MAREA BRITANIE
Stropiţi cu acid sulfuric
Cinci persoane au fost spitalizate miercuri, după ce au fost stropite cu acid sulfuric, în timp ce se plimbau în apropiere de Buckingham Palace. Incidentul a avut loc în jurul orei 11.00 iar substanţa s-ar fi scurs dintr-un camion. Erau mulţi poliţişti şi pompieri, circa 15 maşini de poliţie şi zece autospeciale de pompieri, iar zona a fost închisă de la 11.00 până la 14.00. ”Echipele de intervenţie erau echipate cu costume de protecţie, era ca o scenă din ET, dar imediat ce au spălat drumul şi au dispersat o altă substanţă chimică pentru neutralizare, au plecat”, a explicat un martor. Purtătorul de cuvânt al serviciilor de ambulanţă din Londra a declarat ieri că a închis porţiuni din Buckingham Palace Road, în timp ce Scotland Yard a afirmat că incidentul din apropierea palatului implică substanţe scurse dintr-un camion.
BULGARIA
Heroină în jucării
Vameşii de la punctul de trecere a frontierei Kalontina, dintre Bulgaria şi Serbia, au confiscat 8,217 kilograme de heroină, în valoare de un milion de leva (500.000 de euro), ascunse în două jucării, au anunţat, ieri, autorităţile de la Sofia. În timpul verificării unui autocar, ofiţerii au devenit suspicioşi după ce au găsit un camion de jucărie care cântărea mai mult decât normal şi au observat că fusese găurit şi lipit la loc. Când au desfăcut jucăria, au găsit punci mici de plastic ce conţineau un praf maro deschis. Camionul aparţinea unui sârb de 30 de ani, care mergea din Turcia în Muntenegru. La inspectarea bagajelor sale, vameşii au descoperit şi un cal de jucărie, de asemenea plin cu pachete cu heroină. Sârbul a declarat că a primit pachetele în Turcia, unde i s-au oferit 1.000 de euro pentru a le introduce în Serbia.
SUA
Furtuni ucigaşe
Bilanţul furtunilor care s-au abătut asupra sudului SUA a crescut, ieri, la patru morţi, în timp ce mai multe zeci de persoane au fost rănite. Potrivit datelor cele mai recente, trei persoane au fost ucise de o tornadă în apropierea oraşului Rock Hill, Carolina de Sud. O femeie din zonă spune că după furtună a dispărut o rulotă de lângă casa sa. Rulotele sunt un tip de locuinţe foarte des întâlnit în statele din sudul SUA. Multe dintre acestea au fost grav avariate de vremea rea. De asemenea şi zeci de locuinţe şi clădiri publice. Canalele media relataseră anterior despre moartea unui conducător auto în statul Georgia, strivit de un copac, la volanul propriei maşini. Sute de gospodării din Carolina de Sud, Alabama, Georgia şi Mississippi sunt în continuare private de curent electric. Meteorologii anunţă o scădere în intensitate a vântului.
NORVEGIA
Ample atacuri informatice
Responsabili norvegieni din domeniul securităţii susţin că această ţară nordică a fost ţinta uneia din cele mai ample ofensive informatice de spionaj din istoria sa. Potrivit autorităţii naţionale norvegiene pentru securitate, în urma ofensivei au fost furate şi făcute publice secrete industriale din sectoarele petrolului, energiei şi apărării. Autoritatea afirmă că în cursul ultimului an au fost înregistrate cel puţin 10 atacuri diferite, avertizând totodată că numărul lor real este probabil mult mai mare. Purtătorul de cuvânt al agenţiei norvegiene, Kjetil Berg, a precizat ieri că este vorba de atacuri coordonate, care par să fi fost comise de mai mult de o singură persoană. Într-o serie de cazuri, au fost trimise e-mailuri infectate cu viruşi capabili să colecteze date din memoria computerelor accesate de destinatarii mesajelor.
MAREA BRITANIE
Complot dejucat
Serviciile britanice de informaţii au dejucat un complot al forţelor lui Muammar Gaddafi de a asasina diplomaţi occidentali şi membri ai autorităţilor interimare libiene, a declarat, ieri, ministrul britanic de Externe. Într-unul dintre rarele sale discursuri privind serviciile de informaţii, William Hague le-a lăudat şi a descris cum a primit sute de propuneri operaţionale pe zi de la MI6 şi GCHQ. Printre aceste planuri, Hague a evocat şi un complot al unei reţele teroriste britanice de a se antrena în străinătate şi a lansa atacuri în Marea Britanie. Hague a spus că succesul diplomatic şi militar din Libia este susţinut de informaţii eficiente şi de faptul că agenţiile au folosit capacităţi globale pentru a oferi informaţii din interior despre intenţiile forţelor lui Gaddafi. El a explicat că spioni au lucrat pentru a înţelege evoluţia luptelor din jurul Brega, Misrata şi Tripoli. Ministrul a adăugat că, cel mai important, au salvat vieţi şi a descris cum regimul Gaddafi a încercat să atace Consiliul Naţional de Tranziţie de la Benghazi şi să ucidă diplomaţi occidentali. Surse au afirmat că planul a fost pus la punct de Abdullah Senussi, şeful serviciilor de informaţii ale lui Gaddafi, în timpul luptelor de la Brega, din luna martie. Referindu-se la greşelile privind Irakul şi acuzaţiile de complicitate la programul american de extrădări extraordinare, Hague a spus că ”Guvernul trage linie sub trecut”.
POLONIA
Rus eliberat
Autorităţile poloneze au eliberat condiţionat un cetăţean rus, Tadeusz Juchniewicz, condamnat la trei ani de închisoare, pentru spionaj, în 2010. Omul de afaceri rus a fost arestat în februarie 2009. El locuia în Polonia de zece ani. Bărbatul a pledat nevinovat şi a fost judecat cu uşile închise. Până la urmă a fost condamnat ca fiind agent al Rusiei. Anchetatorii au spus că el a avut contat periodic cu centrul rus. Decizia de a fi eliberat condiţionat a fost luată după ce bărbatul a servit mai mult de două treimi din pedeapsă.
NOUA ZEELANDĂ
Scandal
Poliţia din Noua Zeelandă a ordonat unui număr de patru organizaţii media să prezinte dovezile de care dispun privind presupusa înregistrare ilegală a premierului Johhn Key. Poliţia spune că va organiza percheziţii pentru a găsi materialele. Politicienii de opoziţie l-au acuzat pe Key că încearcă să cenzureze presa, înainte de alegerile de weekend-ul viitor. Key a depus plângere după ce un cameraman freelancer a dezvăluit că l-a înregistrat, din greşeală, pe premier discutând cu un aliat politic. Cameramanul, Brad Ambrose, a dat caseta ziarului ”Herald on Sunday”. Nicio organizaţie media nu a publicat materialul iar Key a dat asigurări că declaraţiile înregistrate nu erau controversate. Însă decizia sa de a implica poliţia a generat o controversă în Noua Zeelandă.
ITALIA
Proteste studenţeşti
Mii de studenţi au ieşit în stradă, ieri, în mai multe oraşe italiene, pentru a protesta faţă de reducerile de cheltuieli prevăzute în planurile noului guvern Mario Monti. Demonstraţiile, multe având loc sub sloganul ”Nu guvernului bancherilor”, au avut loc în Milano şi Torino, la Roma, în Palermo. La Roma s-au îrnegistrat ciocniri între protestatari şi forţele de ordine. Monti, care a fost învestit miercuri, a venit în faţa Parlamentului, ieri, pentru a prezenta planurile menite să amelioreze economia. Noul guvern italian este unul format din tehnocraţi.
GRECIA
Proteste
Mii de persoane au defilat ieri, în centrul Atenei, pentru a-şi exprima exasperarea faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului, cu prilejul comemorării reprimării revoltei studenţeşti de către Junta Coloneilor, în 1973. Studenţi, militanţi de stânga şi anarhişti s-au aflat în primele rânduri ale coloanei de protestatari, plecate, sub supraveghere poliţienească, din cartierul Şcolii Politehnice şi care s-a deplasat spre ambasada SUA de la Atena, trecând prin piaţa Syntagma, unde se află Parlamentul. 60 de persoane au fost arestate în urma ciocnirilor dintre studenţi şi poliţie, la Atena. Zone mari din centrul Atenei s-au umplut cu fum negru, după ce tinerii au dat foc la tomberoane, în timp ce alţii au distrus bănci şi staţii de autobuze. Poliţia care păzea ambasada SUA a făcuz uz de gaze lacrimogene. Tineri cu feţele acoperite au intrat în conflict cu poliţia, în faţa Parlamentului din Atena. Marşul anual către ambasada americană marchează 38 de ani de la revolta de la Politehnică împotriva dictaturii militare, care a căzut în 1974. Sute de persone au fost ucise când tancurile au intrat în campus, pentru a zdrobi rebeliunea studenţilor. Aniversarea coincide, anul acesta, cu implementarea măsurilor dure de austeritate.
POLONIA
Guvern de continuitate
Premierul polonez desemnat, Donald Tusk, a prezentat, ieri, componenţa noului guvern de coaliţie format de partidul său liberal, Platforma Civică PO şi formaţiunea ţărănească PSL, în urma alegerilor din 9 octombrie. Principalele ministere vor fi conduse în continuare de membri ai vechiului guvern Tusk. Un minister nou creat, al Administraţiei şi Informatizării, îl va avea în frunte pe Michal Boni, consilier al lui Donald Tusk în precedentul guvern. Ministerul Justiţiei i-a revenit deputatului catolic Jaroslaw Gowin, din aripa conservatoare a PO. ”Este cel mai tânăr dintre guvernele ultimilor 20 de ani şi primul guvern de continuitate în istoria ultimelor două decenii în Polonia, după căderea regimului comunist”, a subliniat şeful Executivului. Donald Tusk va cere, astăzi, în Parlament, votul de învestitură, după o declaraţie de politică generală.
SUA
Acţiune de amploare Occupy Wall Street
Protestatarii din cadrul mişcării Occupy Wall Street au cerut organizarea unei zile de acţiune la împlinirea, ieri, a două luni de debutul manifestaţiilor. Manifestanţii susţineau că vor ca această zi să fie una de proteste paşnice, deşi avea loc la o zi după ce un demonstrant a fost arestat pentru ameninţări violente. Nkrumah Tinsley, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat miercuri, pentru că a lansat o ameninţare teroristă împotriva unui magazin. Într-o altă înregistrare, Tinsley ameninţă să ardă din temelii oraşul New York. Aproximativ 200 de prostatari au fost arestaţi miercuri, a anunţat poliţia.
MEXIC
Tunelul drogurilor
Autorităţile americane au anunţat miercuri că au descoperit un important tunel la frontiera cu Mexicul, destinat introducerii de droguri şi imigranţi în SUA, dar şi arestarea a 15 presupuşi traficanţi de stupefiante, suspectaţi că fac parte din cartelul mexican Zeta. Agenţi de vamă au confiscat 14 tone de canabis în tunelul care asigură legătura între nişte depozite de droguri din oraşul mexican Tijuana şi nişte hangare din Otay Mesa, la periferia San Diego (California). La celălalt capăt al ţării, poliţia americană a confiscat 13 milioane de dolari în numerar, provenind de pe piaţa drogurilor, dar şi 250 de kilograme de cocaină, în cadrul unor descinderi în regiunea Chicago, care s-au încheiat cu arestarea a 15 traficanţi de narcotice, suspectaţi că fac parte din cartelul mexican Zeta. Este pentru prima dată când agenţi ai poliţiei federale americane arestează presupuşi membri ai cartelului mexican în această regiune. Cartelul Zeta, creat şi condus de foşti militari din cadrul unităţilor de elită ale armatei mexicane, este considerat cel mai violent şi crud dintre principalele şapte carteluri ale drogurilor care operează în Mexic. Cartelul a mai practicat răpiri de imigranţi clandestini şi furtul de carburant.
BOSNIA – HERŢEGOVINA
Mandat EUFOR prelungit
Consiliul de Securitate al ONU a prelungit cu un an mandatul Forţei multinaţionale de stabilizare a UE, EUFOR, din Bosnia-Herţegovina. În paralel, Consiliul a reafirmat că autorităţile din Bosnia-Herţegovina trebuie, în primul rând, să continue să asigure implementarea ineficientă a Acordului de Pace. Bosnia-Herţegovina, care a făcut parte din Republica federală Iugoslavia, şi-a proclamat independenţa în 1 martie 1992. În 6 aprilie 1992, armata populară iugoslavă a atacat ţara, marcând începutul unui război care a durat până în 1995. Potrivit estimărilor experţilor independenţi, conflictul s-a soldat cu aproape 100.000 de morţi. În 1995, la cererea ONU, forţele NATO au intervenit. Campania aeriană a Alianţei a deschis calea pentru Acordurile de la Dayton şi finalul războiului. În baza acestor acorduri, NATO a desfăşurat în regiune trupe pentru menţinerea păcii. EUFOR a fost lansată în 2 decembrie 2004, după forţele NATO şi are în prezent 1.500 de membri.
KUWAIT
Activitate suspendată
Parlamentul din Kuwait a suspendat, ieri, o şedinţă, după ce protestatari furioşi au intrat, miercuri, cu forţa în clădire, în timp ce alte câteva sute s-au strâns în faţa sediului legislativului, cerând demisia premierului şi diozlvarea Parlamentului, din cauza corupţiei. Manifestanţii au spart uşile Parlamentului şi au intrat în sala principală, unde au cântat imnul naţional şi au plecat după câteva minute. Unii activişti au anunţat că vor rămâne în faţa legislativului până când le vor fi ascultate cererile. Anterior, manifestanţii s-au îndreptat spre locuinţa premierului, Nasser Mohammad al-Ahmad Al-Sabah, însă poliţia a folosit bastoane pentru a-i dispersa. Cel puţin cinci persoane au fost rănite, potrivit unor martori oculari. Situaţia politică din Kuwait s-a deteriorat în ultimele trei luni, pe fondul corupţiei din Parlament, unde 16 membri ar fi primit mită 350 de milioane de dolari. Şi premierul este criticat pentru că nu a reuşit să combată acest fenomen.