Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 23 August 2011 / 00:00 504 accesări

SPANIA

Românii, cei mai numeroşi

Numărul străinilor stabiliţi în Spania a crescut în al doilea trimestru al anului la peste 5,14 milioane (cu peste 88.000 mai mulţi decât în trimestrul anterior) iar românii constituie, în continuare, cea mai numeroasă comunitate a acestora, peste 883.000, potrivit datelor Ministerului spaniol al Muncii şi Imigraţiei. Românii, marocanii (791.118 de persoane), ecuadorienii (378.762) şi columbienii (228.655) constituie comunităţile cele mai numeroase din rândul străinilor din Spania. Dintre aceştia, străinii comunitari cei mai numeroşi sunt, după români, britanicii (229.512) şi italienii (174.214). Potrivit datelor citate, românii formează şi grupul de străini care a crescut cel mai mult. De altfel, peste 2,4 milioane dintre străinii din Spania sunt cetăţeni comunitari, iar restul, de peste 2,6 milioane de persoane, sunt străini extracomunitari. Peste jumătate de milion dintre toţi aceşti străini locuiesc în Barcelona, iar în întreaga Catalonie locuiesc peste 760.000 dintre ei. În Comunitatea Madrid locuiesc 494.601 dintre străinii stabiliţi în Spania. Majoritatea cetăţenilor europeni se concentrează mai ales în Madrid, Barcelona, Alicante, Valencia, Málaga şi Insulele Baleare, în fiecare dintre aceste oraşe fiind stabiliţi peste 125.000 de străini comunitari.

RUSIA

Primar asasinat

Primarul oraşului Serghiev Posad, situat în apropiere de Moscova, Evgheni Duşko, a fost împuşcat mortal, ieri dimineaţă, în apropierea casei sale, a anunţat comitetul rus de anchetă responsabil cu investigaţiile criminale. Duşko a fost împuşcat mortal, de o persoană necunoscută, în momentul în care se pregătea să se urce în maşină pentru a se îndrepta spre locul de muncă. Tatăl lui Duşko a fost de asemenea grav rănit, dar a încercat să-şi transporte fiul la spital. Evgheni Duşko a murit însă pe drum. ”Sunt analizate mai multe piste, însă probabil este vorba despre o asasinat la comandă”, a declarat purtătorul de cuvânt al comitetului rus de anchetă pentru investigaţii criminale, Vladimir Markin. Evgheni Duşko a fost ales, în aprilie 2011, primar în Serghiev Posad, oraş cu 105.000 de locuitori, situat la aproximativ 60 de kilometri nord de capitala Rusiei. Regiunea din nord-estul Moscovei, unde se află mai multe oraşe vechi, este una dintre cele mai căutate destinaţii de către turiştii străini.

POLONIA

Accidente aviatice

Şase persoane au murit în două accidente aviatice produse în Polonia, a relatat, ieri, presa poloneză. Accidentele s-au produs duminică noapte, în sudul ţării. Într-unul dintre accidente a murit pilotul. De asemenea, şi-au pierdut viaţa trei adolescente, când avionul Cesna 182 a căzut peste o casă. Locatarii casei au reuşit să se salveze. Un alt avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în sudul ţării, doi bărbaţi pierzându-şi viaţa.

UCRAINA

Grup de hackeri anihilat

Serviciile ucrainene de securitate au anunţat ieri că au anihilat un grup de hackeri care a furat milioane de dolari de la bănci ucrainene şi străine. Membrii reţelei au fost prinşi cu ajutorul forţelor americane, la începutul lunii august. Potrivit datelor preliminare, cetăţenii americani ar fi pierdut peste 20 de milioane de dolari. ”Membrii grupului au format o reţea extinsă şi bine ascunsă în Ucraina, ce includea mai mult de 20 de persoane din Ucraina şi străini”, au spus autorităţile. Membrii grupului foloseau software specializat şi dispozitive avansate. Ei copiau informaţii confidenţiale de pe carduri şi transferau banii furaţi în conturi de la o bancă ucraineană.

INDIA

Tragedie rutieră

Cel puţin 40 de persoane au murit şi alte 12 au fost rănite, ieri, când camionul cu care călătoreau s-a prăbuşit într-o prăpastie, în nordul Indiei. Camionul transporta pelerini la un templu local din districtul Ballia din statul indian Uttar Pradesh. At least 12 people were injured in the accident. Deocamdată, motivele producerii acestei tragedii rutiere sunt necunoscute.

JAPONIA

Zone nelocuite

Premierul nipon, Naoto Kan, a anunţat ieri că urmează să efectueze o vizită pentru a le explica locuitorilor şi administraţiei Fukushima că vor rămâne nelocuite mai multe zone ale prefecturii din nord-estul Japoniei, afectate de radiaţiile emise de centrala nucleară, după cutremurul urmat de tsunami din primăvara lui 2011. Conform purtătorului său de cuvânt, Naoto Kan se aşteaptă ca planul cabinetului pe care îl conduce să fie aprobat de administraţia locală. Acesta se referă la o suprafaţă situată pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei, care ar putea fi expusă la un înalt nivel de radiaţii şi după îngroparea reactoarelor grav avariate de catastrofa naturală de la 11 martie. Purtătorul de cuvânt guvernamental, Yukio Edano, nu a făcut nicio precizare legată de amploarea perioadei de aplicare a respectivei decizii, dar a indicat că există propuneri privind achiziţionarea de către Guvern a terenurilor afectate. Ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei de la Tokyo a comunicat recent că nivelul de radiaţii admis este mult depăşit în 15 din cele 50 de puncte de testare situate în zona evacuată.

IRAN

Centrifuge mutate

Iranul a început să mute centrifugele de la centrala nucleară din Natanz, la centrul subteran din Fordo, a anunţat, ieri, şeful Organizaţiei pentru Energie Nucleară din Iran, Fereydoun Abbasi. ”Transferarea centrifugelor de la Natanz la Fordo are loc respectându-se deplin toate standardele”, a dat asigurări oficialul. El a notat că instalaţiile din Fordo sunt pregătite şi că un număr de centrifuge au fost deja transferate. Centrul nuclear din Fordo, al doilea loc din Iran pentru îmbogăţirea uraniului, se află în provincia centrală Qom. În iunie, Abbasi a spus că Iranul va transfera 20% dintre activtăţile de îmbogăţire a uraniului la Fordo. Statele occidentale acuză Iranul că are un program nuclear militar, dar Teheranul dezminte acuzaţia.

ISRAEL

Armistiţiu informal

Facţiunile militante palestiniene din Fâşia Gaza au ajuns la o înţelegere ”informală şi indirectă” cu Israelul, pentru a se pune capăt escaladării situaţiei, a anunţat, ieri, un oficial Hamas. Înţelegerea a fost obţinută cu ajutorul medierii egiptene, a declarat un responsabil al Hamas. Comitetele rezistenţei populare - care acţionează de multe ori independent de celelalte miliţii din Gaza - au anunţat şi ele oprirea temporară a atacurilor cu rachete. Israelul nu a emis încă o reacţie oficială. Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a amânat, pentru a treia oară, alegerile, declarând că vrea să fie sigur că procesul de votare va putea avea loc în toate teritoriile palestiniene, inclusiv în Gaza şi pe malul vestic al Iordanului. Motivul invocat este acelaşi ca la precedentele două amânări.



12