POLONIA
Protest extrem
Un bărbat în vârstă de 49 de ani şi-a dat foc în faţa sediului Guvernului polonez, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al poliţiei din Varşovia. Pompieri au fost trimişi la faţa locului. Bărbatul a fost transportat la spital. Medicii consideră starea sa gravă, a adăugat oficialul. Deocamdată nu se ştiu motivele acţiunii sale, a adăugat el. Bărbatul locuia la Varşovia.
CHINA
Intoxicaţie cu plumb
În urma intoxicării cu plumb a 32 de copii, 14 din cele 17 fabrici de acumulatori din Shanghai au fost închise, a anunţat, vineri, biroul pentru protejarea mediului. Printre obiectivele închise se află şi uzina cu capital american aparţinând concernului Johnson Controls, conform ziarului anglofon ”Shanghai Daily”. Măsura închiderii a fost confirmată de firma americană, care a respins însă orice vină privind contaminarea mediului. În urma analizelor medicale efectuate la peste 1.100 de copii locuind în apropierea unor fabrici de acumulatori, numărul celor contaminaţi cu plumb a crescut la 32, faţă de 25 săptămâna trecută. Intoxicarea cu plumb, care poate provoca întârzieri de creştere şi probleme mintale la copii, este relativ frecventă în China. Într-un recent raport, organizaţia Human Rights Watch acuza administraţiile provinciilor Henan, Yunnan, Shaanzi şi Hunan că încearcă să ascundă amploarea acestei situaţii în rândul copiilor chinezi, ascunzând uneori adevărul sau limitând accesul la examene şi implicit la tratamente medicale.
COREEA DE SUD
Bancher sinucigaş
Directorul unei case de economii sud-coreene s-a sinucis, aruncându-se, vineri, pe fereastra biroului său, în timpul unei percheziţii desfăşurate în cadrul unei ample anchete asupra instituţiilor de creditare. Potrivit poliţiei, Jeong Gu-Haeng, preşedintele Jeil 2 Savings Bank, s-a sinucis aruncându-se de la etajul al şaselea al sediului din Seul al băncii. Autorităţile sud-coreene au impus, cu câteva zile în urmă, o serie de restricţii pentru activitatea mai multor bănci de economii, printre care se număra şi Jeil 2.
BULGARIA
Campanie electorală
Campania pentru alegerile prezidenţiale şi locale din Bulgaria a început oficial, joi. Alegerile prezidenţiale şi locale vor avea loc în 23 octombrie, iar campania se va încheia în 21 octombrie. Potrivit legii, campania se va desfăşura numai în limba bulgară. În total, 18 candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţie, dintre care 12 susţinuţi de partide, iar restul se bazează pe comitete de iniţiativă. Potrivit celor mai recente sondaje, candidatul partidului GERB, aflat la putere, Rosen Plevneliev, este favorit în cursă, urmat de candidatul socialist Ivailo Kalfim. Studiul, realizat de institutul Alpha Research, îl creditează pe Plevneliev cu 38,5% din intenţiile de vot şi pe Kalfin cu 23,5%. Pe a treia poziţie se află fostul comisar european Meglena Kuneva, cu 18,4% din intenţiile de vot.
AUSTRALIA
Acord cu UE
Consiliul UE a dat, joi, undă verde pentru semnarea unui nou acord care permite autorităţilor australiene să păstreze timp de cinci ani şi jumătate informaţii personale despre pasagerii care zboară între UE şi Australia. Conform înţelegerii sprijinite de miniştrii de Interne din UE reuniţi joi în cadrul Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), autorităţile australiene vor putea să păstreze date precum nume, numere de cărţi de credit, numere de telefon şi adrese ca parte a eforturilor de luptă împotriva criminalităţii şi terorismului. Acordul stabilit joi ar urma să fie semnat până la sfârşitul lunii septembrie, înlocuindu-l pe cel din prezent, care datează din 2008, se arată într-un comunicat al Consiliului. Înţelegerea trebuie ulterior aprobată de PE. UE are în prezent acorduri privind transferul şi folosirea de date despre pasageri (PNR - Passenger Name Record) cu Australia, Canada şi SUA. În mai 2010, PE a decis să amâne votul prin care să-şi acorde consimţământul pentru acordurile PNR cu SUA şi Australia. Cele două înţelegeri nu au fost încă finalizate, aplicându-se din acest motiv pe baze provizorii din 2007 şi, respectiv, 2008. Parlamentul a cerut printr-o rezoluţie negocierea unor noi acorduri cu SUA şi Australia, precum şi cu Canada, cu care există în vigoare un acord PNR din 2006. În timp ce negocierile cu Australia au fost finalizate, cele cu SUA şi Canada sunt încă în desfăşurare. Negocierile cu SUA sunt însă mai controversate. Europarlamentarii şi-au exprimat deja criticile, în luna mai, în legătură cu un acord preliminar care ar permite autorităţilor americane să păstreze date personale timp de 15 ani. Europarlamentarii din comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne şi-au transmis de altfel preocupările în legătură cu acordul PNR, în cadrul unei întâlniri cu procurorul general al SUA, Eric Holder, care a fost prezent la 20 septembrie la Bruxelles.
CAMBODGIA
Inundaţii mortale
Bilanţul persoanelor ucise de inundaţiile devastatoare din această perioadă a ajuns la 50 în Cambodgia, au anunţat, vineri, cotidianele din această ţară. Inundaţiile au afectat serios oraşul Siem Reap, unde se află faimoasele ruine de laAngkor Wat. Templul antic atrage milioane de turişti în fiecare an. Circa 200 de turişti au fost evacuaţi la bordul elicopterelor din zona turistică amintită.
AFGANISTAN
Atentat
Vineri, şapte civili afgani au fost ucişi şi alţi patru au fost răniţi de explozia unei bombe pe o şosea din provincia Kandahar, la 450 km sud de capitala Kabul. Tragedia s-a produs în districtul Miwand, când un automobil particular a trecut peste bomba artizanală plasată de talibani.
IRAK
Bombă la Bagdad
Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 12 au fost rănite într-o serie de atentate produse vineri, în capitala irakiană. Cinci bombe artizanale au fost plasate în apropierea a trei case şi a două parcări, în cartierul Ghazaliyah, locuit în majoritate de sunniţi.
YEMEN
S-a întors preşedintele!
Preşedintele yemenit, Ali Abdullah Saleh, s-a întors, vineri, la Sanaa, la trei luni după ce a supravieţuit unei tentative de asasinat. În luna iunie, el a plecat în Arabia Saudită, pentru a primi îngrijiri medicale, după ce un atac cu bombă a vizat palatul prezidenţial. Potrivit Yemen TV, Saleh a ajuns la Sanaa, vineri dimineaţă, la bordul unui avion privat. Nu au fost oferite alte detalii. Peste 80 de persoane, majoritatea protestatari neînarmaţi, au fost ucişi în capitala Yemenului, începând de duminică.