MAREA BRITANIE
Condamnări
Doi bărbaţi din Oxfordshire care aduceau femei din România şi le vindeau pentru sex au fost condamnaţi în Marea Britanie. Anastassios Papas, de 43 de ani, a primit şapte ani de închisoare, plus patru ani sub supraveghere judiciară, iar Graham Cochrane, de 49 de ani, a primit cinci ani de închisoare. Cazul a ajuns în atenţia justiţiei în legătură cu o agenţie de escorte, Fun Girls.
NIGERIA
Ruperea unui baraj
Cel puţin 102 persoane şi-au pierdut viaţa în sud-vestul Nigeriei, unde un baraj a cedat în apropiere de oraşul Idaban. Ploile abundente ce au durat de vineri seară până sâmbătă dimineaţă au dus la revărsarea râului Odo Ona şi la ruperea barajului Eleyele, a anunţat Agenţia naţională de administrare a situaţiilor de urgenţă. Mai multe case au fost luate de ape, iar autorităţile au instalat tabere temporare pentru sinistraţi. Crucea Roşie nigeriană ajută la controlarea crizei şi a avertizat la începutul săptămânii că mai multe victime ar putea fi găsite în zonele izolate, unde echipele de salvare nu au reuşit încă să ajungă. Guvernul a anunţat că livrează ajutoare persoanelor afectate de inundaţii din Ibadan şi în împrejurimi. Mii de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, iar 1.500 dintre ele au fost cazate în centre administrate de Guvern şi de Crucea Roşie. Acestora li se oferă raţii de alimente, saltele şi pături.
UCRAINA
Precizări în procesul Timoşenko
Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko nu este judecată pentru că a semnat contractele de gaz cu Rusia în 2009, ci pentru că a falsificat directiva guvernamentală ce autoriza semnarea lor, a anunţat premierul Nikolai Azarov. Potrivit acestuia, după ce a citit clauzele contractelor, Oleg Dubina, care conducea atunci grupul ucrainean Naftogaz, a declarat că le găsea inacceptabile şi că nu va semna contractele decât dacă primeşte o directivă constrângătoare din partea Guvernului. „Ştiind că Guvernul nu va aproba niciodată o astfel de directivă, Timoşenko a fabricat un fals, l-a semnat şi a pus însemnul Cabinetului de miniştri”, a declarat premierul Azarov. Parchetul ucrainean o acuză pe Iulia Timoşenko de abuz de putere în legătură cu semnarea contractelor de gaz din ianuarie 2009 cu Gazprom. Contractele prevedeau importul de gaz rusesc la un preţ considerat dezavantajos pentru autorităţile de la Kiev.
ITALIA
Arestare
Un om de afaceri italian şi soţia sa au fost arestaţi fiind acuzaţi că îl şantajau pe Silvio Berlusconi în legătură cu contacte pe care acesta le-ar fi avut cu prostituate. Giampaolo Tarantini a recunoscut că a plănuit pentru escorte care au participat la petrecerile „bunga bunga” ale premierului italian. Poliţia susţine că suspectul a obţinut mai mult de jumătate de milion de euro pentru a le spune anchetatorilor că premierul nu ştia că respectivele femei erau prostituate. La rândul său, Silvio Berlusconi admite plăţile, dar spune că a ajutat un prieten. Procurorul Francesco Greco a declarat că omul de afaceri l-a forţat pe premier să acopere costurile de întreţinere a familiei, în schimbul cooperării lui Giampaolo Tarantini în ancheta legată de prostituţie. Oficialii italieni nu au precizat suma dată, dar revista „Panorama” titrează că premierul i-a dat omului de afaceri 500.000 de euro iniţial, apoi a făcut plăţi lunare. Silvio Berlusconi nu este investigat în acest caz, dar este vizat de un proces la Milano pentru că ar fi apelat la serviciile unei prostituate minore. Premierul italian neagă acuzaţia.
RUSIA
Percheziţiile continuă
Anchetatorii percheziţionează birourile companiei British Petroleum (BP) de la Moscova pentru a doua zi consecutiv joi, după ce acţionarii minoritari ai TNK-BP au spus că au suferit pierderi de trei miliarde de dolari în urma unui contract eşuat cu Rosneft-BP. Decizia intervine după ce un grup de acţionari militari ai consorţiului TNK-BP, în frunte cu Andrei Prohorov, au sesizat în luna mai justiţia că eşuarea unui contract de schimb de acţiuni în valoare de 16 miliarde de dolari şi a unui acord de dezvoltare a operaţiunilor în zona arctică, între BP şi Rosneft, le încalcă interesele. Contractele ar fi fost blocate în urma unei acţiuni în justiţie a consorţiului AAR, ce reprezintă partenerii BP în joint venture-ul TNK-BP. Acţionarii cer în prezent despăgubiri în valoare de 87.112 miliarde de ruble, circa 3 miliarde de dolari.
ZIMBABWE
Excludere din partid
Un parlamentar din Zimbabwe a fost dat afară din partidul preşedintelui Robert Mugabe pentru că a spus că liderul ţării, în vârstă de 87 de ani, este bătrân. Tracy Mutinhiri riscă să-şi piardă locul de parlamentar pentru regiunea Marondera, precum şi poziţia de viceministru al Muncii. „S-a decis în unanimitate că trebuie dată afară din partid”, a anunţat formaţiunea politică. Tracy Mutinhiri le-ar fi spus membrilor partidului că actualul premier, Morgan Tsvangirai, va fi următorul preşedinte, pentru că „Mugabe este bătrân”. Robert Mugabe este la putere de 31 de ani.
VATICAN
Ameninţare cu moartea
O scrisoare anonimă care conţine ameninţări cu moartea a fost adresată recent secretarului de stat şi numărului doi de la Vatican, cardinalul italian Tarcisio Bertone, potrivit ediţiei de ieri a săptămnânalului italian „Panorama”. Vaticanul a refuzat să facă orice comentariu cu privire la această informaţie. La puţin timp după aceea, mai mulţi membri ai familiei regale au murit. Autorul acestei scrisori anonime îl acuză pe cardinalul Bertone că nu ştie să ia hotărâri şi că îşi alege colaboratorii pe bază de prietenii personale. Autorul scrisorii anonime, care ar putea fi o persoană din interiorul Vaticanului, vizează în special opţiunea, care ar putea fi anunţată zilele următoare, de a-l numi nunţiu papal la Washington pe actualul secretar general al Guvernoratului de Stat al Cetăţii Vaticanului, monseniorul Carlo Maria Vigano.
FRANŢA
Posibilă revenire
Fostul director al FMI Dominique Strauss-Kahn a achiziţionat un bilet de avion la bordul unei curse Air France ce urmează să aterizeze la Paris duminică dimineaţă, dar ar putea decide să schimbe data revenirii sale în Franţa, au anunţat apropiaţi ai acestuia. Este mai mult ca sigur că fostul oficial al FMI nu vrea să aibă parte de o sosire mediatizată de presa franceză. Justiţia americană a anunţat pe data de 23 august că abandonează procedura penală împotriva lui Dominique Strauss-Kahn, acuzat de viol de o cameristă de la un hotel din New York. Dominique Strauss-Kahn, care şi-a luat rămas bun de la angajaţii Fondului Monetar Internaţional, luni, la Washington, a declarat după abandonarea acuzaţiilor împotriva sa că este nerăbdător să se întoarcă în Franţa. Marţi seara, preşedinta Partidului Socialist Martine Aubry a afirmat că Dominique Strauss-Kahn, fost favorit în sondaje pentru prezidenţialele din 2012, va reveni zilele următoare, în Franţa.