Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 12 Noiembrie 2011 / 00:00 366 accesări

UNGARIA

Români morţi şi răniţi

MAE a anunţat că vineri, într-un accident care a avut loc în Ungaria, în apropierea localităţii Cegled, între un camion înmatriculat în Slovacia şi un microbuz înmatriculat în România, au decedat trei cetăţeni români, iar alţi cinci au fost răniţi. Două dintre persoanele rănite se află internate la spitalul Toldy Ferenc din Cegled şi sunt în afara oricărui pericol, iar celelalte trei au suferit răni uşoare şi nu au necesitat spitalizare. În microbuzul înmatriculat în România călătoreau şapte pasageri şi şoferul. Microbuzul se deplasa spre Italia. Un consul din cadrul ambasadei României la Budapesta s-a deplasat la locul accidentului, pentru a acorda asistenţa consulară specifică. Ambasada României la Budapesta menţine legătura cu autorităţile locale, precum şi cu reprezentanţii spitalului în care au fost internaţi cetăţenii români. În urmă cu mai puţin de două săptămâni, într-un alt accident petrecut în Ungaria şi-au pierdut viaţa 14 români care se întorceau cu un microbuz din Spania.

TURCIA

Feribot deturnat

Un bărbat care pretindea că are o bombă a deturnat, vineri seara, un feribot la bordul căruia se aflau 17 pasageri şi patru membri ai echipajului, în Golful Izmit, la sud-vest de Istanbul. Vasul se îndrepta către Izmit, în momentul deturnării. Iniţial, au existat informaţii că în atac ar fi implicate cinci persoane, dar guvernatorul local a precizat ulterior că este vorba despre un singur bărbat. El ar fi confiscat telefoanele mobile ale persoanelor aflate la bord. Nu era clar care era scopul atacatorului, dar autorităţile nu au exclus o acţiune a Partidului Muncitorilor din Kurdistan, PKK. Trei nave de coastă şi un elicopter au trecut imediat la urmărirea feribotului. La închiderea ediţiei, acţiunea de interceptare a vasului şi de capturare a atacatorului era încă în desfăşurare.

MEXIC

A murit ministrul de Interne

Un elicopter cu şase persoane la bord, între care se afla şi ministrul mexican de Interne, Francisco Blake Mora, s-a prăbuşit vineri. Ministrul, în vârstă de 45 de ani, călătorea din capitala Ciudad de Mexico spre Cuernavaca, în statul Morelos din sudul ţării. La scurt timp după producerea tragediei, preşedinţia Mexicului a anunţat că ministrul nu a supravieţuit accidentului. Potrivit site-ului El Universal, în zonă era ceaţă în momentul prăbuşirii. Mexicul este scena unui conflict sângeros între autorităţi şi cartelurile de droguri, soldat cu 45.000 de morţi în ultimii cinci ani.

SUA

Incident armat mortal

O persoană a fost împuşcată mortal, în apropiere de tabăra mişcării Occupy Oakland, în California, dar incidentul nu ar avea legătură cu protestul, a anunţat poliţia, joi seara. Incidentul ar fi legat de tabăra protestatarilor doar prin proximitate şi nu ar implica manifestanţi din cadrul mişcării Occupy Oakland. Un reprezentant al mişcării Occupy Oakland a declarat că victima se ascundea în tabăra lor de o persoană sau un grup de persoane, cu puţin timp înainte de incident. Cotidianul local ”The Oakland Tribune” a anunţat că un cameraman care filma scenele de haos a fost bătut la faţa locului. Zona a fost izolată de anchetatori, care caută probe, în timp ce numeroase persoane au aprins lumânări în jurul acestei zone.

BELGIA

Amendă CE

CE ar putea amenda Belgia, în ianuarie 2012, cu 708 milioane de euro, dacă niciun proiect de buget şi de măsuri anticriză nu va fi prezentat până la mijlocul lunii decembrie. CE a cerut, joi, coaliţiei care negociază formarea unui guvern în Belgia, să prezinte cât mai repede un proiect de buget pentru anul 2012. O serie de reglementări europene privind disciplina bugetară va intra în vigoare în 13 decembrie. Una dintre aceste măsuri prevede că creşterea anuală a cheltuielilor unei ţări nu trebuie să depăşească o rată prudentă de creştere a PIB-ului pe termen mediu, dacă obiectivele bugetare pe termen mediu nu sunt atinse sau excesul nu e compensat prin măsuri privind veniturile. Scopul acestei măsuri este prevenirea ca veniturile neaşteptate să fie cheltuite în loc să fie alocate reducerii datoriei. Dacă statul membru nu respectă acest principiu, CE poate impune măsuri corective. Pentru statele din Zona Euro, amenzile reprezintă un depozit cu dobândă în valoare de 0,2% din PIB. Amenda intră in vigoare dacă nu este respinsă de Consiliul European, în termen de 10 zile. CoE poate reduce dimensiunea depozitului doar la propunerea CE şi la o cerinţă justificată a statului membru vizat. Depozitul este returnat statului membru, cu dobânda aferentă, atunci când CoE consideră că deviaţia a fost corectată.

NORVEGIA

Remaniere

Premierul norvegian, Jens Stoltenberg, şi-a remaniat cabinetul, vineri, după demisia ministrului Justiţiei, Knut Storberget. Ministrul Apărării, Grete Faremo, l-a înlocuit pe Storberget, care a demisionat din motive private, a declarat Stoltemberg, după o şedinţă de Guvern în prezenţa regelui Harald. Stoltenberg a spus că ar fi vrut ca Storberget să rămână în funcţie, dar i-a respectat dorinţa. Storberget a fost numit ministrul al Justiţiei în 2005. El s-a aflat în centrul dezbaterii politice după dublul atac din iulie, comis de Anders Behring Breivik şi soldat cu 77 de morţi. Masacrul a ridicat semne de întrebare privind reacţia poliţiei şi a autorităţilor iar mai multe anchete sunt în curs. Storberget va rămâne parlamentar şi membru al Partidului Laburist. Faremo a mai avut şi alte portofolii în cabinet şi a mai servit ca ministru al Justiţiei între 1992 şi 1996. Ea va fi înlocuită la conducerea Ministerului Apărării de Espen Barth Eide, secretar de Stat în Ministerul de Externe.

CROAŢIA

Tratatul de aderare la UE, în decembrie

Croaţia va semna tratatul de aderare la UE în 9 decembrie, la numai cinci zile după ce ţara va organiza alegerile parlamentare, a anunţat premierul Jadranka Kosor, la Zagreb. Kosor, a cărei formaţiune, Uniunea Democratică Croată, a înregistrat o scădere în sondaje, înainte de alegerile parlamentare din 4 decembrie, a declarat că data ceremoniei de semnare de la Bruxelles are o însemnătate specială pentru ea, fiind ziua de naştere a fiului ei. Kosor a profitat de ocazie pentru a aminti populaţiei că, în timpul mandatului său, Zagrebul a făcut paşi cruciali pentru aderare. Ea a evocat rezolvarea disputei cu Slovenia privind graniţele şi combaterea crimei organizate şi corupţiei. După semnare, tratatul va trebui aprobat prin referendum în Croaţia şi ratificat de parlamentele celor 27 de membre UE. Procedura ar urma să fie finalizată la timp pentru ca ţara balcanică să devină al 28-lea membru al blocului european, pe 1 iulie 2013.

SIRIA

Crime împotriva umanităţii

Human Rights Watch (HRW) a acuzat, vineri, regimul sirian de crime împotriva umanităţii, reproşând forţelor guvernamentale abuzuri sistematice împotriva civililor, comise în timpul reprimării mişcării de contestare care durează de opt luni. Într-un raport publicat în contextul în care Liga Arabă se reuneşte, sâmbătă, pentru a discuta dosarul sirian, HRW a îndemnat organizaţia panarabă să suspende aderarea Siriei. Asociaţia de apărare a drepturilor omului cu sediul la New York a îndemnat Liga Arabă să ceară ONU un embargo asupra armelor şi sancţiuni împotriva membrilor regimului şi să formuleze o plângere împotriva actualei puteri siriene la Curtea Penală Internaţională (CPI). Pe baza unor mărturii, ONG-ul anunţă că 587 de civili au fost ucişi la Homs, fieful mişcării de contestare, de la jumătatea lui aprilie şi până la sfârşitul lui august. HRW adaugă că cel puţin 104 persoane au fost ucise de la 2 noiembrie, data la care preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a acceptat un plan arab care prevede încetarea violenţelor. Forţele de ordine au arestat în mod arbitrar mii de persoane, inclusiv copii, femei şi bătrâni, pe care i-au torturat în mod sistematic, adaugă raportul. Foşti deţinuţi au declarat că trupele le-au produs arsuri cu bare metalice înroşite în foc. Potrivit ONG-ului, strategia regimului este cea care i-a determinat pe unii manifestanţi şi dezertori să se înarmeze şi să participe la confruntări.

SUA

Soldat închis pe viaţă

Un tribunal militar american a condamnat un soldat la închisoare pe viaţă, pentru că a condus un ”escadron al morţii” care a comis crime în Afganistan. Sergentul Calvin Gibbs, de 26 de ani, a recunoscut că a tăiat şi a păstrat degete de la cadavre, ca trofee de război, dar a spus că a răspuns focului inamic şi că nu intenţiona să comită crime. Gibbs a declarat că a păstrat degete de la afganii ucişi pentru că ”era ca şi cum ai păstra coarnele unui cerb pe care îl împuşti”. El a primit închisoare pe viaţă pentru 15 capete de acuzare legate de uciderea a trei bărbaţi, dar ar putea fi eliberat condiţionat după nouă ani. Ceilalţi trei acuzaţi în acest proces au pledat vinovat, iar doi au depus mărturie împotriva sergentului. Procurorii au spus că Gibbs şi ceilalţi soldaţi au lăsat arme lângă cadavre, pentru a părea că bărbaţii ucişi erau militanţi. Avocatul lui Gibbs a spus că cei trei care au pledat vinovat au conspirat pentru a arunca vina pe sergent. Plutonul scăpase de sub control, a subliniat procurorul, care a precizat că militarii fumau haşiş, se fotografiau cu cadavrele afganilor şi au bătut crunt un soldat care a raportat consumul de droguri. Unul dintre membrii brigăzii, Adam Winfield, le-a spus părinţilor când a fost ucis primul civil afgan şi i-a alertat că erau plănuite şi alte crime. Însă nimic nu a părut să se schimbe după ce tatăl lui Winfield a sunat pentru a raporta informaţiile la baza americană. Winfield a spus în proces că se temea că Gibbs îl va ucide, dacă nu participă la violenţe. Un alt militar a declarat că Gibbs a folosit grenade împotriva a două dintre victime şi a plasat o puşcă AK-47 lângă cealaltă victimă, pentru a face să pară că bărbatul fusese înarmat. Crimele au avut loc la începutul lui 2010.

TURCIA

Bilanţul seismului

Bilanţul seismului din Turcia a ajuns la 24 de morţi, a anunţat, vineri, CNN Turk. Şapte cadavre au fost scoase de sub dărâmături în ultimele 24 de ore, printre care cinci angajaţi ai unei agenţii de turism. Seismul de 5,6 grade din provincia Van a distrus 25 de clădiri, printre care două hoteluri. Circa 800 de salvatori participă la operaţiuni. Situaţia a devenit tensionată, joi, la Van, locuitorii exprimându-şi nemulţumirea faţă de reacţia Guvernului la seismul de miercuri, dar şi la cel din 23 octombrie, soldat cu peste 600 de morţi.



12