Jinping, care a acordat prioritate Sudului în vizita sa pe peninsulă. Aparent, este vorba de proiectile cu o rază de acţiune de 180 de kilometri, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. Duminică, Coreea de Nord a lansat încă două rachete cu rază scurtă de acţiune, care au eşuat în largul coastelor de est, la trei zile după un test similar efectuat de Phenian. Conform unor surse citate de agenţia sud-coreeană Yonhap, au fost testate două rachete Scud cu raze de acţiune de cel mult 500 de kilometri. Coreea de Nord a propus, luni, Seulului o suspendare a schimbului de injurii şi de acţiuni militare ostile în apropierea frontierei maritime, în Marea Galbenă, începând din această săptămână.
INDIA
Incident diplomatic
India a convocat un diplomat de rang înalt de la ambasada SUA la New Delhi, în semn de protest faţă de interceptările Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) vizând partidul naţionalist hindus aflat la putere, a anunţat, ieri, un oficial indian de rang înalt. NSA a obţinut, în 2010, autorizaţia judiciară de a spiona comunicaţiile a 193 de state şi de a supraveghea în special India şi partidul Bharatiya Janata, al premierului Narendra Modi, aflat la putere de la sfârşitul lui mai, potrivit unor documente obţinute de ziarul ”The Washington Post” de la fostul prestator NSA Edward Snowden. India a protestat deja în două rânduri pe lângă SUA, în iulie şi noiembrie 2013, după ce s-a dezvăluit că misiunea sa la ONU, la New York, şi ambasada indiană la Washington au fost plasate sub ascultare. De fiecare dată, Washingtonul a răspuns că studiază ceea ce poate să împărtăşească despre programul său de spionaj, dar nu a oferit niciodată alte informaţii.