SPANIA
Români în greva foamei
Doi români din Guadalajara continuă greva foamei începută la 23 august, protestând pentru că au fost concediaţi şi nu şi-au mai primit salariile în ultimele luni, deşi erau angajaţi legal, la un patron spaniol. Românii fac greva foamei în faţa Primăriei din Guadalajara, pentru că firma de pază la care lucrau presta servicii pentru Primărie. Iniţial, au fost trei români intraţi în grevă, Iuliana Pena, Ioan Marcu şi Ilie Uraluc. Din motive de sănătate şi din cauza căldurii, femeia a renunţat la grevă, dar bărbaţii vor continua protestul până în momentul stabilizării situaţiei şi remedierea incorectitudinii financiare. Cei trei au fost angajaţi legal la firma de pază Breogan. Patronul lor, Alberto Lopez Armada, are patru astfel de firme, unde 80% dintre lucrători sunt români. Cei trei români susţin că erau solicitaţi să muncească ilegal şi la celelalte trei firme ale spaniolului. În momentul în care şi-au cerut drepturile salariale, ei au fost concediaţi. În plus, cei trei muncitori afirmă că angajaţii români sunt exploataţi şi că mai sunt persoane care se află într-o situaţie asemănătoare cu a lor. Ei vor să îi aducă în faţa Primăriei pe toţi cei 100 de foşti angajaţi români ai firmei Breogan, fiecare dintre ei fiind înşelat de acest patron.
DANEMARCA
Omorât lângă moschee
Persoane neidentificate au deschis focul, ieri, în apropierea unei moschei din Copenhaga, ucigând o persoană şi rănind o alta, a anunţat poliţia daneză. Atacul a avut loc când credincioşii ieşeau din moschee, după rugăciunile de Aid el-Fitr. Potrivit martorilor oculari, atacatorii au tras dintr-o maşină care trecea prin faţa clădirii.
LITUANIA
Coliziune aeriană NATO
Două avioane NATO, unul lituanian şi unul francez, s-au ciocnit în zbor, ieri, în Lituania, fără a provoca victime. ”Un avion militar lituanian L-39 s-a ciocnit în zbor de un Mirage francez. Cei doi piloţi lituanieni au reuşit să se catapulteze şi au fost recuperaţi teferi şi nevătămaţi. Aparatul francez a reuşit să aterizeze”, a precizat Leva Gulbiniene, o responsabilă de la baza NATO din Siauliai, în nordul Lituaniei. Cele două avioane s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu de antrenament.
UCRAINA
Explozie la o conductă de gaze
Cel puţin 140 de persoane au fost evacuate ieri, în urma unei explozii survenite luni, la o conductă de gaze, incident care a condus la întreruperea aprovizionării cu electricitate şi apă potabilă a oraşului ucrainean Ujgorod din vestul ţării. În plus, trei persoane au fost rănite, una dintre care se află în stare critică, având arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Deflagraţia s-a produs în faţa unei cafenele cu două etaje, în timpul efectuării unor lucrări neautorizate de către angajaţii unei firme locale de înlocuire a unor cabluri electrice subterane, care au fisurat din întâmplare o conductă de gaze. Scurgerea de gaze a afectat şi sistemul de canalizare şi telecomunicaţii.
BULGARIA
Aterizare de urgenţă
O pasageră britanică în vârstă de 79 de ani a murit, luni seară, la bordul unui avion britanic care transporta turişti spre Turcia, a anunţat aeroportul din Sofia. Avionul companiei britanice Thomas Cook, specializată în zboruri charter, a aterizat de urgenţă, luni, la ora locală 22.19, pe aeroportul din Sofia, din cauză că uneia dintre pasagere i s-a făcut rău. Echipajul a observat că femeia avea tensiunea arterială ridicată şi un puls slab. Echipele medicale bulgare nu au mai putut face altceva decât să constate decesul femeii. Avionul efectua o cursă între Manchester şi oraşul turc Bodrum, cu ieşire la Marea Egee.
FRANŢA
Iaht cu 1, 3 tone de canabis
Doi danezi au fost arestaţi şi un al treilea a fugit, după interceptarea unui iaht ancorat în portul Brest din nord-vestul Franţei, la bordul căruia s-au găsit 1, 3 tone de canabis, a relatat, ieri, o sursă apropiată dosarului. Andante, un iaht de 13,5 metri lungime, înmatriculat la Ishoj (Danemarca), a fost interceptat în portul de agrement din Brest, unde a făcut o oprire din cauza unei probleme tehnice. Iahtul a atras atenţia pentru că a ancorat nu departe de birourile vamale şi prefectura maritimă a departamentului francez Atlantique, unde a încărcat la bord o cantitate considerabilă de combustibil. Cei doi bărbaţi arestaţi se află în detenţie preventivă, urmând să rămână în custodia poliţiei, 96 de ore. Iahtul provenea din Africa de Nord şi se îndrepta spre nordul Europei.
GRECIA
Aeroport închis de un... pompier
Oficialii eleni au fost nevoiţi să închidă aeroportul de pe insula Milos, ieri, după ce singurul pompier din zonă s-a îmbolnăvit. Pompierul, a cărui misiune este să se ocupe de siguranţa aeroportului, a suferit un infarct. Celălalt pompier de pe insulă este în vacanţă, deci autorităţile se confruntă cu o problemă de siguranţă. Milos are o populaţie de 5.000 de oameni, dar ea ajunge vara la 8.000 de persoane, din cauza valului de turişti.
TIMORUL DE EST
Seism puternic
Un seism puternic, cu magnitudinea de 6,8, s-a produs ieri, în largul Timorului de Est, însă nu s-a emis o alertă de tsunami şi nu există, pentru moment, informaţii în legătură cu eventuale victime. Institutul american de geofizică USGS a informat ieri că seismul a avut magnitudinea inţială de 6,8 şi s-a produs la 276 de km distanţă de capitala Dili. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 465 de km în Marea Banda, o adâncime prea mare pentru a provoca valuri distrugătoare, potrivit centrului de prevenire în caz de tsunami din Pacific.
NIGERIA
Arestări după atentatul de la sediul ONU
Autorităţile nigeriene au anunţat ieri că au început arestările în cadrul anchetei privind atentatul sângeros comis la sediul ONU din Abuja, la data de 26 august. Atentatul comis vineri, la sediul ONU din Abuja, s-a soldat cu 23 de morţi şi 81 de răniţi, conform unui bilanţ comunicat în capitala Nigeriei de un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite. Teroristul kamikaze care a comis atentatul a reuşit să treacă prin două porţi păzite, înainte de a se arunca în aer cu ajutorul explozibililor. Atentatul a fost revendicat de un bărbat care susţine că este purtător de cuvânt al sectei islamiste Boko Haram.