Luni, 16 ianuarie 2012, ora 13.00. Telefonul drei Iuliana Florea, redactor şef al cotidianului “Telegraf,” mă întoarce cu 20 de ani în urmă. Ba, chiar cu aproape 22 de ani! În 1990, Radu Mazăre, alături de alţi trei colegi, cu toţii studenţi la Institutul de Marină din Constanţa, Radu Preda, Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinsky, au fondat săptămânalul “CONTRAST”, asemănător ca structură ideatică şi combativitate cu “Gazeta de Vest” din Timişoara” şi cu revista “NU” din Cluj-Napoca (NU comunismului, NU fascismului!). Am avut o şansă unică atunci. În anii 1990 - 1991 eram redactor şef la “Gazeta de Vest”, dar deschisesem subredacţii “NU” şi “CONTRAST” la Timi¬şoara, în Capitala Banatului. Toate cele trei publicaţii se vindeau la noi, în Piaţa Operei, ca pita caldă! Realizasem un fel de axă a libertăţii de expresie jurnalistică totală pe linia Cluj - Timişoara - Constanţa.

Din păcate, “Gazeta de Vest” a dispărut, la fel şi “NU”. Săptămânalul “CONTRAST”, graţie tenacităţii şi seriozităţii lui Radu, Nicuşor şi Sorin, s-a metamorfozat la mijlocul lui ianuarie 1992 în cotidianul independent şi necenzurat, botezat “Telegraf”, ziar la care am continuat să trimit corespondenţă ani buni. Şi-mi trec acum prin faţa ochilor imagini calde, din vechea redacţie aflată peste drum de “Casa Albă”, acolo unde, cine s-ar fi gândit pe atunci, vor ajunge preşedinte de judeţ Nicuşor Constantinescu şi primar de municipiu Radu Mazăre. Era un sediu nu foarte mare, dar avea ceva “şpeţial”, cum ar zice şvabul din Banat: o bucătărioară şi un salonaş unde puteai lua prânzul la un preţ mic, potrivit cu leafa modică de gazetar onest. Conta şi asta, stăteam cam o săptămână, evident vara, la Constanţa, şi era pentru mine un fel de practică jurnalistică estivală şi eram foarte sârguincios cu scriitura, pentru a-i convinge pe Lică Cumpănă, pe extraordinara sa soţie Miki, pe SLI, pe Laura Barbu, Maria Ionescu, Sebi Pătrunjei, pe Radu Mazăre, mai ales, că merit să fiu publicat în “Telegraf”-ul constănţean. Era o recunoaştere a profesionalismului jurnalistic postdecembrist, recunoaştere de care sunt mândru şi astăzi.

Dinu Barbu - Timişoara