FRANŢA
Incendiu la un azil
Şase persoane au murit în urma unui incendiu care s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri, la un azil de bătrâni din Marsilia. Cei şase pensionari au decedat în urma intoxicării cu fum. Alte 15 persoane suferă de intoxicare cu fum, dintre care trei sunt în stare gravă. Incendiul a izbucnit într-o cameră de la etajul al treilea al azilului ce găzduia 180 de bătrâni. Etajele trei şi patru au fost evacuate. 80 de pompieri au fost desfăşuraţi pentru a stinge incendiul. Autorităţile au lansat o anchetă.
BULGARIA
Zeci de arestări
Poliţia din Sofia a arestat 63 de persoane suspectate în legătură cu incendierea a numeroase maşini în capitala bulgară, pe timpul nopţii. Operaţiunea specială a intervenit după ce în ultimele săptămâni, circa 40 de maşini din diverse cartiere ale Sofiei au fost incendiate din motive necunoscute. În total, 2.600 de persoane au fost vizate ca potenţiali autori, dintre care 93 au cazier. Poliţia a inspectat peste 1.200 de vehicule. Din cele 63 de persoane reţinute, patru au participat cu siguranţă la incendieri, potrivit Ministerului de Interne.
ITALIA
Extremişti arestaţi
Poliţia italiană a arestat, ieri, cinci membri ai unui grup de extremă-dreaptă, acuzaţi, printre altele, de ameninţarea liderilor Senatului şi Camerei Deputaţilor. Arestările vin după atacul din Florenţa, în care au fost ucişi doi senegalezi şi un altul a fost rănit. Autorităţile nu au anunţat deocamdată vreo legătură între autorul atacului, care s-a sinucis şi arestările de ieri. Arestările au fost efectuate la Roma şi au vizat grupul Militia. Cei arestaţi sunt acuzaţi şi că susţin idei fasciste. Alţi 16 presupuşi membri - printre care un tânăr de 15 ani - sunt anchetaţi. Potrivit procurorilor, suspecţii ”doreau să pună bazele unui război revoluţionar”.
TRANSNISTRIA
Rezultate amânate
Fostul preşedinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a obţinut aproximativ 38,5% din voturi la alegerile prezidenţiale nerecunoscute de duminică, fiind urmat de actual şef al aşa-zisului legislativ, Anatoli Kaminski, considerat candidatul Moscovei, cu 26,5% din sufragii, potrivit rezultatelor preliminare anunţate ieri de Comisia Electorală Centrală. În aceste condiţii, actualul lider separatist, Igor Smirnov, a pierdut alegerile şi nu mai poate concura în turul doi de scrutin. Smirnov însă a cerut anularea rezultatelor alegerilor, invocând încălcări ale procesului electoral în ziua alegerilor. Comisia Electorală trebuie să se pronunţe şi în privinţa acestei solicitări.
CEHIA
Preşedinte prin vot direct
Cetăţenii cehi vor vota direct pentru preşedinte, în viitor, după ce Camera Inferioară a Parlamentului a adoptat, cu o amplă majoritate, schimbarea constituţională. Numai trei parlamentari s-au pronunţat împotrivă. Comuniştii s-au abţinut. Urmează aprobarea Senatului. Până acum, preşedintele era ales de cele două Camere. Următoarele alegeri prezidenţiale vor avea loc în 2013, când se va încheia al doilea mandat al lui Vaclav Klaus. Ministrul de Externe, Karel Schwarzenberg, a declarat că ar vrea să-i urmeze în funcţie lui Klaus.
PAPUA NOUA GUINEE
Seism
Un puternic seism de 7,3 grade s-a produs ieri, în largul Papua Noua Guinee, dar nicio alertă de tsunami nu a fost emisă, a anunţat Institutul de Geofizică al SUA (USGS). Seismul s-a produs la o adâncime de 115 km, la 223 km nord de capitala Port Moresby. Cuprinşi de panică, locuitorii şi-au părăsit în grabă casele. Papua Noua Guinee este zdruncinată des de cutremure, dat fiind faptul că se află în aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, unde se întâlnesc mai multe plăci tectonice, ceea ce provoacă frecvent mişcări telurice de intensitate diferită. În 1998, un val seismic uriaş, provocat de un cutremur submarin, a lovit coasta de nord-vest a ţării, omorând cel puţin 2.000 de persoane.
ANP
Bilanţ Hamas sângeros
Mişcarea Hamas a anunţat, cu ocazia celebrării înfiinţării sale în 1987, că a ucis 1.365 israelieni şi a rănit 6.411 în ultimii 24 de ani. Aripa militară a Hamas a anunţat că a comis 1.117 atacuri împotriva israelienilor, dintre care 87 atentate sinucigaşe. Mişcarea a lansat 11.039 rachete în Israel şi a încercat 24 de răpiri. Potrivit declaraţiei, 1.848 militanţi Hamas au fost ucişi de israelieni. Sute de mii de susţinători ai Hamas s-au strâns în Gaza, pentru a celebra.
IRAK
Explozii la oleoduct
Trei explozii au avariat, marţi, un oleoduct din apropiere de oraşul irakian Basra. Exploziile au avut loc una după alta, provocând un incendiu de proporţii. Există riscul unei extinderi a incendiului la alte conducte din apropiere. Nu este clar dacă incidentul va afecta transportul petrolului. Situat la 550 de kilometri sud-est de Bagdad, Basra este unul dintre sutele de centre ale industriei petroliere irakiene, precum şi cel mai important port din ţară. Premierul irakian, Nuri al-Maliki, le-a cerut oamenilor de afaceri americani să investească în ţara sa, pentru a o ajuta să-şi revină după anii de război. Apelul vine în condiţiile în care ultimii militari americani din Irak se pregătesc să revină acasă. Aflat la Washington, Maliki a spus că securitatea s-a îmbunătăţit şi de acum viitorul Irakului va fi decis mai degrabă de corporaţii decât de generali. SUA acoperă în prezent mai mult de o zecime din totalul investiţiilor străine în Irak. Maliki se află la Washington cu 40 de oameni de afaceri irakieni.
EAU
Captură de droguri în Dubai
Poliţia din Dubai a confiscat 93 kg de cocaină în valoare de 52,3 milioane de dolari, provenită din Brazilia, a transmis, ieri, presa locală. Drogurile care tranzitau Dubaiul către alte destinaţii se aflau în trei valize confiscate la sediul unei companii din emirat. Este cea mai mare captură de droguri din Orientul Mijlociu în acest an, conform ziarului care raportează iniţierea unei anchete în colaborare cu autorităţile braziliene. Vama din Dubai anunţă periodic capturi de droguri în acest emirat, unul dintre cei şapte membri ai federaţiei Emiratelor Arabe Unite, unde legislaţia privind stupefiantele este foarte strictă. Traficul de droguri este pedepsit cu moartea, sentinţă comutată adesea la închisoare pe viaţă.
SIRIA
Ameninţare sexuală
Un consilier al preşedintelui sirian, Buthaina Shaaban, a ameninţat că va da publicităţii înregistrări video cu lideri din mai multe ţări arabe întreţinând relaţii sexuale. Shaaban s-a întâlnit cu o delegaţie a comunităţii siriene din Kuwait, după ce a discutat cu Bashar al-Assad. Consilierul ar fi spus că ”oficialii din ţările din Golf vor vedea ce atuuri avem după ce dăm publicităţii înregistrările sexuale”.
INDONEZIA
Poliţişti drogaţi
Peste o mie de poliţişti indonezieni din Aceh, reprezentând 6% din totalul forţelor de poliţie, au fost testaţi pozitiv pentru droguri ca haşiş, extasy şi metamfetamină, au declarat, ieri, surse oficiale. Poliţiştii nu vor fi puşi sub acuzare, a declarat şeful poliţiei locale, deşi legea islamică adoptată în această regiune interzice consumul de droguri. La nivel naţional, traficul de droguri este reprimat cu severitate, adoptându-se pedeapsa cu moartea în multe cazuri. Dintre cei ieşiţi pozitiv, 189 de poliţişti au fost trimişi la dexintoxicare. Consumul de haşiş este frecvent în Aceh, provincie care a adoptat legea islamică (Sharia) după ce şi-a câştigat independenţa, în 2001. În restul Indoneziei, cea mai mare ţară musulmană, cu 240 de milioane de locuitori, se practică un islamism moderat. Provincia Aceh, situată în nordul insulei indoneziene Sumatra, se transformă într-un centru al traficului de metamfetamină.
KOSOVO
Ajutor blocat
Reponsabilii misiunii UE în Kosovo, EULEX, pun obstacole în calea furnizării de asistenţă umanitară rusă sârbilor din Kosovo, a declarat MInisterul rus de Externe, după blocarea unui convoi cu ajutoare la frontiera dintre Serbia şi Kosovo. Convoiul umanitar rus este blocat de marţi, din cauza refuzului părţii ruse de a permite escortarea de către EULEX. Rusia refuză pentru că escorta trebuie să includă vameşi şi poliţişti albanezi. Moscova contestă legitimitatea autorităţilor albaneze din Kosovo. Convoiul este format din 25 de camioane cu 284 tone de ajutor umanitar şi ar trebui să ajungă în Kosovska Mitroviţa.
EGIPT
Vot suspendat
Votul la o secţie din Giza, din apropiere de Cairo a fost suspendat ieri, din cauza violenţelor. Autorităţile egiptene au precizat că susţinătorii a doi candidaţi rivali din al doilea tur de scrutin al alegerilor parlamentare au fost implicaţi într-un schimb de focuri. Secţia de vot a fost închisă iar forţele de securitate şi armata au intervenit pentru a pune capăt luptelor. Nu există informaţii privind eventuale victime. Peste 20.000 de prizonieri politici au fost eliberaţi în Egipt din februarie, după ce revolta populară a înlăturat regimului lui Hosni Mubarak, a anunţat, marţi, prim-ministrul Kamal al-Ganzuri.