Telegraf

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegraf

Externe 06 Iunie 2014 / 00:00 611 accesări

POLONIA

Tragedie rutieră

Şapte persoane au murit şi alte cinci au fost rănite în urma unui accident produs la Krapkowice, în sudul Poloniei, în care a fost implicat un autocar cu numere de înmatriculare ucrainene, a anunţat, ieri, Poliţia locală. Autocarul a intrat într-o camionetă ce asigura întreţinerea autostrăzii, iar în urma impactului, una dintre cele două maşini a luat foc. Poliţia nu a precizat naţionalitatea victimelor. Potrivit presei locale, victimele ar fi muncitori ucraineni în construcţii, care lucrau în Cehia şi se întorceau în Ucraina. Trei dintre persoanele rănite se află în stare gravă. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.

CANADA

Poliţişti împuşcaţi

Trei poliţişti au fost împuşcaţi mortal şi alţi doi răniţi, miercuri seară, în oraşul canadian Moncton, după ce un tânăr în vârstă de 24 de ani a deschis focul asupra forţelor de ordine. Atacul a avut loc miercuri seară, la ora locală 19.30. Potrivit autorităţilor locale, poliţiştii au fost împuşcaţi după ce au răspuns unui apel privind faptul că un bărbat înarmat şi în uniformă de camuflaj se plimbă pe străzile oraşului. Autorul a fost identificat drept Jason Bourque, iar fotografia sa a fost distribuită pe reţelele sociale. Poliţia a încercuit, ieri dimineaţă, o zonă din nord-estul oraşului, fiind în căutarea atacatorului, şi le-a cerut locuitorilor să nu iasă din case. De asemenea, şcolile, firmele şi centrele comerciale din oraşul Moncton, cu 70.000 de locuitori, au fost închise ieri, iar străzile erau pustii, potrivit televiziunilor locale. Poliţia a adus vehicule blindate în jurul perimetrului de securitate.

SUA

Avioane militare prăbuşite

Un avion de vânătoare american de tip F/A-18 Super Hornet s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, în timp ce încerca să aterizeze pe un portavion, în largul Californiei, după ce un alt avion militar s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din San Diego. Accidentul a avut loc miercuri seară (joi dimineaţă în România), în largul coastelor Californiei. Pilotul a reuşit să se catapulteze. A fost recuperat din apă şi se află în prezent la bordul portavionului „USS Carl-Vinson“, au comunicat Forţele Navale americane. Un alt avion de vânătoare aparţinând Forţelor Navale americane s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din statul american California, însă pilotul a reuşit să se catapulteze, iar la sol nu au existat victime.

BULGARIA

Aterizare de urgenţă

Un avion de tip Boeing 737 aparţinând companiei israeliene El Al, cu destinaţia Munchen, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, ieri dimineaţă, pe aeroportul din Sofia, în Bulgaria, după ce un pasager german a ameninţat personalul de la bord. Un german de 30 de ani a început să profereze ameninţări în timpul zborului, după care s-a ridicat, a traversat culoarul principal şi a încercat să lovească cu pumnul un însoţitor de bord, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei. Comandantul de bord a luat ulterior decizia să aterizeze de urgenţă la Sofia cu avionul la bordul căruia se aflau 98 de pasageri. Bărbatul de naţionalitate germană a fost predat serviciilor bulgare de poliţie.

GRECIA

Activist condamnat

Un tânăr de 23 de ani, presupus activist al partidului neonazist Zori Aurii, a fost condamnat, miercuri, la zece ani de închisoare pentru înjunghierea unui elev de liceu în vârstă de 17 ani, în ianuarie 2013, pe fondul unui diferend politic. Acuzatul, care contestă faptul că ar avea legături cu Zori Aurii, a făcut apel, însă tribunalul de la Atena a refuzat să-l elibereze în vederea procesului. Liceanul în vârstă de 17 ani a fost rănit prin aplicarea mai multor lovituri de cuţit, în apropierea şcolii, în cartierul Paleo Faliro, din sudul Atenei. Cazul a fost inclus în dosarul judiciar aflat în curs de instrucţie la Curtea Supremă, cu scopul de a face lumină asupra mai multor agresiuni şi a cel puţin două crime imputate membrilor partidului Zori Aurii în ultimii doi ani. După asasinarea unui rapper antifascist în septembrie, justiţia a lansat o ofensivă judiciară asupra partidului Zori Aurii, care a condus la inculparea majorităţii deputaţilor acestei formaţiuni şi la plasarea în detenţie provizorie a şase dintre ei, inclusiv conducătorul partidului. Ascensiunea politică a partidului de inspiraţie neonazistă, care a trimis 18 deputaţi în Parlamentul elen în 2012 şi trei deputaţi în Parlamentul European la 25 mai, a fost însoţită de recrutări în şcoli şi tentative de intimidare a profesorilor în legătură cu conţinutul cursurilor pe care le predau.

CHINA

Condamnaţi la moarte

Autorităţile chineze au condamnat la moarte, pentru terorism, nouă persoane din regiunea musulmană Xinjiang, potrivit presei locale, care anunţă şi arestarea, ieri, a 29 de persoane suspectate de terorism. Aceste măsuri în regiunea autonomă intervin după ce mai multe atacuri violente au avut loc în China, iar Guvernul de la Beijing le-a atribuit extremiştilor din Xinjiang. În total, 81 de acuzaţi au fost condamnaţi de diverse tribunale din Xinjiang, pentru terorism, a relatat televiziunea publică CCTV. Nouă dintre acestea au primit pedeapsa capitală. Cei 29 de suspecţi arestaţi sunt acuzaţi de incitare la separatism şi tulburarea ordinii publice, fiind arestaţi în capitala regiunii, Urumqi, unde un atentat sinucigaş comis la 22 mai, într-o piaţă, s-a soldat cu 39 de morţi şi aproape o sută de răniţi. În urma atentatului, Ministerul chinez al Siguranţei publice şi-a luat angajamentul să desfăşoare o campanie de un an pentru a lichida terorismul. Situaţia este, în prezent, tensionată în regiunea locuită în majoritate de musulmani şi unde etnicii uiguri denunţă discriminarea religioasă şi culturală, sub pretextul luptei antiteroriste.

EGIPT

Pedepse maxime pentru angajaţi Al Jazeera

Procurorii egipteni cer pedepse între 15 şi 25 de ani de închisoare pentru 20 de angajaţi ai postului TV Al Jazeera, acuzaţi de susţinerea mişcării islamiste Fraţii Musulmani. Nouă angajaţi ai Al Jazeera sunt în detenţie, iar 11 sunt judecaţi în contumacie. 16 egipteni sunt acuzaţi de apartenenţă la o organizaţie teroristă, o referire la mişcarea islamistă Fraţii Musulmani, iar patru străini sunt acuzaţi de difuzare de ştiri false. Printre inculpaţi se numără australianul Peter Greste şi cetăţeanul egipteano-canadian Mohamed Fadel Fahmy, deţinuţi împreună cu alţi jurnalişti Al Jazeera, de cinci luni. Alţi doi jurnalişti străini au fugit din Egipt după primele inculpări.

BELGIA

Refuză extrădarea

Mehdi Nemmouche, islamistul francez de origine algeriană suspectat că ar fi autorul atacului comis la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, refuză extrădarea în Belgia, iar audierea sa a fost amânată până pe 12 iunie.

TURCIA

Vizită oficială

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, este aşteptat luni într-o vizită în Turcia, prima de la preluarea mandatului, anul trecut, a anunţat, ieri, o sursă oficială turcă. Preşedintele Rohani are programate discuţii la Ankara cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, referitoare la relaţiile bilaterale şi la situaţia din Orientul Mijlociu. Turcia şi Iran, state vecine, încearcă să-şi amelioreze raporturile tensionate de conflictul sirian, în care Ankara a susţinut cauza rebelilor, iar Teheranul s-a pronunţat în favoarea regimului preşedintelui Bashar al-Assad. Premierul Erdogan s-a aflat, în ianuarie, într-o vizită în Iran, unde a anunţat intenţia celor două state de a dubla, în 2014, volumul schimburilor comerciale, de la 13,5 miliarde de dolari la 30 miliarde de dolari. Controversatul program nuclear al Iranului se află, de asemenea, pe agenda discuţiilor preşedintelui Rohani în Turcia. De la începutul anului, Iranul negociază cu marile puteri din grupul 5+1 (Germania, China, SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa) un acord în vederea atenuării temerilor comunităţii internaţionale în legătură cu caracterul exclusiv paşnic al programului nuclear, în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale. Turcia, dependentă în mare măsură de resursele energetice din Iran şi Rusia, intenţionează să-şi crească importurile de petrol şi gaze provenind din Iran, fiind în favoarea ridicării sancţiunilor internaţionale prevăzute în cadrul acordului provizoriu privind dosarul nuclear iranian.



12